luni, 31 august 2009

la film, cu George Pruteanu

text absolut savuros!

VĂ INVIT LA FILM (stereotipii cinematografice)
   Ca să vedeţi ce-nseamnă relaxarea de vacanţă! Schimbările astea de vreme, ba 40 de grade, ba 80 de litri pe metrul pătrat (mă gîndesc la metrul pătrat de 1 euro, că pe ăla de 2000 de euro pot să cadă şi 800 de litri, nu-i bai), mi-au amintit de filmele româneşti cu comunişti. Venea comunistul acasă. Ea era în furou. El se aşeza îngîndurat. Ea îl îmbrăţişa, lipindu-şi sînii de obrajii lui. El o privea lung şi spunea: - Nu-mi place deloc situaţia de la Laminorul 4, maistrul Vasilescu e necorespunzător. Ea era dezamăgită, dar pînă la urmă producţia atingea cotele planificate. *** Filmul românesc de atunci mi-a amintit filmul american de acum. Fiindcă şi dv. sunteţi în vacanţă, am să vă descriu ceea ce vedeţi zilnic, oricît aţi zapa:
FILM AMERICAN CU POLIŢIST
Poliţistul american e în maşină. Dacă e afro-american (adică negru), e cu un alb. Dacă e alb, e cu un afro-american. Indiferent de culoarea pielii, are ochelari de culoare închisă, foarte şic. Dacă nu e divorţat, merge spre casă, unde îl aşteaptă soţia şi cei doi copii; ea i-a telefonat să cumpere şi o pungă mare cu, fiindcă de obicei e Crăciunul sau Thanksgiving sau altceva de genul ăsta. El a cumpărat punga şi conduce liniştit - dar... ori sună telefonul, ori vede ceva foarte suspect la intersecţia străzii 47 cu strada 49.
Fireşte că va interveni. Dar Oamenii Răi fug. El, după ei. Începe cursa de maşini.

Acesta e un prilej perfect pentru a se face reclamă indirectă rezistenţei incredibile a unor mărci de automobile. Maşinile se izbesc una de alta, se freacă de stîlpi, coboară hurducăind prin rîpe de pe un tronson al autostrăzii pe altul, sparg uşi de lemn sau de tablă, încasează sute de gloanţe, sar zeci de metri în vîrfuri de pantă, cad de pe poduri - şi n-au nici pe dracu’, merg înainte, zici că-s Dacii, nu alta. Maşinile intră cu 160 la oră pe străzi înguste de doi metri, hîrşîind zidurile, trec prin pieţe unde invariabil spulberă tarabele cu mere, pere şi fructe exotice, obligă zeci de pietoni paşnici să plonjeze spectaculos în stînga şi în dreapta şi, după ce au produs pagube de miliarde de dolari, pînă la urmă ajung undeva. Normal e ca maşina urmărită să se oprească într-o vitrină.

    Undeva e, de regulă, ceva labirintic, un depozit cu mărfuri puse în şiruri şi coloane care formează culoare înguste. (Dacă urmărirea e într-un spital, se vor răsturna cîteva cărucioare de handicapaţi. Dacă e într-un restaurant, cineva precis va parcurge un coridor pe o masă cu rotile de pe care vor cădea farfuriile cu mîncare, iar urmăritorii vor aluneca pe ele). Deci, poliţistul şi Oamenii Răi se fugăresc şi se pistolează pe acolo. Poliţistul e şmecher, el găseşte o tigaie, ceva, şi o aruncă în partea cealaltă, Oamenii Răi se precipită să tragă într-acolo, prilej pentru poliţist să mai secere cîţiva. Oamenii Răi sunt mulţi, dar în privinţa coeficientului de inteligenţă stau extrem de prost. Şi capacităţile lor de luptători lasă de dorit. Cînd se întîlnesc faţă-n faţă cu poliţistul care a scăpat revolverul din mînă şi n-are decît o rangă, ranga e mai iute decît glonţul. Dacă n-are rangă, poliţistul găseşte iute un buton pe care să apese - şi infractorului îi cade ceva mare şi greu în cap.


    După un timp, poliţistul i-a lichidat pe ciraci şi a rămas numai cu Banditul Ăl Mare. Aici, el greşeşte şi banditul îndreaptă pistolul spre el. Situaţia pare fără ieşire. Dar defectul banditului e logoreea: ori îi spune poliţistului ce combinaţie grozavă a făcut şi-i oferă şi lui 2.000.000 de dolari, ori îi trînteşte nişte fraze parşive şi umilitoare, fapt e că trăncăneşte în loc să tragă. Cum-necum, poliţistul scapă. Dar şi banditul. Soţia divorţează.


    Şeful e foc şi pară (telefon „de sus”?). Îi ia cazul. Supărare mare. Poliţistul, de ciudă, se duce la w.c. să urineze, şi acolo, în faţa pisoarului (secvenţă sine qua non), un coleg care făcea acelaşi lucru primeşte un telefon. -E pentru tine! Banditul îi spune că ha-ha, degeaba s-a zbătut, peste 15 minute Sediul Cutare va sări în aer. (Pe lîngă pălăvrăgeală, lăudăroşenia e al doilea mare cusur al Oamenilor Răi. Dacă tăceau, scopu-şi atingeau). Poliţistul, val-vîrtej la prietenul său, specialist în calculatoare: să găsească iute codul de acces. Ăla transpiră 5 minute şi-l găseşte. Poliţistul opreşte un elicopter, îl rechiziţionează lăsînd pilotul să bombăne, şi fuge la Sediu. Acolo, lasă elicopterul pe pilot automat şi el îşi dă drumul pe o frînghie, intrînd prin spargerea unui geam. O secretară frumoasă îi sare de gît (toate femeile americane au ele iniţiativa), el o respinge, mai sunt 2:38 minute. Aleargă, zona Y, tap-tap codul de acces. Uşa hrrr se deschide, enervant de încet. Asta e camera H. Împuşcă broasca, intră. Acolo e Banditul Mare. Luptă rapidă, Banditul Mare se repede, fentă, şi Banditul Mare zboară urlînd pe geam, în ralanti, de la etajul 57. Mai e un minut. În cutia asta e bomba. Ceasul digital arată 42. Tic-tac. Broboane de sudoare. Telefon la specialist: care fir??? -Ăla roşu!!! Oroare: nu e niciun fir roşu!!!! 16, 15, 14, tic-tac. -Atunci ăla verde!!!!! Sunt 80 de fire, dar niciunul nu e verde. Tic-tac, 9, 8, 7. Poliţistul aruncă nervos mobilul. 5, 4, 3, 2. Taie un fir la întîmplare. Tic-tacul se opreşte. Secretara fericită îl îmbrăţişează. Îl sărută detaliat, el aşa-şi-aşa. Ies împreună. Jos, puhoi de presă. Fosta soţie e-n mulţime. Şeful e şi el, pleacă vinovat privirea. Copiii sunt mîndri. Interviuri, glorie. The end.
George PRUTEANU (Curentul, 9 august 2007)

sex canadian

  Textul aparţine unei românce stabilite în Canada, şi descrie un tip de percepţie aproape de neimaginat în România:
...nu ca ma bag in probleme barbatesti, dar vroiam sa va spun ce am observat aici in Canada in legatura cu acest subiect: un lucru care m-a socat la inceput, si anume acela ca barbatii nu prea se uita dupa femei ca in Romania, nu 'arunca' priviri; rar vezi cite unul si acela de multe ori este hispanic sau emigrant. Nu ma refer la atentia acordata persoanei mele, ci la pustoaice spre exemplu, cum imi amintesc ca era la noi, fluierau, mai spuneau vreo magarie, se-ntorceau si faceau vreun comentariu... ca golanii... Astia pe aici sint apatici, fara 'spark' in priviri si cu o atitudiene surprinzator de inerta vis-a-vis de femei. Cu timpul mi-am dat seama de ce: femeile si fetele pe aici sint complet lipsite de pudoare si de bun simt si se arunca efectiv pe un barbat atunci cind il plac. Nu-i nevoie ca el sa miste un deget. Ce vrajeala, ce plimbari, ce restaurante... nu nenicule, direct la subiect. Femeile abordeaza barbatii fara cea mai mica urma de jena, acest lucru mi l-a confirmat si fiica mea cind mi-a povestit cum fac fetele la ea la liceu: cind le place de un baiat se duc la el (sau ii trimit un biletel) in care ii spun ca le place de el si-l invita sa iasa cu ele in oras. Ele fac totul, il suna, ii fac cinste la restaurant, multe le aduc si cite o floare la intilnire!! Am intrebat-o de ce isi atribuie ele rolul masculin si mi-a spus pentru ca 'baietii sint timizi' si nu pot sa riste sa-l piarda doar pentru atita lucru. Am ramas perplexa... Un barbat tratat ca o femeie ajunge cu timpul o femeie. Tinerii pe aici sint un fel de fete.. de fapt nici ei nu mai stiu ce sint...
P.S. In multe institutii wc-urile sint comune barbati si femei. Am auzit femei cum isi faceau nevoile si in acelasi timp discutau cu cite un barbat care le astepta in fata cabinei. Nu cred ca asta ajuta la libido...

luni, 24 august 2009

România şi turismul

  Articolul din Ev. Zilei,acceptabil de interesant. Şi mai interesante mi s-au părut însă primele două comentarii!
   
   Ţări care trăiesc din turism.
   Sunt state pentru care principala preocupare este atragerea turiştilor străini. Şi dacă reuşeşti să fii pe gustul celor mai cheltuitori dintre turişti - nemţi, americani, britanici sau francezi - succesul este garantat. Evz.ro vă prezintă statele care au făcut din turism cel mai important sector economic. Vom trece peste continente, de la vest la est, prin Bahamas, Malta, Egipt, Thailanda şi Noua Zeelandă.................
Comentarii
si Romania poate fi o atractie turistica la nivel mondial
      de leon(Vizitator), luni, 24 august 2009 - 11:43
  Sa vii in Romania si sa joci tenis cu ministrul turismului in persoana, sa iti faci nevoile pe marginea drumului in natura. Daca vrei senzatii tari faci o tura pana la Caracal si incerci sa aplanezi un conflict intre tigani. Daca vrei sa te dai intr-un roller coaster este de ajuns sa te urci in masina si sa gonesti cu 100 de km. la ora pe orice drum national.
Ai uitat de orfelinate ...
    de Petronius(Vizitator), luni, 24 august 2009 - 12:02
  Acestea sunt la dispozitia prosperilor pedofili din toate colturile lumii. Turistii occidentali au posibilitatea, pentru cateva margele colorate, sa civilizeze copii institutionalizati, atat **** cat si oral.

sâmbătă, 15 august 2009

realitatea radio

   Cred că ar fi o idee foarte bună înfiinţarea unui post de radio, complementar postului tv Realitatea,care să difuzeze toate emisiunile si talk-show-rile tv la radio. Pentru cei care au ocupaţii mai puţin solicitante intelectual şi,în acelaşi timp,interesaţi de viaţa socetăţii,ştirile orei şi comentariile unor oameni avizaţi cu privire la acestea ar fi mult mai interesante decât aceeaşi muzică ternă,sacadată,banală,întreruptă adesea de comentarii adesea inepte sau glume nesărate ale realizatorilor radio.

Spiru Haret - da sau nu

   Din câte am auzit, dotările de la Spiru Haret nu sunt deloc de lepădat. E drept, numărul de studenţi e foarte mare şi, ceea ce e mai îngrijorător, majoritatea la ID.
   Ministerul spune că normal este ca fiecărui profesor să îi corespundă max. 25 studenţi. Însă, în cazul ID, mă întreb pentru ce e nevoie de un profesor la 25 elevi?
Ce să le facă? La nevoie, pentru verificări periodice, consultări etc. există posibilitatea foarte facilă prin internet şi webcam, cu întâlniri virtuale stabilite prin internet. La fel şi unele examene ce necesită verificarea pronunţiei, vocii, cunoştinţelor prin metode orale. Însă cu condiţia ca supraveghetorii din centrele locale, ca şi examinatorii din facultate să îşi păstreze intransigenţa şi imparţialitatea, să reziste încercărilor de fraudă.
Pe de altă parte, există unele profile (de exemplu sport, muzică, medicină etc.) unde este greu de imaginat o pregătire adecvată a studenţilor după verificări numai pe baza examenelor tip grilă. Aici nu poate exista ID.
   Concluzionând, în condiţiile tehnicii de azi, mi se pare acceptabilă existenţa sistemului de studii la distanţă, pe care se bazează atât de mult univ. Spiru Haret, însă cu condiţia să se gândească nişte soluţii prin care să sporească contactul profesor-elev, fie prin instalarea de webcam-uri în centrele teritoriale şi comunicarea periodică cu profesorii, fie prin deplasarea periodică a profesorilor la aceste centre şi verificarea stadiilor de pregătire a studenţilor arondaţi lor.
   În plus, ca să fac o previziune, mă aştept ca peste circa 5-10 ani ID să devină principala modalitate de studiu, renunţându-se asrfel la o mulţime de cheltuieli pentru studenţi, în primul rând ptr cei din provincie. Vom fi atunci cu toţii nevoiţi să acceptăm că este mult mai convenabil şi mai firesc să studiem acasă comod şi să susţinem verificările şi examenele la centrele teritoriale prin intermediul internetului, decât să ne deplasăm la 100-200-300 km de casă, să căutăm cazare, masă, condiţii de studiu, într-un centru universitar aglomerat, unde să facem de multe ori acelaşi lucru ca şi de la distanţă. Iar centrele universitare vor fi în continuare esenţiale pentru formarea cadrelor didactice, pentru cercetare şi, fireşte, pentru studenţii la zi, norocoşii care fie locuiesc în oraşul universitar sau împrejurimi, fie îşi permit luxul de a plăti casă şi masă în oraşul respectiv.

Bulă şi viespea

  Vine Bulă la şcoală cu o buză umflată. Profesoara îl întreabă:
- Ce-ai păţit, Bulă?
- Ei, am fost cu tata la pescuit şi mi s-a aşezat o viespe pe buză.
- Vaaai, săracul de tine! Şi te-a înţepat?
- Nu, n-a apucat: a omorât-o tata cu vâsla...

miercuri, 12 august 2009

10 zile

    Guvernul a decis ca toţi bugetarii să îşi ia 10 zile de concediu fără plată. OK.
 Următorul pas va fi concedierea unui număr mare de bugetari în anul 2010.
 Al treilea pas va fi reducerea salariilor bugetarilor rămaşi cu aprox. 20%, reducere, de voie-de nevoie, liber consimţită de către aceştia.
 Al patrulea pas ar putea fi instaurarea "codului roşu" financiar spre sfârşitul anului viitor,ceea ce ar putea impune asistarea economiei,a guvernării,de către instituţii financiare internaţionale.
 Al cincilea pas... dar mai bine să mă opresc aici!

lecţia de psihologie

   O profesoară nouă încearcă să predea lecţii de psihologie unor copii. Ea intră în clasă spunând:
- Cine crede că e prost, să se ridice în picioare!
Dupa câteva secunde, se ridică în picioare Bulă. Profesoara i se adresează:
- Tu de ce crezi că eşti prost?
- Nu sunt prost, doamnă, dar îmi părea rău să staţi în picioare numai dumneavoastră!

Bondrea eruditul

   Citesc si mă minunez: actualul rector-dictator de la pseudo-universitatea SPIRU HARET nici măcar nu are studii!!! Să fim serioşi: Ştefan Gheorghiu nu poate fi considerată facultate, ci doar o pepinieră de propagandişti şi agitatori comunişti. În plus se pare că toate studiile din viaţa sa le-a urmat la fără frecvenţă: nu numai pseudo-facultatea, dar şi liceul şi probabil şi şcoala primară!
  În condiţiile astea, sunt 99% convins că, dacă dl "rector" ar fi nevoit să scrie un eseu de o pagină despre orice subiect, acesta ar abunda în greşeli de gramatică, de punctuaţie, de logică etc.
  Pentru mai multe informaţii, citiţi aici.

marți, 11 august 2009

spiru haret andronescu

   Lăudabilă cerbicia dnei ministru în lupta contra pseudo-universităţii Spiru Haret.
Lăudabile deciziile luate la adresa acesteia, deşi extrem de tardive, mai puţin una, şi anume cea cu acceptarea diplomelor ilegale eliberate pâna acum, deşi pâna de curând cerea nişte examene suplimentare, de diferenţă, de licenţă etc. în termen de 5 ani.
  Explicaţiile/scuzele oferite ptr. renunţarea la aceste cerinţe sunt mai mult decât hilare: cei de la Spiru nu au ţinut o evidenţa clară între formele de învăţământ pentru absolvenţii de până acum şi, deci, nu au cum să afle care au urmat forme acreditate (zi) şi care neacreditate (ID)!!! Oare dna ministru şi-a pierdut simţul realităţii şi al penibilului??? Oare politicienii ne cred pe toţi atât de reduşi mintal încât să putem crede o asemenea gogomănie?
   Mai bine ar admite că guvernul îşi recunoaşte incompetenţa din trecut, când a lăsat să se umfle buboiul fără să ia nicio măsură atâta timp, iar acum e într-adevar mult prea complicat să mai remedieze răul făcut (asta ar însemna să revadă contracte de munca încheiate cu ani în urmă, să recalculeze mii de salarii, să concedieze mii de oameni de pe posturile ocupate pe baza diplomelor acestea ilegale, şi multe altele).
   Şi totuşi aceste îndreptări erau posibile, cu ceva eforturi, dacă se voia. Necazul însa bănuiesc că a apărut când o sumedenie de membri fideli ai PSD, sau/şi protejaţii lor au constatat că vor fi in pericol să-şi piardă posturile călduţe, sinecurile primite prin pârghiile de partid etc. Aşa că dl Geoana şi ai săi locotenenţi Oprişan si eruditul Vanghelie au fost nevoiţi să o pună la punct pe dna ministru, care a fost obligată să se supună (îmi place să sper/cred ptr domnia sa că nu fără luptă!).

duminică, 9 august 2009

maximal versus minimal

   Am "răsfoit" un numar destul de mare de bloguri şi, dintre toate, cel al lui Mihai Bendeac mi s-a părut de departe cel mai incisiv şi inspirat, scris cu bun-simţ, cu har şi cu o neaşteptată profunzime pentru vârsta sa.
   În una dintre cele mai recente scrieri ale sale, acesta critica absolut justificat acea pseudo-muzică care a fost numită stil minimal, - ceva similar curentului neoplasticist, picturilor nereprezentaţionale, al căror reprezentant ilustru a fost pictorul olandez Piet Mondrian, ale cărui lucrari constau din nişte forme rectangulare, separate de nişte linii groase negre, adesea parodiate şi trivializate în caricaturi etc.
   În contrast cu această non-muzică voi încerca şi eu să aduc câteva exemple de muzică adevărată, pe care o voi numi -cum altfel?- "maximală":
  Jethro Tull - "Elegy": aici
                            sau aici
  Bobby McFerrin & Richard Bona, într-o improvizaţie senzaţională
(McFerrin - geniul incontestabil al improvizaţiei vocale): aici

  Steve Howe - "Mood for a day": aici

mood

video

fata este Elisha Cuthbert in "The Girl Next Door"

muzica e compusă de... ghiciţi cine! ;)

insist să vedeţi/ascultaţi videoclipul; sunt tare curios de reacţia voastră!

melancholy(long version)

aici este tot piesa "Melancholy",însă puţin mai lungă:
video

sâmbătă, 1 august 2009

here is one of my songs; I know you'll like it!

video
lucrarea se cheamă "Melancholy"; acest song este o încercare, sper, suficient de reuşită pentru a place şi altora în afară de mine... imaginile folosite mi s-au părut deosebite; nu am nicio contribuţie la realizarea lor ;)