marți, 17 mai 2011

întrebări fără răspuns (?)

Uneori, când starea de spirit mă ajută şi vreun gând fugar mă inspiră, încerc să desluşesc marile mistere ale lumii (sic!). De exemplu ieri mi-a trecut prin minte o posibilă soluţie la paradoxul ce derivă din infinitatea spaţiului şi timpului şi, respectiv, limitarea spaţiului şi timpului pe care noi le putem percepe cu simţurile şi mintea noastră.
  Astfel, ideea pe care o sugerez e că, întrucât spaţiul se pare că este infinit, deci nu are un început şi un sfârşit, singura soluţie plauzibilă ar putea fi că de fapt spaţiul este circular. Aparentul sau ipoteticul sfârşit al spaţiului ar trebui astfel să coincidă cu începutul aceluiaşi spaţiu. Iar aceste puncte de început / sfârşit ale spaţiului se află, evident, pretutindeni în mod egal, sau altfel spus nicăieri. De unde poate începe şi unde se sfârşeşte circumferinţa unui cerc? Fireşte, poate începe din orice punct al său, şi atunci lungimea circumferinţei îşi va găsi capătul în acelaşi punct de pornire. Similar, dacă presupun că vreau să măsor spaţiul din punctul în care mă aflu într-o direcţie oarecare, de exemplu în direcţia în care privesc, atunci acea ipotetică linie care se va îndepărta de ochii mei se va întoarce prin spatele meu şi îşi va găsi capătul exact în punctul de plecare.  Iar acum se naşte o altă dilemă / întrebare: acea linie se va strâmba (conform teoriei lui Einstein), descriind un cerc, sau va fi vorba despre un alt fenomen?
  Aceeaşi explicaţie se va putea aplica şi la timp. Astfel, timpul va fi având o evoluţie ciclică, toate momentele timpului putând fi considerate puncte de început şi de sfârşit a evoluţiei universului. 
   În consecinţă, trecutul şi viitorul ar fi nişte noţiuni relative, similare distanţelor spaţiale, folosite doar pentru a ne putea raporta la momente temporale diferite, similar raportării relative spaţiale, în funcţie de alte momente sau puncte spaţiale. De aceea, călătoriile în timp şi spaţiu ar putea fi (sau sunt deja) considerate absolut fireşti şi banale pentru minţile evoulate, minţi care vor fi ajuns suficient de departe cu rezolvarea detaliilor aşa-zis tehnice necesare acestor călătorii. Iar aici mă refer desigur la înţelegerea factorilor ce unesc spaţiul cu timpul, unul din aceşti factori, identificat de fizicieni, fiind viteza, însă nu sunt convins că acesta e singurul.
    În ce mă priveşte, dezlegarea acetor mistere rămâne un scop important al existenţei mele, chiar dacă efortul ăsta pare o misiune imposibilă!