duminică, 28 februarie 2010

ce este moartea? dracu (?) ştie!

Ce se întâmplă când murim? Din păcate (din fericire?) nu ştim. Dar un lucru mi se pare cert: dacă am şti, vieţile noatre s-ar schimba fundamental. Hai să vedem cum!
   Există mai multe ipostaze posibile după moarte:
- dacă s-ar şti că nu se întâmplă absolut nimic, doar dispare şi atât, fără a fi pedepsit sau răsplătit de vreo instanţă divină, omul şi-ar permite mai multe excese, mai mult libertinaj, egoism, poate crime, sinucideri, abuzuri de tot felul, ilegalităţi, dezinteres pentru soarta celor din jur, religiile nu şi-ar mai avea rostul, deci bisericile ar da faliment(!), societatea ar semăna mult mai mult cu o junglă.
- dacă s-ar şti că toţi cei dispăruţi şi-ar continua un soi de existenţă şi după moarte, o existenţă ternă, absolut egalitaristă, în care toţi vor avea acelaşi statut - de, să zicem, spirite/entităţi de trecere din starea umană în altă stare, fie umană (reîncarnare),
fie de alt tip, omul ar accepta moartea cu mult mai multă lejeritate, fără prea multe regrete sau teamă, iar multe din fenomenele de mai sus s-ar repeta.
- dacă s-ar şti că, la moarte, cei dispăruţi vor fi judecaţi de către nişte instanţe divine, urmând ca apoi să suporte consecinţele faptelor lor - bune sau rele, atunci religiile ar jubila, ba chiar ar apărea noi religii, iar oamenii ar fi mult mai atenţi cu comportamentul lor, s-ar diminua considerabil numărul infractorilor de toate categoriile, iar societatea ar cunoaşte mult mai multă armonie, înţelegere, altruism.
- dacă, însă, s-ar şti că după moarte toţi vor intra automat într-un fel de comunitate (spirituală sau de orice alt tip) fericită, armonioasă, fără pedepse sau suferinţe, un fel de paradis etern, atunci lucrurile ar deveni cu adevărat interesante! Jungla ar fi nimic faţă de societatea umană! Mulţi năpăstuiţi, nemulţumiţi ar renunţa cu uşurinţă fie la viaţă, fie la legi. Nu ştiu cine ar mai accepta să fie umilit de stăpân, de şef, să se simtă marginalizat, izolat, nedreptăţit, să trăiască în sărăcie, lipsuri, sacrificii. Iar urmarea previzibilă nu poate fi decât una singură: un val imens de crime,ilegalităţi şi sinucideri.

   Din fericire (sau, pentru mulţi, din păcate), Dumnezeu, în înţelepciunea sa, a ales să ne ascundă "viitorul" de după moarte. O fi mai bine aşa, o fi mai rău? Nu ştim. Dar, vorba ceea: vom muri şi vom vedea!
   Până atunci, suntem nevoiţi să aplicăm clasica soluţie de mijloc: facem şi bune, şi rele. Însă relele - mai cu fereală, că, mde!, nu se ştie ce ne-a pregătit Ăl de sus!


Shania Twain - It Only Hurts When I'm Breathing

vineri, 26 februarie 2010

umor sec de nota 10

Dem Rădulescu şi Mişu Fotino. Umor sec, scurt şi cu efect maxim.




Sting - Russians

blog - antiblog

Concizie, claritate, simplitate, substanţă. originalitate, corectitudine gramaticală, modestie, echilibru, puţin umor - iată secretele unei postări (sau al unui comentariu la postare) care atrage şi se citeşte uşor.
   Dacă vrei să nu-ţi citească nimeni textele din bloguri (fie că sunt postările din propriul blog, fie comentariile la postările, articolele altora), soluţia este să scrii mult, incoerent, fără cap şi coadă, cu aroganţa atoateştiutorului, cu jigniri, atacuri la persoană, niscai obscenităţi, adesea pe lângă subiect.
   Se ştie că banalul plictiseşte, inepţia poate amuza pe moment, însă în final tot la plictiseală şi lehamite duce. Exprimările pretenţioase, pompoase, care arată cât de "dăştept" eşti tu, au efect contrar: obosesc şi plictisesc cititorul, care nu are timp şi chef să se oprească la tot pasul ca să se dumirească despre ce a vrut să zică "geniul" postac. Exagerările irită şi exasperează. Textele lungi, parcă nesfârşite, obosesc şi plictisesc; câţi au timp şi răbdare să citească romane-fluviu pe un blog, când viaţa e atât de scurtă şi adesea contra timp?
   Concluzia: scrie puţin şi bun, nu mult şi prost; caută calitatea, nu cantitatea. Iar dacă nu ai nimic deosebit de spus, sau dacă nu eşti în stare să te exprimi coerent şi civilizat, mai bine te abţii şi nu mai pierzi vremea scriind.
   Aflatul în treabă, în varianta datului cu părerea oriunde şi oricând, e popular în toată lumea; la noi însă se pare că a devenit sport naţional, practicat, din păcate, de mult prea mulţi...

Franz Schubert - Serenada

spune-mi ce muzică asculţi, ca să-ţi spun cine eşti!

Dacă vrei să cunoşti un om, cere-i să-ţi facă o listă cât mai completă cu muzica pe care o ascultă în mod regulat. Mărimea listei, complexitatea stilurilor de muzică, ordonarea cântecelor, stilurile cel mai puternic reprezentate, toate acestea vor putea contribui la construirea portretului acelui om. Vorba ceea: spune-mi ce muzică asculţi, ca să-ţi spun cine eşti.
   Desigur, caracterul poate fi "citit" prin intermediul multor "instrumente", "oglinzi". Cu unele mai sumar, cu altele mai complet. Unele par a nu avea nicio legătură vizibilă, directă cu persoana respectivă: astrologia, numerologia, chiromanţia, tarotul etc. Altele ţin direct de corpul sau psihicul omului, de capacităţile motrice sau mentale ale acestuia: grafologia, modul de vorbire, limbajul feţei, limbajul trupului, gradul de îndemânare, felul în care merge, ceea ce citeşte, felul în care munceşte, gusturi/pasiuni, îmbrăcămintea sa, casa/camera sa, ce muzică ascultă etc.
   Toate acestea oferă indicii clare despre caracterul omului şi au fost studiate destul de atent de către psihologi, mai puţin, se pare, ultima. Sau, cel puţin eu nu am citit niciun studiu pe tema asta, a caracterizării omului în funcţie de muzica ascultată.
   Observându-mă pe mine însumi, dar şi pe cei din jur, am remarcat că se pot spune multe despre un om dacă se analizează legătura acestuia cu muzica.
   Pentru o descriere cât mai exactă a caracterului unui om, eu cred că trebuie avuţi în vedere mai mulţi factori:
- cât de frecvent ascultă muzică;
- cât de selectiv este acesta în alegerea muzicii ascultate;
- cât de multe stiluri de muzică ascultă;
- când simte nevoia să asculte muzică;
- (cel mai important!) ce tipuri/stiluri de muzică ascultă.
   Exemplificând, am putea compara sensibilitatea, inteligenţa, educaţia unuia care iubeşte muzica clasică, jazzul, opera, cu ale unuia care nu suportă aceste tipuri de muzică, preferând, în schimb, manele sau stilul house. Sau putem compara pe cineva care se relaxează cel mai bine ascultând o muzică lină, caldă, soft, ambientală, gen Kitaro, Vangelis, Yanni, cu cineva care preferă pentru relaxare hard-rock, death-metal, Metallica, Megadeth etc. Sau altă comparaţie se poate face între cineva extrem de pretenţios cu muzica pe care urmează să o asculte, şi cineva absolut indiferent la "gălăgia" pe note: nu contează ce muzică e, - zgomot să fie, şi eventual să se poată dansa.
   Însă analiza şi exemplele pot continua la nesfârşit. Importantă e concluzia: muzica îţi poate scoate în evidenţă foarte multe trăsături de caracter, iar această legătură ar putea fi luată în seamă mult mai atent de către cei avizaţi, adică psihologii, care ar putea-o adăuga la celelalte metode specifice de investigare şi analiză.


Johann Pachelbel - Canon

miercuri, 17 februarie 2010

un leu cu adevărat greu!

Povestea este veche (aprox. 1970). Însă merită revăzută oricând!




Billy Joel - Leningrad

sâmbătă, 13 februarie 2010

pledoarie pentru lupă(!)

Iată un convingător pamflet în sprijinul celor care-şi bagă şi-şi scot intensiv. Lingviştii sunt liberi să vină cu completări sau/şi corecturi!





joi, 11 februarie 2010

criză gravă rău la SRI...

Acum câţiva ani citeam şi mă minunam că aprox. 20.000 de oameni lucrează în structurile de securitate ale ţării noastre. Asta în timp ce în S.U.A. cifra se ridica undeva aproape de 30.000, în Germania ceva sub 10.000 - nu mai ţin minte, şi exemplele pot continua. Iată nişte cifre dintr-o analiză recentă efectuată de ziarişti de la "Gândul" şi "INFO PLUS":
   România are 7 servicii de securitate, în timp ce media europeană este de 3 servicii, existând chiar state, precum Finlanda, Grecia, Irlanda sau Slovenia, care se mulţumesc cu un singur serviciu secret.
Şi acum câteva comparaţii:
•Pe site-ul de internet al FBI (Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite, echivalentul american al SRI) se spune că numărul total al angajaţilor era, la ultimul recensământ, de 28.576. Se face chiar precizarea că numărul agenţilor speciali este 12.156. Aceasta, la o populaţie de 308,5 milioane de locuitori (de 15 ori mai mare decât a României), o suprafaţă de 9,82 milioane de kilometri pătraţi (de 41 de ori mai mare decât a României) şi într-o ţară care are mai multe temeiuri de a se teme de atentate teroriste, de pildă, decât spaţiul carpato-danubiano-pontic.
• Pe site-ul MI5 (The Security Service - echivalentul britanic al SRI), se precizează că serviciul are aproximativ 3.800 de angajaţi, 41% fiind femei. Marea Britanie are o populaţie triplă faţă de a României şi o suprafaţă ceva mai mare (244,8 de mii de kmp, faţă de 237,5 mii kmp).
   Fostul şef al contraspionajului românesc, Claudiu Săftoiu, director al SIE între octombrie 2006 - martie 2007, susţine că nu s-a discutat structura de personal a SRI în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în decursul directoratului său. "Am auzit şi eu, dar e vorba de informaţii neconfirmate, că cifra de 12.000 (avansată de Cătălin Harnagea) ar fi inexactă, fiind, în realitate, mult mai mare", spune Claudiu Săftoiu. În privinţa angajaţilor SIE, Săftoiu spune că "erau 3000-3500". 
   Comparând cifra de 12.000 avansată de Harnagea, cu cea de 3.800 de angajaţi MI5, rezultă că România are 60 de agenţi de securitate la suta de mii locuitori, în vreme de britanicii au doar 6 agenţi, iar americanii 9 agenţi/100.000 de locuitori!
   Iulian Fota, consilier prezidenţial pentru acest apărare şi securitate naţională, dă justificarea pentru care SRI ar avea o schemă de personal mai mare decât a serviciilor omoloage din alte ţări. "Când faceţi comparaţii, trebuie să ţineţi cont de faptul că serviciile din afară, cum este MI5 în Marea Britanie, nu cred că asigură şi controlul antitero în aeroporturi şi paza ambasadelor, cum face SRI".

Iar acum iată cum sunt afectate cadrele din SRI de criză:

   Bugetele alocate celor 7 servicii, în special pentru SRI, SIE, Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au crescut de 4-8 ori, din 2.000, până în 2008. Chiar şi în anii de criză 2009 şi 2010 bugetele serviciilor au continuat să se umfle. STS a primit cu 40% mai mult în 2010, faţă de 2009, SIE cu 1,52% mai mult, SRI cu 1% mai mult. În total, SRI, SIE, SPP şi STS au primit alocări bugetare de peste 2 miliarde de lei, mai mult decât ministerele Afacerilor Externe, Culturii şi Comunicaţiilor la un loc (cu alocări totale de 1,8 miliarde). De menţionat că cele mai mari cheltuieli ale serviciilor sunt salariale, iar acestea cresc, în 2010, faţă de 2009, în vreme ce, în restul sectoarelor bugetare, cheltuielile de personal scad. SRI chiar a scos, recent, la concurs, 100 de "posturi libere".

No comment!


Bryan Adams - Heaven

marți, 9 februarie 2010

tortura la găini

Toate ouăle trebuie să conțină informații despre modul în care au fost crescute găinile. Aceste informații se regăsesc codate pe oul propriu-zis sub forma unei ștampile. Același cod însoțit de un text explicit trebuie să se regăsească și pe ambalajele ouălor.
   Din fericire nu-i nimic complicat cu ștampila. Cea mai importantă secțiune a ștampilei este prima cifră, care poate fi 0, 1, 2 sau 3. Această cifră indică modul în care au fost crescute găinile. Iată acum ce semnifică aceste cifre:
  „3″ este pentru ouă de găini chinuite crescute în baterii
Găini cu ghearele și ciocurile tăiate trăiesc în cuști foarte mici, numite baterii. Fiecare găină având un spațiu vital de numai 550 cm2, adică mai puțin decât suprafața unei coli de hârtie A4. În multe cazuri aceeași cușcă poate fi împărțită chiar și de 6 găini în același timp. Cuștile sunt aranjate pe două rânduri și suprapuse pe 8 niveluri. Găinile stau înghesuite, pe plasa din sârmă și nu văd toată viața lumina naturală. Ele nu își pot mișca picioarele și aripile. Dacă încearcă, se rănesc imediat. Nu au un loc unde să se poată retrage pentru a oua, așa cum fac găinile dintotdeauna. Toate aceste elemente de stress fac ca găinile crescute în baterii să producă hormoni ai stresului care se regăsesc și în ouăle pe care le consumăm. Aceste găini sunt îndopate cu vitamine sintetice și medicamente, iar hrana conține adesea coloranți și furaje modificate genetic. Viața găinilor crescute în baterii este scurtă și proastă.
„2″ = ouă de găini înghesuite crescute în hale la sol
În acest sistem de creștere, între 9-18 găini sunt crescute pe fiecare metru pătrat în hale, fără să vadă lumina zilei. 6000 de găini pot fi crescute într-o astfel de hală unde este posibil ca găinile să înceapă să își smulgă penele una alteia și să se ajungă chiar și la canibalism.

„1″ = ouă de găini crescute în aer liber
Găinile crescute în acest sistem pot petrece ziua în aer liber unde au fiecare un spațiu de cel puţin 4 metri pătrați, iar noaptea se pot retrage în hale. În acest sistem de creștere condițiile sunt semnificativ mai bune decât cele din halele la sol și cele din baterii. Găinile au la dispoziție cuibare pentru depunerea ouălor, locuri de odihnă și o zonă de scormonit în pământ.

„0″ = ouă de găini crescute în aer liber cu hrană ecologică
Acesta este cel mai bun sistem de creștere a găinilor pentru ouă ce pune la dispoziția fiecărei găini un minim de 4 metri pătrați. Țarcul unde sunt ținute găinile poate adăposti un total de maxim 3000 de păsări. Folosirea de medicamente, furaje modificate genetic și de alte substanțe pentru hrana găinilor este interzisă. Nici iarba pe care găinile o mănâncă nu este tratată cu pesticide sau fertilizatori sintetici sau chimici. Astfel, ouăle pe care acestea le produc sunt 100% naturale și sănătoase.


keith jarrett The KÖLN Concert II B

marți, 2 februarie 2010

blog, poezie, dramă, roman...

Blogul va deveni, peste un număr de ani, o specie literară studiată în şcoală. Va fi încadrat undeva la proză, sau va fi văzut ca o subspecie literară de sine stătătoare. Vor fi descrise şi analizate tipurile de bloguri, vor fi scoşi în faţă blogării de top, cu postări reprezentative pe diverse teme. Vor fi întocmite clasamente şi ierarhii de toate felurile.
   În mod firesc, în şcoală vor primi o atenţie mai mare acele bloguri care conţin postări cu specific literar, precum şi cele de tip generalist, în care autorii îşi deapănă amintiri, impresii, opinii, însă cu cert talent şi creativitate, calităţi confirmate, de regulă, de numărul mare de vizitatori (deşi nu întotdeauna numărul mare de vizitatori presupune calitate).
   Într-o societate tot mai informatizată, în care tot mai mulţi oameni găsesc că e mult mai comod şi facil să găsească absolut orice fel de informaţii pe internet, în care ziarele vor dispărea cu totul, rezumându-se doar la versiunile electronice, o societate în care persoanele cu veleităţi literare mai mult sau mai puţin reale nu vor mai fi nevoite să îşi trimită încercările literare la tot felul de publicaţii de profil, la care să fie supuse cenzurii nemiloase şi inevitabil subiective a unor critici literari intangibili, blogul va constitui soluţia la îndemâna fiecăruia pentru a-şi depozita gândurile, frământările, idealurile,  prea-plinul sufletului şi imaginaţiei.
  Mai greu va fi cu promovarea însă. Va fi probabil nevoie de niscai notorietate, căpătată prin alte mijloace, pentru a dobândi şi recunoaştere literară. În consecinţă, va exista neajunsul lipsei de notorietate pentru talente autentice dar insuficient promovate, precum şi al notorietăţii nemeritate pentru beneficiarii de publicitate facilă, gen scandaluri TV, de exemplu. Însă deja nu cred că se mai aşteaptă cineva în ziua de azi să trăiască din literatură, astfel că viitorii scriitori (sau "scriitori") vor scrie, aproape toţi, exclusiv din plăcere.  Dar tema devine deja prea lungă şi ramificată, aşa că mă voi opri aici.


Yanni - Renegade