vineri, 15 aprilie 2011

ca şi Pruteanu


Stimaţi telespectatori, vedeţi pe ecran ce văd şi eu?
...funcţia mea datează dinaintea numirii mele ca şi ministru... (dintr-un ziar)
   Vedeţi. Auzit-aţi dv. pân-acum de o sută de mii-de-miliarde de ori, în gura a tot felul de oameni, de la cei mai simpli pîn-la cei mai cu nasul pe sus, exprimări ca: el ca şi director e nuştiucum, eu ca şi ministru am făcut cutare, ea ca şi avocat al lui zice că etc. etc.? Aţi auzit. Eh, atunci trebuie să vorbim despre cacofonie.
   De la bun început vreau să alung o confuzie cam populară. Noţiunea de cacofonie nu provine din şi nu e legată de...mă rog...! Cacofonie e un neologism format din două cuvinte greceşti: kakos, care-nseamnă "rău, urât, prost" şi phone, care-nseamnă sunet. Componenta caco- apare şi-n alte cuvinte, ce-i drept: mai savante, cum ar fi "cacofazie" = vorbire incorectă, "cacologie" = construcţie gramaticală defectuoasă, sau "cacografie", pe care un dicţionar (nu spun care, altminteri onorabil) îl defineşte ca "ortografiere greşită"; această definiţie este ea însăşi greşită şi am să fac o paranteză ca să explic de ce. Particula, tot grecească, orto- înseamnă "drept, corect": orto-doxie = "dreapta credinţă", orto-pedie = "creşterea corectă a oaselor corpului", orto-gonal = "unghi drept" ş.a.m.d. Orto-grafie va să zică scriere corectă, aşa că "ortografie greşită" e un nonsens: e cum am spune cerc pătrat.
   Cacofonie va să zică o asociaţie supărătoare, dezagreabilă, dizgraţioasă de sunete, indiferent care. Într-o propoziţie cum ar fi, să zicem: "Adesea la şedinţă toţi taţii tac", finalul sacadat şi ţăcănitor e o cacofonie perfectă! La fel, într-o propoziţie de genul "Mama mea m-a mascat", această succesiune de "ma"-uri, care seamănă cu o bîlbîială, este tot o cacofonie indiscutabilă. Asemenea cacofonii, ca şi cele banale, "clasice", (le-am cules din mass-media) de tipul "o statistică care", “o politică care”, "crede dl Mateica că", "să definească calitatea", "procedează ca Călinescu", "să pornească când" ş.a.m.d., toate astea trebuie evitate mai ales pentru că ele alterează receptarea enunţului, prin aceea că fac lumea să zâmbească şi deci deturnează atenţia.
   Cea mai bună soluţie e să intercalăm un cuvânt adecvat: "o statistică recentă care", "procedează ca G. Călinescu sau în maniera lui Călinescu", "să pornească atunci cînd" etc. Subterfugii aplicate "în disperare de cauză" în cursul vorbirii, dar nerecomandabile, sunt cele de genul "că virgulă cartea" sau de genul "el, ca şi coleg".  Mult mai deştept e să schimbăm unul din cuvinte, să găsim iute altă construcţie sau o intercalare: nu vom spune: afirm că cartea, ci afirm că volumul; nu ca şi coleg, ci în calitate de coleg sau: el, de coleg, e bun coleg etc.
   Unde chiar NU se poate, nu schimbăm: cineva mi-a semnalat o denumire medicală: "stenoză aortică calcificată"; întrucât în limbajul ştiinţific contează preponderent precizia şi nu eufonia, rămâne aşa cum e, intră-n acelaşi compartiment cu Ion Luca Caragiale şi biserica catolică.
    Aşa că, în încheiere,  protestez de la aceste două microfoane contra foarte răspînditei tendinţe de a băga, hodoronc tronc, ca şi acolo unde n-are niciun pic de rost, unde nici măcar n-ar exista vreo cacofonie de evitat.
( George Pruteanu., 25.III.2006)