Am "răsfoit" un numar destul de mare de bloguri şi, dintre toate, cel al lui Mihai Bendeac mi s-a părut de departe cel mai incisiv şi inspirat, scris cu bun-simţ, cu har şi cu o neaşteptată profunzime pentru vârsta sa.
În una dintre cele mai recente scrieri ale sale, acesta critica absolut justificat acea pseudo-muzică care a fost numită stil minimal, - ceva similar curentului neoplasticist, picturilor nereprezentaţionale, al căror reprezentant ilustru a fost pictorul olandez Piet Mondrian, ale cărui lucrari constau din nişte forme rectangulare, separate de nişte linii groase negre, adesea parodiate şi trivializate în caricaturi etc.
În contrast cu această non-muzică voi încerca şi eu să aduc câteva exemple de muzică adevărată, pe care o voi numi -cum altfel?- "maximală":
Jethro Tull - "Elegy": aici
sau aici
Bobby McFerrin & Richard Bona, într-o improvizaţie senzaţională
(McFerrin - geniul incontestabil al improvizaţiei vocale): aici
Steve Howe - "Mood for a day": aici
