sâmbătă, 25 iulie 2009

dupa blocuri

   Cine se află după blocuri? Doua categorii de oameni: 1. - oamenii simpli, fără perspective, lipsiţi de mijloace, care încearcă aproape orice, - legal sau ilegal -, ptr a se menţine pe linia de plutire în societate; 2. - oamenii puterii, adică cei care fac orice, legal sau - mai ales - ilegal, ptr a se menţine undeva sus în societate, de unde să poată acumula averi fără număr, fără număr, fără număr, ptr a da cu tifla mulţimii de fraieri care muncesc din greu ptr. un salariu modest.
   Ce e de făcut? Cam nimic din păcate... Unii îl invocă pe Vlad Ţepeş ca soluţie(metodele lui); alţii se gândesc la un Robin Hood modern, sau un Zorro... Până una alta îl avem pe Traian Băsescu, acest cavaler neînfricat ce luptă eroic cu corupţia de atîţia şi atîţia ani, acest erou cu nume de cuceritor roman, parcă predestinat să recucerească Dacia modernă pentru el si pentru supuşii săi credincioşi, pe care să-i răsplătească după faptă la momentul oportun. Mai nou avem pe firmament o tânără de mare perspectivă, dra Eba, această "ebola" a politicii româneşti, care, iată, promite a ajunge departe, foarte departe, fără absolut niciun fel de ajutor! Din păcate pentru marele erou, unii dintre soldaţii săi credincioşi au început să se împiedice pe câmpul de bătălie şi, vai!, acum sunt în pericol să fie linşaţi de duşmani! Grea luptă! Iar duşmanii necruţători! Ţin-te tare, Măria Ta!!! Nu-i lăsa să te doboare, măcar până la toamnă!