sâmbătă, 12 martie 2011

bastarzii

Pe vremuri, succesiunea la tron în principatele române nu se făcea automat, de la defunctul domn la fiul cel mai mare. "Ţara" putea alege un membru oarecare din neamul familiei domnitoare, dacă era considerat vrednic de domnie, chiar dacă era copil din flori, adică bastard. Astfel, mulţi dintre marii noştri voievozi au fost bastarzi: Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul.  
(Neagu Djuvara dixit)

muncă fără număr...

"Când văd cum arată ziua de lucru a unui tânăr din ziua de azi, mă întreb care mai poate fi bilanţul lui de viaţă.
 "Modelul" e preponderent occidental. Se practică o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în weekend, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai. Nu mai ai bucurii. Ai "satisfacţii". Reuşita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi.
  Lipsa de timp suspendă, treptat, două componente decisive ale unei existenţe depline: singurătatea şi răgazul. Orice om are nevoie de episodul nutritiv al unei confruntări solitare cu adâncul şi înaltul său, cu terorile sale, cu unicitatea destinului său. Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătăţii: condamnatul era permanent însoţit de o prezenţă tăcută, dar tenace, o prezenţă programată să excludă orice posibilitate a intimităţii, a monologului interior." (Andrei Pleşu)