duminică, 28 iulie 2019

Ion Antonescu - o Casandră a României

Casandra - legendară locuitoare a Troiei, căreia zeul Apollo, îndrăgostit de ea, i-a oferit darul de a prezice viitorul, însă ulterior a blestemat-o ca nimeni să nu creadă profețiile ei.

Pasajele de mai jos, preluate din studiul cu numele din titlu efectuat de istoricul american Larry Watts, aduc elemente pe care puțini le cunosc. Autorul a apelat la o multitudine de surse relevante din toată lumea, și descrie, cred eu, cu maximum de obiectivitate personalitatea și cariera acestui tragic și controversat personaj al istoriei României, care a fost mareșalul Ion Antonescu.

Despre înzestrarea extrem de deficitară a armatei, neajuns cu care Ion Antonescu s-a luptat din răsputeri toată viața sa, autorul preia în mod sugestiv un citat din Leon Troțki (1913): Așa se întâmplă întotdeauna într-o țară unde puterea e în mâinile unei oligarhii necontrolate: serviciile de aprovizionare se dovedesc a fi cel mai slab organizate. În departamentele în care se fură, să zicem, o treime din banii votați de Parlament, cele două treimi rămase, se știe, nu sunt folosite în scopul prevăzut, ci se cheltuiesc în linii mari în așa fel încât să ascundă urmele lăsate de hoți. Rechiziționările militare s-au făcut ignorându-se aproape complet interesele armatei și ale populației, dându-se totodată mare atenție simpatiilor de partid și intereselor celor însărcinați cu rechiziționările.  

Despre simțul priorității și lipsa de scrupule la Carol al II-lea
- când a aflat că România va fi forțată să cedeze și Dobrogea de Sud Bulgariei, încă înainte de a începe negocierile, el a vândut castelul Balcic pentru o sumă uriașă Consiliului Orășenesc București, pentru a evita o pierdere personală.
- unui ziarist britanic i s-a sugerat că, dacă în următoarele câteva luni s-ar institui dominarea "pașnică" a țării de către Germania, Carol ar fi gata să rămână rege pentru o vreme, iar apoi să adopte atitudinea că la urma urmelor a făcut tot ce i-a stat în putință, iar acum ce mai poate face, când toată puterea i-a fost luată. Ulterior, cu sumele mari de bani investite în străinătate, s-ar putea retrage cu eleganță.

După ultimatumul din iunie 1940
- evreii din Basarabia au rămas și s-au dedat la agitații și manifestații comuniste pentru a cîștiga încrederea autorităților sovietice. 
- un important număr de evrei au trecut din Vechiul Regat în Basarabia (numai în ziua de 29 iunie au trecut circa 3000 de evrei prin punctul de frontieră de la Reni, iar alții, tot atât de numeroși, au trecut prin diferite puncte și în zilele următoare. 
- toți refugiații din Basarabia declară că au avut de îndurat foarte mari greutăți numai din partea comuniștilor locali - majoritatea evrei - care, sub influența evenimentelor, i-au supus la torturi, i-au bătut cu pietre, le-au devastat bagajele și le-au împiedicat transporturile, luându-le animalele și distrugându-le vehiculele.
- după ce Gigurtu a devenit prim-ministru și Horia Sima ministru al culturii, măsurile antievreiești s-au intensificat. Mulți evrei au fost arestați și trimiși în lagăre de concentrare, adesea ca fiind comuniști. La Galați  a avut loc un masacru minor, sub acuzația de "comunism" (o intervenție militară brutală a curmat 1000 de vieți).

Holocaust
E semnificativ faptul că Antonescu a fost de acord să nu-i marcheze pe evrei pentru identificare și dezumanizare, cu mult timp înainte să apară primele semne că Germania va pierde războiul. Mai mult, Antonescu a încercat să extindă cel puțin această măsură de protecție și asupra evreilor români internați în alte țări.
De asemenea, Antonescu a refuzat să înregimenteze România la Soluția Finală, în ciuda presiunilor germane, cu mult înainte de începerea bătăliei de la Stalingrad (noiembrie 1942, la terminarea căreia devenea din ce în ce mai evident că Germania nu va câștiga războiul în Europa).
Diplomatul german Killinger raporta ministerului său că mareșalul Antonescu a dat instrucțiuni Centralei evreiești să organizeze și să execute emigrarea a 75-70.000 de evrei în Palestina și Siria. 
În ianuarie 1943, Ministerul de Externe german era informat că emigrația evreiască despre care Lecca (funcționarul guvernamental român) dăduse asigurări că nu e posibilă, avea deja loc și că, de fapt, cinci nave au ridicat ancora și s-au acordat deja permise pentru alte zece.
Wilhelm Filderman, președintele comunității evreiești din România, a recunoscut în 1945, când comuniștii încercau deja să-l înfiereze pe Antonescu ca pe un monstru și să-l acuze de toate nenorocirile României, ajutorul dat de acesta evreilor. Filderman scria: La incercarea de a se introduce Steaua lui David, mareșalul a refuzat să se supună, protestând violent. Rezultatul a fost că germanii au ordonat deportările și mareșalul a refuzat din nou să-i deporteze pe evrei din România. Mareșalul, de-a lungul anilor de persecuție, ne-a susținut neclintit și îi datorăm adâncă recunoștință.

Reputație
Generalul Ion Antonescu era probabil cel mai vestit și respectat ofițer din întreaga țară, având și renumele cel mai bun în străinătate. Datora acest renume unei cariere militare impresionante, care se întindea pe parcursul a trei războaie, eforturilor sale de a revitaliza Mica Antantă în timpul creșterii amenințării germane, manierei impresionante în care reprezentase în trecut România la forurile internaționale și încercărilor sale continui și constante de a introduce reforma militară.
Numirea lui Antonescu a fost primită de oameni cu entuziasm. Ei văd în el un mântuitor deși, de bună seamă, dintre vechii politicieni și ziariști, mulți sunt împotriva lui.

Relații politice interne
În repetate rânduri Antonescu a dorit să ia legătura cu cele trei forțe politice importante pentru alcătuirea unui guvern de uniune/salvare națională: P.N.Ț., P.N.L. și Garda de Fier. 
Dle Maniu, rolul meu ar trebui să se termine aici, eu n-am partid, n-am partizani politici, nu știu pe cine să pun la nici un departament. În afară de Mihai Antonescu și de departamentele militare, n-am posibilitatea să numesc pe cineva, n-am făcut politică, deși am fost acuzat că fac, și rezultatul se vede, că n-am partizani politici. Voiați abdicarea regelui, iat-o, luați acum conducerea Statului. Mi-a răspuns: Nu o putem lua, dumneata trebuie să o faci.
Calcule politice l-au convins pe Maniu să se retragă din aranjamentul cu Antonescu privind formarea noului guvern. După cum explica Maniu partidului său, la scurt timp după acest refuz, Partidul Național Țărănesc are menirea sa istorică. El rămâne o mare rezervă a națiunii pentru momentul când situația internațională va fi fundamental schimbată. În mod similar, Dinu Brătianu era dispus să-i dea sfaturi "vechiului său prieten" Antonescu, dar refuză să participe  deoarece era evident că Partidul democratic Liberal nu putea lua parte activă într-un guvern de dictatură. 

Pericolul asasinării
Regele nu se putea împăca cu ideea abdicării. Astfel, acesta a pus la cale un plan de a instaura un guvern de generali și de a-i retrage lui Antonescu puterile acordate cu o noapte în urmă. Planul implica un atentat la viața lui Antonescu, fiind desemnate două amplasamente posibile: unul lângă Palatul Regal, celălalt la reședința personală a lui Antonescu. Planul a fost dejucat cănd ministrul de Interne, generalul David Popescu, considerat fidel regelui Carol, l-a prevenit pe Antonescu asupra complotului. 
La prima întrunire a Consiliului de Miniștri în ziua următoare, Antonescu a explicat că fusese la un pas de a fi executat. După aceasta, Antonescu i-a mulțumit lui Fabricius (ambasadorul Germaniei) și s-a arătat încredințat că dacă diplomatul german nu i-ar fi lansat trimisului lui Carol observația că Reich-ul nu a ținut ca el să rămână în funcție și că verifică orarele trenurilor pentru el, regele ar fi instalat un cabinet al generalului Mihail și că pe el, Antonescu, l-ar fi executat.

Relația cu Hitler
Germanii își dădeau seama că aderența lui Antonescu la cooperarea româno-germană se baza pe motive strict utilitare, dar, în mare măsură datorită realităților geopolitice și a neîntreruptei îndrăzneli și sincerități brutale ale lui Antonescu în întrevederile sale cu Hitler, îl respectau pentru aceasta și îi lăsau o remarcabilă libertate de a trata evoluțiile interne românești.
Interpretul lui Hitler, Otto Schmidt, remarca in primavara lui 1944: Observațiile lui Antonescu deveniseră de o vreme din ce în ce mai critice și mai provocatoare. Acesta dezvăluia fără milă slăbiciunile și erorile strategiei lui Hitler. Cu uimire l-am vazut pe copleșitorul dictator consultându-l cu modestie pe mareșalul român. Antonescu susținea cu consecvență necesitatea de a cădea la înțelegere cu puterile apusene.

Profeții și temeri
După rebeliunea legionară din 1941, Antonescu a încercat de mai multe ori să-l abordeze pe șeful Legației americane, din dorința de a-i convinge pe americani că o intervenție la timp a Statelor Unite at putea evita un război mondial. 
După cum nota diplomatul american în februarie 1941, generalul mi-a arătat clar că este în mod categoric în favoarea unei păci de compromis și speră că Statele Unite vor prelua conducerea. A folosit din nou argumentul cunoscut, că un război lung nu ar însemna decât triumf pentru Rusia. 
Luna următoare, același diplomat american a raportat că Antonescu insista asupra unei păci de compromis, scoțând în evidență consecințele înfricoșătoare ale unui război prelungit și epuizant, cu dereglarea economică și socială rezultantă pentru lumea întreagă
La cinci luni de la începerea războiului României cu Uniunea Sovietică (noiembrie 1941), Antonescu arătase clar că știe că Germania va pierde în cele din urmă războiul, dar că este obligat să continue colaborarea cu această țară și să spere la ce se poate mai bine, neavând nici o altă cale deschisă.
Conform ambasadorului suedez (1944), Antonescu a confirmat că își dă seama că Germania a pierdut războiul, dar că nu vede încă nici o posibilitate de a face ceva practic pentru a ieși din război. Speră că anglo-saxonii vor debarca în Balcani înainte de a putea rușii să ajungă în România și insistă asupra acestei idei atât la Ankara cât și la Madrid, unde ambasadorul american îi este prieten personal. Mareșalul a anunțat prin aceste canale că a dat ordine armatei române să nu tragă nici un foc împotriva englezilor sau americanilor când vor ajunge la granițele României.

Moștenirea economică
Opinia convențională postbelică se bazează pe acceptarea necritică a liniei comuniste și susține că ar fi distrus economia națională și că ar fi subordonat necondiționat resursele României efortului de război german.
Din februarie 1939, Carol autorizase pătrunderea necondiționată a Germaniei în economia românească, prin semnarea pactului Wohlthat. Printre altele, pactul stipula și formarea de companii mixte germano-române pentru exploatarea minereurilor strategice, zăcămintelor petrolifere și pădurilor românești. În mod asemănător viitoarelor SOV-ROM-uri (companii mixte sovieto-române), nu se fixau practic nici un fel de condiții sau limitări pentru formarea acestor companii sau pentru procentajul de dobânzi bancare.
Antonescu recunoștea la procesul-farsă din 1946 că eram la discreția totală a germanilor, fiindcă nu puteam importa nimic fără ei. Și totuși, conform unei analize detaliate a OSS (viitorul CIA din SUA) privind industria petrolieră românească, exporturile de petrol către Germania au ajuns la punctul culminant în 1938-1939 sub regele Carol al II-lea și au scăzut odată cu venirea lui Antonescu la putere. 
Antonescu a făcut eforturi similare, cu succese asemănătoare, și în păstrarea resurselor agricole și alimentare pentru consumul românesc. Rațiile românești erau mult mai ridicate decât cele germane, reducându-se foarte puțin consumul per capita la populația urbană. Germania a primit din România în 5 ani de război exporturi echivalând cu 1,7 tone de cereale, comparativ cu 2,2 tone din Ungaria. Astfel, contribuția economică alimentară a României în timpul războiului a fost minusculă în raport cu marele potențial economic alimentar al țării. 
Conform aceluiași OSS (viitor CIA), la sfârșitul anului 1943, România se bucura de cel mai înalt consum caloric din Europa, iar în 1943-1944 consumul său caloric poate chiar a depășit propriul său standard antebelic.

Protejarea elitei politice
În timp ce în timpul dictaturii regale (1938-1940) opoziția și comunicarea fuseseră imposibile, nemții se plângeau permanent de reuniunile opoziției în mod invariabil pro-Aliate, Antonescu refuzând să-i aresteze sau să permită Gestapo-ului să o facă în locul lui. Maniu, de exemplu, a rămas liber și în opoziție pe întreaga durată a războiului, în ciuda cererilor germane de a fi arestat și executat. 
În aprilie 1943, cu ocazia unei vizite a lui Antonescu la Hitler, ministrul de Externe german Ribbentrop a caracterizat memoriile lui Maniu drept trădare: o astfel de trădare nu poate fi pedepsită decât cu moartea. În Germania, un om ca Maniu ar fi fost de mult spânzurat.

vineri, 9 noiembrie 2018

sinonime sugestive

FEMEIE s. 1. (pop.) muiere, nevastă, (fig. și ir.) fustă. (O ~ cu un copil.) 2. femeie de serviciu v. servitoare. 3. femeie de stradă v. prostituată.

BĂRBAT adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.
                                                                                                                           
sursa: Sinonime (2002)

marți, 16 ianuarie 2018

realităţi puţin ştiute despre WW2; Basarabia şi Bucovina

Extrasele de mai jos sunt preluate din cartea lui Viktor Suvorov -  Sinuciderea: de ce a atacat Hitler Uniunea Sovietică?
Victor Suvorov, născut pe 20 aprilie 1947 într-o familie mixtă ruso-ucraineană, fost ofițer sovietic de informații care a lucrat în cadrul GRU (spionajul militar sovietic), a dezertat și s-a refugiat în Anglia în 1978, unde a lucrat ca analist de informații. Este autorul mai multor cărți, unele dintre ele extrem de controversate, precum aceea în care afirmă că Stalin era pregătit în 1941 să invadeze Europa.

Tocmai acest pas al lui Stalin l-a speriat pe Hitler. Exact din acest moment a început elaborarea unui plan de distrugere a Uniunii Sovietice. Ştiinţa istorică a stabilit şi nimeni nu obiectează: înainte de ,,eliberarea'' Basarabiei şi Bucovinei de Nord, Hitler nu avea planuri de război împotriva Uniunii Sovietice. De ce Stalin şi Jukov aveau nevoie de Basarabia şi Bucovina de Nord? Iar dacă nu puteau trăi fără ele, nu se putea găsi un moment mai potrivit pentru „eliberare"? Hitler luptă împotriva Franţei şi Marii Britanii, spatele frontului său nu este apărat de nimic, iar Stalin şi Jukov au ridicat în acest moment cuţitul din oţel de Damasc asupra unicei surse de petrol a lui Hitler, asupra inimii petroliere a Germaniei. Hitler avea de ce să se teamă.

De pe teritoriul Basarabiei, aviaţia sovietică putea să ţină sub ameninţare exploatările petroliere ale României, care era principala furnizoare de petrol a Germaniei. Era nevoie de Bucovina de Nord, pentru că pe teritoriul ei trecea o linie paralelă cu linia frontului, de importanţă strategică, de la Odessa prin Chişinău, Cernăuţi la Lvov, care avea ecartament european şi care permitea folosirea materialului rulant de pe căile ferate ale Europei.

Dar iată ce spunea în această privinţă Hitler, cu o jumătate de veac înainte de colonelui Orlov: Este absolut evident că Sovietele intenţionau să direcţioneze evoluţia evenimentelor în Balcani, în direcţia de care aveau nevoie, şi în acest fel să transforme Balcanii în cap de pod, pe deplin favorabil pentru atacarea noastră şi a celorlalte ţări ale Europei. Făcînd totul pentru realizarea acestui scop, au declarat în acelaşi timp că sunt gata să încheie acorduri comerciale în condiţii, pare-se, dintre cele mai favorabile pentru noi, pentru ca, imediat ce pregătirile de atac decisiv vor fi încheiate, să ne separe de sursele petroliere. În vara anului 1941 ei intenţionau să zdrobească România, căci aceasta era singura ţară, în afară de Rusia, care ne livra petrol (Conversaţii la masă, însemnarea din 27 iulie 1942).
Să confruntăm spusele lui Orlov şi ale lui Hitler: la fel. Să stabilim cronologia: Hitler luptă în Occident, nu urzeşte planuri de atacare a Uniunii Sovietice. În acest timp, Armata Roşie cotropeşte Basarabia, ca să ţină sub ameninţare exploatările petroliere ale României. Lui Hitler acest lucru nu îi place şi ordonă să se înceapă elaborarea unor planuri de înfrîngere a Uniunii Sovietice, ca să nu cadă sub lovitura sovietică. Hitler şi Orlov aduc aceleaşi argumente şi chiar vorbesc cu aceleaşi cuvinte. Cuvintele lui Hitler şi Orlov nu au fost respinse niciodată de nimeni. Ministerul Apărării al Rusiei şi Statul Major General nu l-au demascat pe Hitler, nici pe Orlov, pentru denaturarea faptelor.

Dar Stalin pregătea „eliberarea" Germaniei şi a restului Europei. În cursul primelor operaţiuni, pînă cînd ecartamentul german nu era modificat după standardul sovietic, se cereau multe locomotive şi vagoane cu ecartament îngust pentru aprovizionarea trupelor sovietice în marş rapid spre vest. Locomotivele şi vagoanele capturate în Polonia erau insuficiente pentru trimiterea milioanelor de tone de armament, de muniţie, de combustibil, de piese de schimb etc. Iată pentru ce Stalin a cotropit Basarabia şi Bucovina: ca să mărească parcul de locomotive şi vagoane pentru căile ferate cu ecartament îngust.

Concentrarea foarte mare a trupelor sovietice în Basarabia i-a provocat lui Adolf Hitler îngrijorări serioase în privinţa purtării pe mai departe a războiului împotriva Angliei: nu puteam să renunţăm în nici un fel de circumstanţe la petrolul românesc, de importanţă vitală pentru noi. Dacă. Rusia se deplasa mai departe, noi am fi depins de bunăvoinţa lui Stalin în privinţa purtării ulterioare a războiului. Natural, aceste perspective trebuie să fi trezit neîncrederea lui Hitler în politica rusă. S-a exprimat faţă de mine că, din partea lui, se gîndeşte la nişte măsuri militare, dacă nu vrea să fie surprins fără veste de către Răsărit.

Războiul a început la 1 septembrie 1939. Întregul blitzkrieg a durat o săptămînă. După care a început lupta pentru Varşovia. Aceasta nu mai era blitzkrieg. Era asaltul asupra unui oraş, cu durata de trei săptămîni. Iar această represiune banditească a fost ridicată de agitatorii hitlerişti la rangul de mare operaţiune strategică: Germania, vezi Doamne, şi-a însuşit principiile ducerii războiului modern!
Însă nu totul a mers aşa cum trebuie, cum se prezintă aici. Despre aceasta nu se prea vorbeşte, dar blitzkriegul german din Polonia a eşuat. La 15 septembrie 1939, la două săptămîni după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, a scăzut brusc activitatea aviaţiei germane şi a început staţionarea masivă a coloanelor de tancuri şi automobile germane. Am avut plăcerea să discut cu istorici militari polonezi care mi-au prezentat documente extraordinare: în armata germană se epuizase benzina. Nu intru în amănunte, pentru că în Polonia se lucrează de mult la această chestiune. Consider că elaborarea acestei teme ne va deschide o cu totul altă perspectivă asupra celui de-al Doilea Război Mondial: invazia Armatei Roşii în Polonia la 17 septembrie 1939 a însemnat o mînă stalinistă de ajutor dată prietenului turbat. Fără acest ajutor, blitzkriegul ar fi eşuat încă din a doua săptărnînă a războiului.
Înainte ca benzina să se epuizeze, Forţele Aeriene Militare germane şi-au mai trecut în cont o ruşine: „După primele 14 zile de război cu Polonia, aviaţia de bombardament germană şi-a consumat întreaga rezervă de bombe" (G. Kerl, în culegerea Bilanţul celui Doilea Război Mondial, p, 364). Se pregăteau să subjuge Europa şi lumea, dar li s-au terminat bombele încă din Polonia. Acesta este nivelul planificării lor strategice, pregătirea lor pentru Războiul Mondial. Acesta era nivelul de înţelegere a războiului modern.

marți, 5 decembrie 2017

românii au talente

Admit că nu mă dau deloc în vânt după emisiuni TV de genul ăsta, astfel că nu urmăresc niciuna dintre cele difuzate de televiziunile româneşti sau de aiurea. Întâmplător însă am descoperit câteva interpretări care mi s-au părut cel puţin interesante.
umor negru
 
















rugăciuni
  
















roast

















Şi ceva muzică:
Cristian Scutaru

















Bogdan Ota, pianist şi compozitor, la momentul concursului muncea în Norvegia livrând copiatoare la domiciliu (Norway has got talent)

















Hai şi cu o ucraineancă, o voce atât de frumoasă încât juriul a crezut că trişează:

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

comunism vs. umanism

Fotografiile au fost făcute în Brăila, în 2016.
Obiectivele: fosta moară Violatos, situată pe faleza oraşului; o fostă hală industrială; o şcoală gimnazială, ctitorită în anul 1928 de un filantrop (Nedelcu Chercea) al cărui chip (al său şi al soţiei) a fost pictat pe pereţii interiori ai şcolii, apoi acoperit cu mesaje comuniste (staliniste); în prezent după o încercare de renovare, după îndepărtarea varului care acoperea tot, pereţii au rămas cu ambele tipuri de mesaje şi picturi (interbelice şi din perioada stalinist-comunistă).

  CEAUŞESCU ŞI POPORUL
CEAUŞESCU ŞI POPORUL, PATRIA ŞI TRICOLORUL































  
Fr. ENGELS


























  


















I. V. STALIN



sâmbătă, 16 aprilie 2016

Eminescu şi rostul vieţii

Nenorocirea cea mai mare a vieţii e să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli oarecând prin o lume pentru tine pustie. 
Mihai Eminescu

sâmbătă, 13 februarie 2016

România pitorească

De ce iubesc eu România? Păi printre altele pentru că, spre deosebire de celelalte ţări europene, mai toate atât de tipicare şi simandicoase, România oferă până şi celui mai umil cetăţean al ei şansa să contribuie la împodobirea, la ornarea ei, în cel mai propriu sens al cuvântului. România este ca un tablou pestriţ sau mucava pe care oricine e liber să adauge câte o tuşă sau mai multe, după pofta inimii.
   Unde altundeva în Europa asta mai ai libertate totală să arunci chiştocul de ţigară sau ambalajul de la sandviş, biscuiţi, suc, bere ş.a. exact în locul în care întâmplarea te-a adus când ai terminat de consumat produsul respectiv, fie şi în trafic, fără să mai fii nevoit, ca în alte ţări mai fandosite, să cauţi disperat vreun tomberon sau ceva similar, sau să le păstrezi până găseşti aşa ceva?
Ba mai mult: unii români - cei mai economi, pentru a nu mai plăti ca proştii (ceilalţi) taxe de salubritate, au posibilitatea de a se descotorosi cu uşurinţă de gunoaiele curente din menaj, mici demolări etc., ducându-le cu vreun căruţ pe inutilul spaţiu verde de lângă trotuar, la şoseaua principală (s-o găsi cineva trimis de Primărie să le ridice de acolo, că doar de-aia le plăteşte contribuabilul salariile; ş-apoi să zică ăia mersi că omu', gospodar şi prevăzător, le-a pus la vedere şi în locul cel mai accesibil celor care le vor ridica). Iar dacă molozul sau deşeurile de orice fel chiar sunt multe şi mari, soluţia e incredibil de simplă: la marginea oraşului, pe terenul comunitar, deci al nimănui şi al tuturor, bălăriile abia aşteaptă să fie acoperite cu munţi de gunoaie, pentru a se schimba, nu-i aşa, în bine aspectul atât de anost al periferiei. Ca să nu mai zic de şanţurile de pe marginea drumurilor din afara localităţilor, şanţuri săpate desigur, printre altele, şi pentru acest scop. Ce mai, o adevărată desfătare pentru ochi, nu ca în alte ţări, cu bolnava lor obsesie pentru ordine şi curăţenie. Când mergi de exemplu cu maşina între localităţi din Europa mai vestică, mai că te ia cu somn de plictiseală: nu vezi tu un ambalaj, o hârtiuţă sau măcar un cotor de măr nicăieri pe marginea şoselelor, nici măcar în şanţuri! Numai asfalt şi iarbă verde. Ce oroare!
   La fel, dacă, na!, îţi vine la un moment dat să îţi sufli nasul sau să scuipi, şi te afli pe trotuar; tot ce ai de făcut e să îţi laşi secreţiile nesuferite chiar lângă tine (grijă, totuşi, să nu aterizeze pe pantofi!). Sau, dacă te afli la volan, deschizi geamul/uşa maşinii şi le dai drumul pe şosea. O veni ea ploaia cândva şi le spală pe toate, nu? Ori, dacă eşti o fire mai creativă, le lansezi peste vreun gard sau perete sau, de ce nu?, pe vreo maşină mai acătării parcată prin zonă: mama lor de îmbuibaţi şi hoţi - ăştia cu maşini din-astea! Actul tău, nu-i aşa, devine astfel şi un act de protest mut la adresa nedreptăţii sociale.
   Şi pentru că tot adusei vorba de maşini şmechere, iată încă un element ce contribuie puternic la înfrumuseţarea ţării noastre, în speţă a trotuarelor şi spaţiilor verzi. Unde altundeva în Europa asta sclifosită mai ai şansa să admiri la tot pasul sumedenie de maşini de cel mai rafinat lux? Ce dacă acestea gâtuie trotuarul sau ocupă spaţiile verzi de lângă bordura şoselei (şi-aşa stăteau fără rost, neocupate) sau chiar din parcuri? E parte din mândria noastră naţională să arătăm tuturor frumuseţe de maşini - simboluri ale prosperităţii şi descurcărelii noastre, achiziţionate adesea mai ales ca să crape de invidie vecinii români sau chiar străini; iar cu ocazia asta îmbogăţim şi înfrumuseţăm nu-i aşa şi spaţiul public. La urma urmei, doar nu era să le ascundem prin vreun garaj discret sau, mai rău, ca în Occident, prin vreo parcare sub- sau supraterană aflată, oho, la zeci, chiar sute de metri de casă, că doar nu ne-am luat asemenea mândreţi de maşini ca să mergem atâta amar de drum pe jos până la parcare.
   În orice caz, un lucru e cert: în România nu ai cum să te plictiseşti nici ca pieton, nici ca şofer. Tabloul creat de hărnicia edililor dar mai ales a cetăţenilor săi e unul plin de culoare/culori şi obiecte, toate adunate în jurul nostru ca să ne facă viaţa mai frumoasă, mai comodă, mai uşoară, să ne bucure ochiul de cum ieşim din casă dar şi în periplurile noastre spre cele mai îndepărtate colţuri ale superbei noastre ţări.

sâmbătă, 18 iulie 2015

miercuri, 15 iulie 2015

patriotism german

Hegel
„Germanul, cu cât e mai slugarnic într-o privință, cu atât e mai desfrânat în alta; mărginire și lipsă de măsură, originalitate, este îngerul satanic care ne lovește pe noi, germanii, cu pumnii”

Nietzsche
„A fi un bun german înseamnă a te degermaniza”
„Un bun german e cel care nu mai e german”

Schopenhauer
„În perspectiva morții mele, doresc să fac această confesiune: disprețuiesc națiunea germană datorită prostiei sale nesfârșite și roșesc la gândul că îi aparțin.”

joi, 16 aprilie 2015

matematică distractivă


O problemă de matematică de Olimpiada din Singapore a agitat internetul, mii de oameni căutând soluţia. Problema a fost dată într-o etapă a Olimpiadei de Matematică pentru copiii cu vârste între 15 şi 16 ani din Singapore.

Albert şi Bernard au devenit prieteni cu Cheryl şi vor să ştie când e ziua ei de naştere. Cheryl le-a dat 10 variante:
15 mai; 16 mai; 19 mai
17 iunie; 18 iunie
14 iulie; 16 iulie
14 august; 15 august; 17 august
Cheryl le spune lui Albert şi Bernard separat luna şi respectiv ziua în care s-a născut.
Albert: Nu ştiu când s-a născut Cheryl, dar ştiu ca nici Bernard nu ştie.
Bernard: La început nu ştiam, dar acum ştiu când e ziua ei de naştere.
Albert: Atunci e clar şi pentru mine, ştiu când e ziua ei de naştere.
Când e născută Cheryl?

Rezolvare

18 şi 19 sunt singurele zile care apar o singură dată în lista de 10. Dacă Bernard ar fi avut unul din aceste două numere, ar fi ştiut imediat şi luna.
Pentru că Albert spune că Bernard nu ştie, înseamnă că luna nu poate fi mai sau iunie (când apar 18 şi 19), deci trebuie să fie iulie sau august.
Bernard apoi spune imediat că ştie răspunsul. Ceea ce elimină din start datele de 14 iulie şi 14 august. Dacă numărul ştiut de Bernard ar fi fost 14, încă nu avea cum să ştie luna.
Rămânem cu datele: 16 iulie, 15 august şi 17 august.
Dar pentru că Bernard spune imediat că ştie când e data de naştere a lui Cheryl, înseamnă că numărul pe care i l-a spus este 16. Astfel, ştiind luna iulie, Albert afla şi el acum data naşterii.
Răspuns final: 16 iulie

controverse biblice (2)


Sursa: ediţia electronică a ziarului Gândul din 3 aprilie 2015.

Scriitorul american David Fitzgerald susţine că Iisus Hristos nu a existat şi că, în schimb, "personajul" a luat naştere prin contopirea mai multor povestiri vechi. „Nu este implauzibil să credem că Iisus ar fi fost o persoană reală, dar nu cred că, dacă a existat, ne putem referi la el ca la o singură persoană”, apreciază autorul.
  Acest scriitor american ateu susţine că Iisus Hristos nu a existat niciodată şi că, de fapt, nu este decât un „personaj” rezultat prin contopirea mai multor povestiri despre persoane diferite.
  În cartea pe care urmează să o lanseze la finele acestui an, David Fitzgerald susţine că discrepanţele dintre primele scrieri ale lui Marcu, Matei şi Luca, dar şi lipsa menţiunilor istoricilor despre Mântuitor sunt doar câteva argumente care îi susţin teoria.
  „Este un paradox faptul că Iisus a făcut toate lucrurile acelea minunate şi totuşi nimeni nu a auzit de el, în afară de câteva generaţii”, a declarat Fitzgerald pentru dailymail. co.uk. „Sau poate că asta înseamnă că nu a făcut lucrurile acelea deloc. (...) Cred că creştinismul a luat naştere ca una dintre credinţele apărute într-un moment în care vechii zei şi vechiile tradiţii erau reînviate. (...) Se pare că, la început, creştinismul a preluat diverse poveşti de la alte religii şi le-a încorporat în povestea Lui Iisus”, a adăugat el. Astfel, chiar dacă Iisus ar fi existat, nu ar fi fost el autorul tuturor faptelor descrise în Scriptură, apreciză americanul.
  „Nu este implauzibil să credem că Iisus ar fi fost o persoană reală, dar nu cred că, dacă a existat, ne putem referi la El ca la o singură persoană”, a explicat scriitorul. „În plus, în scrierile istorice de la vremea respectivă, Iisus nu este menţionat deloc. (...) În perioada aceea erau mulţi alţii care se declarau a fi Mesia şi care au făcut lucruri mai importante decât Iisus (...). Două miliarde de persoane cred în aceste miracole şi totuşi nu există nicio dovadă clară în acest sens”, a afirmat Fitzgerald.
  Pe lângă toate acestea, scriitorul mai subliniază faptul că detaliile pe care Marcu, Matei şi Luca le oferă despre crucificarea Mântuitorului sunt „inconsistente” şi nu fac decât să demonstreze că evagheliştii nu au trăit în Iudeea în perioada în care s-au petrecut respectivele evenimente.
  „Marcu face foarte multe greşeli atunci când se referă la viaţă oamenilor şi geografia Iudeii în primul secol”, a explicat autorul. „Dacă Iisus chiar a fost arestat în ajunul Paştelui, probabil că ar fi fost închis într-o celulă şi judecat abia după weekend. (...) De asemenea, ceea ce ştim despre Ponţiu Pilat sugerează că nu era genul de om care să facă ceea ce evreii i-ar fi cerut, ci mai degrabă făcea ceea ce ei îi cereau să nu facă. În schimb, Marcu spune că Pilat s-a lăsat convins de evrei să-L execute pe Iisus”, a completat Fitzgerald în cele din urmă.

Comentarii

1. Teoria nu e nici macar noua. Si mai e si adevarata. Nu exista niciun fel de mentiuni documentare lagate de Isus, de crucificare, de Steaua Magilor, de recensamantul din anul nasterii lui, de masacrul celor 20.000 de copii, de o presupusa "inviere" masluita sau nu. Nici in analele romane nu exista niciun Pontius Pilat. In afara de Evanghelii, nu exista alta "dovada" decat o piatra votiva descoperita acum cativa ani, pe care se mai distinge "IUS PILATUS" (care poate fi orice, de la Marius la Iulius, etc). Nici crucificarea nu este prezentata "corect" (romanii, care o practicau de sute de ani, nu bateau in cuie membrele condamnatilor, ci le legau - vezi cei 6000 de rasculati ai lui Sparetacus, crucificati in 71 i.e.n pe Via Appia. Evangheliile sunt scrise multe zeci de ani dupa evenimente, se vede ca sunt copiate una dupa alta, sunt pline de greseli si inadvertente si mai sunt si o "selectie" de pagini, din cateva zeci, facuta la vreo 4 secole dupa "evenimente".

2. Mare valva cu Josephus Flavius asta, cica primul istoric evreu (chiar daca era considerat tradator de catre ai lui) care l-ar fi pomenit - in 3 mentiuni - pe Isus Christos. Culmea, "originalul" grecesc al Testimonius Flavianum - de ce nu scris in aramaica sau in latina, pentru ca omul devenise functionar roman - se afla in custodia... bisericii crestine. Despre el stiindu-se cu certitudine ca era necrestin, dar limbajul folosit cand se refera la Isus este cel al unui credincios crestin profund. Comic.
  Majoritatea istoricilor au facut o lista de zeci de argumente care dovedesc ca mentiunile astea sunt "contributii" ilicite si false ale unor persoane... interesate, apartinand unei institutii si mai interesate.
  Alti istorici romani (contemporani cu evenimentele sau macar cu scrierea evangheliilor) nu pomenesc nimic: Appian, grec care a trait peste garla, in Egipt, Dio Cassius, grec din Anatolia (peste deal), Titus Livius (contemporan cu evenimentele, ar fi avut 36 de ani la data nasterii lui Isus), Plutarh - istoric grec, contemporan cu Flavius, Tacit si Sutonius, idem, Arrian, ibidem. Si i-am numit pe cei mai ilustri si mai credibili. Niciunul nu sufla o vorba despre grozaviile care au insotitr nasterea, viata si moartea lui Isus. Ciudat, nu? Cum nici analele romane, corespondenta politica sau administrativa, rapoartele oficiale, nimic nu face vreo referie. Apoi, brusc, de prin secolul al treilea, cand se indesesc istoricii si propagandistii crestini, inflatie de "marturii", care mai de care mai detaliate.

3. Religiile iudeo-crestine monoteiste sunt o inventie a iudeilor care l-au creat pe Dumnezeu Unicul dupa... chipul si asemanarea lor, preluand ideea mareata a unui faraon eretic - Akenathon - si o multime de motive cultural - mitologice de la babilonieni, sirieni, greci etc. Meritul lor a fost acela le sintetiza si de a nega dintr-un sut religiile "primitive", politeiste, care erau de fapt niste colectii de mituri si legende fara prea mare valoare morala. Le-au subsumat unui Dumnezeu imaginar feroce, rautacios, gelos, necrutator, caruia omul trebuie sa i se supuna ingrozit dar pe care, culmea, mai trebuia sa-l si iubeasca) si iata revolutia constiintei in mileniul 2 i.e.n. 
  Ca o carte de propaganda patriotica, aceasta a prins al naibii de bine, micutul popor chiar simtindu-se gadilat la lingurica de ideea ca ar fi "poporul ales". In plus, abilitatea autorilor in a-i manipula pe "cetateni" s-a manifestat si prin felul in care au amestecat fapte istorice reale cu tot felul de trasnai de-a dreptul comice pentru cititorul de azi, dar care la vremea aia aveau un efect covarsitor asupra prostimii (plagile Egiptului, despicarea marii, tufisul care arde, tablele legilor, etc. Dar ce efect ar fi avut daca un judecator "terestru" redacta Decalogul? Cine se uita in gura lui? Altceva era cand il convingeai pe gibon ca insusi zeul suprem i-a dictat sefului religios. Ce naiba, bai degeneratilor, chiar nu ati depasit momentul anului 1000 i.e.n.? Sunteti tot niste pastori de capre analfabeti?

luni, 29 decembrie 2014

controverse biblice (1)

Două aspecte mi se par extrem de interesante:

1. Pasaje adăugate sau modificate la Evanghelia după Marcu
Faptul că Evanghelia după Marcu este cea mai veche evanghelie întrunește consensul exegezei contemporane. Multe ediții (traduceri) ale Bibliei conțin versetele Marcu 16:9-20. Însă, onform cu New International Version, o populară traducere a Bibliei în limba engleză, cele mai de încredere manuscrise și alte izvoare străvechi nu includ aceste versete. Nici cea mai veche Biblie din lume, Codex Sinaiticus, nu cuprinde aceste versete adăugate ulterior de copiști creativi Evangheliei după Marcu.
Codex Sinaiticus este cea mai veche Biblie din lume, iar manuscrisul datează din secolul al IV-lea. A fost descoperit la mănăstirea „Sf. Ecaterina” din peninsula Sinai, Egipt. Deoarece în acel moment procesul de canonizare al Scripturii nu se încheiase, această Biblie cuprinde cărți considerate azi de către principalele culte creștine drept apocrife, Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Hermas. Ea nu cuprinde versetele Marcu 16:9-20, pe care textologii le consideră apocrife. Codex Sinaiticus nu cuprinde nici Comma Johanneum, o referință biblică apocrifă la dogma Sfintei Treimi și nici pilda cu femeia prinsă în preacurvie din Evanghelia după Ioan, această pildă fiind un fragment de text recunoscut de textologi ca apocrif.
(Comma Johanneum este o frază scurtă, prezentă în majoritatea traducerilor ale primei epistole a lui Ioan și publicată începând din 1522 până astăzi. Majoritatea cultelor creștine sunt de acord astăzi că doctrina teologică din Comma este adevărată, dar nu este o parte originală din Epistola lui Ioan, Comma Johanneum fiind o falsificare a manuscriselor grecești ale Bibliei:
„Ioan 5:7: Căci Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Aceștia trei Una sunt.
Ioan 5:8: Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul și apa și sângele, și aceștia trei mărturisesc la fel.”)
    În rezumat, Evanghelia după Marcu nu menționează Învierea Mântuitorului, ci doar faptul că un tânăr afirmă că Isus a înviat, iar femeile care-I vizitează mormântul găsesc mormântul gol. Numai versetele apocrife Îl descriu pe Isus înviat. De asemenea fraza din Comma Johanneum descrisă mai sus și celebrul pasaj "Tată, iartă-i, că nu știu ce fac..." nu apar în acest manuscris.

2. Maria Magdalena
Evanghelia după Filip este una din Evangheliile Gnostice, un text apocrif al Noului Testament, datat în jurul secolului al III-lea de către cercetătorii moderni, dar declarat pierdut până când un țăran egiptean l-a redescoperit accidental, îngropat într-o peșteră de lângă Nag Hammadi, în 1945. Textul este, probabil, cel mai faimos pentru că este cea mai veche sursă care i-a condus pe unii să afirme că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena, ea fiind descrisă în unele traduceri ale acestei evanghelii drept amanta lui Isus.
  Clarificare: Biblia nu susține nicăieri că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată, acesta fiind un mit inventat de slujbașii bisericii pentru a limita rolul femeilor în biserică. Maria Magdalena a fost confundată cu femeia păcătoasă care i-a spălat picioarele lui Isus, iar aceasta cu Maria, sora Martei, din Evanghelia după Ioan. Papa Grigore I cel Mare a preluat aceste zvonuri, declarând-o într-o predică din secolul al VI-lea pe Maria Magdalena drept posedată de șapte demoni, păcătoasă care în cele din urmă s-a pocăit. Începând din vremea Papei Grigore cel Mare, în Occident se presupunea că este aceeași persoană cu păcătoasa care i-a spălat picioarele lui Iisus și cu sora Martei și a lui Lazăr, dar Biblia susține că Mariiile respective proveneau din orașe diferite, deci nu puteau fi aceeași persoană. În 1969 Biserica Catolică a retractat zvonul că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată.
   Conform evangheliilor canonice, Maria Magdalena îndeplinește toate criteriile pentru a fi considerată apostol: a fost împreună cu Isus în timpul predicilor lui, a fost martoră la moartea și învierea lui Isus și i-a învățat pe alții evanghelia (ceilalți apostoli au aflat de la ea de învierea lui Isus, conform Evangheliei după Ioan). Dr. Tal Ilan consideră că Maria Magdalena a fost fondatoarea creștinismului, fiind prima persoană care a susținut că Isus a înviat. Bart Ehrman este de acord, susținând că ea a fost primul apostol și menționând printre altele titlul ei medieval apostola apostolorum.

Argumente:
În anul 1896, lângă localitatea Nag Hammadi din Egipt, au fost descoperite trei papirusuri în limba coptă. Unul dintre ele era documentul apocrif „Evanghelia după Maria Magdalena“, o lucrare gnostică, redactată în jurul anului 160 d.C. Ulterior, două copii în limba greacă ale acestui document au fost descoperite și în nordul Egiptului, alături de o copie a Evangheliei apocrife a lui Toma. Aceste evanghelii nu au fost incluse în Noul Testament, deoarece conțineau relatări contrare ideologiei taberei proto-ortodoxe.
Conform Evangheliei după Filip, Maria Magdalena a fost discipola preferată a lui Isus. Oricare ar fi realitatea, este extrem de improbabil ca Isus să nu fi fost căsătorit, un bărbat evreu fără copii fiind considerat la fel cu ucigașii. Tradiţia gnostică şi esoterică vorbeşte despre Maria Magdalena ca fiind soţia, partenera sentimentală, a lui Iisus din Nazaret; în plus, deţinătoarea unei tradiţii creştine de gen feminin, care ar fi fost cu grijă ascunsă de Biserica Catolică. Această idee se sprijină pe câteva argumente:
    În diverse texte gnostice, cum ar fi Evanghelia după Filip, se arată că Iisus avea cu Maria Magdalena o relaţie mai apropiată decât cea pe care o avea cu restul discipolilor, inclusiv decât cea cu Apostolii. Mai concret, Evanghelia după Filip vorbeşte de Maria Magdalena ca de „partenera” lui Iisus.
    Acelaşi lucru apare în Pistis Sophia, în care conversaţiile şi întrebările pe care le are Maria Magdalena cu Maestrul denotă că era cea mai apropiată dintre Apostoli şi înţelegea cel mai bine Înţelepciunea pe care El le-o dădea, şi de asemenea că aveau la nivel personal o mare afinitate şi comuniune.
Textul original arată astfel (parantezele sunt cuvinte/pasaje ce nu au putut fi descifrate)“Tovarăşa/partenera lui (…) este Maria din Magdala. El (…) mai mult decât (…) discipoli (…) o săruta mai mult pe ea (…) Ceilalţi (…) îi spuneau: ‘De ce o iubeşti mai mult pe ea decât pe noi?’ “
    În Evangheliile Canonice, Maria Magdalena este, în afară de mama lui Iisus, femeia care apare cel mai des, şi este prezentată, în plus, ca şi o adeptă apropiată a lui Iisus. Prezenţa sa în momentele cruciale ale morţii şi învierii lui Iisus pot sugera că era legată de El printr-o uniune conjugală.
    Un alt argument adus de susţinătorii teoriei căsătoriei dintre Iisus şi Maria Magdalena este că în Palestina, în acea epocă, era rar ca un bărbat evreu de vârsta lui Iisus (de aproximativ treizeci de ani) să rămână singur, în special dacă se dedica să predea ca şi rabin, pentru că aceasta era împotriva poruncilor divine.

vineri, 14 februarie 2014

great people, great characters!


Despite the fact that Bobby Fischer quickly became a media darling following his victory in 1972, and many thousands of Americans cheered his name, Fischer’s stance on America was anything but kind. Claiming that he hated the country he once called home, Fischer was quoted as saying about 9/11, “I applaud the act” and within the same breath, “Fuck the US. I want to see the US wiped out.”
   He was also a raging anti-Semite, to the point even his most die-hard supporters found him repugnant. Unless that person was a woman.

Aristotle’s views on the fairer sex are so expansive that they get their own Wikipedia page. He basically asserted that women should be subservient to men, to the point where they shouldn’t even be allowed to eat as much food. He also claimed that women were basically incomplete men, and thus, inferior.
( Opiniile lui Aristotel cu privire la sexul frumos sunt atât de expansive că primesc propria lor pagină pe Wikipedia. El, practic, a afirmat femeile ar trebui să fie aservite bărbaţilor, până la punctul în care acestea nu ar trebui să le fie nici măcar permis să mănânce la fel de multă mâncare. De asemenea, el susţinea că femeile erau de fapt bărbaţi incompleţi, și, prin urmare, inferioare.)

John Lennon was the Chris Brown of his day. That’s not us making a cheap joke; that’s a direct comparison that has been made about him. Lennon openly admitted that he used to beat the living crap out of women, in an interview with Playboy Magazine, a magazine literally dedicated to appreciating the awesomeness of womankind, albeit the naked variety. Woman beater or not, you have to admire his sense of irony.
   The kicker of this is that very few people know this about Lennon. Whereas Chris Brown has become a walking joke, and has his domestic violence charges listed very clearly on his Wikipedia page, not a single mention is made of John Lennon’s similar abuse, despite him being massively more famous and influential than Chris Brown will ever be. And when it is mentioned, his fans are so quick to defend his actions that they almost break through time and land on the receiving end of one of his punches personally.

Nikola Tesla is hugely famous online, and within pop culture. Though in his lifetime his contributions to science and technology were largely overlooked, today he’s widely regarded as one of the best minds science has ever known.
   Eugenics, for those of you too lazy to open up a new tab on Wikipedia, is the art of selective breeding on a mass scale. It’s the act of actively denying people with undesirable traits (such as infirmity or stupidity) the right to reproduce, which supposedly betters the human race. You’ll notice that this is a terrible, horrible idea, if only because if it happened, we never would’ve gotten reality TV.
   And Tesla loved that idea. In his writings, Tesla extended the notion that “The year 2100 will see eugenics universally established,” referring to it as important for “weeding out undesirable strains.” Of course, none of this alters that fact that he was a fantastically gifted mind, but it’s more than a little disconcerting to realize that this guy fully supported the thought of certain people getting denied the chance to mate. Especially once you realize he never took a wife or had a kid.

marți, 31 decembrie 2013

apologia băuturii


Un  studiu recent efectuat la Universitatea din Texas a scos la iveală că persoanele care nu pot renunța la alcool sunt mai puțin predipsuse să moară prematur decât cele care nu pun gura pe băutură.
   Studiul a inclus persoane cu vârste între 55 și 65 de ani care au fost ținute sub observație timp de 20 de ani. Rata mortalității era mai crescută în rândul celor care nu au băut niciodată, mai scazută pentru băutorii înrăiți și foarte scăzută pentru cei care consumau alcool moderat.
   Din cei 1824 de participanți la studiu, doar 41% dintre cei care consumau cantități moderate de alcool au murit prematur, în comparație cu 69% dintre cei care nu au baut niciodată. În cazul băutorilor înrăiți, rata mortalității a fost de 60%.

miercuri, 20 noiembrie 2013

igiena în Evul Mediu

* În Evul Mediu se credea că băile slăbesc organismul, ele fiind evitate. În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, nobilii europeni făceau baie o dată la şase luni.
* Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn al sărăciei, în timp ce dinţii cariaţi şi negri erau un semn al bogăţiei. Spălatul pe dinţi nu se practica.
* Preoţii îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez.
* Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în întreaga ei viaţă s-a spălat doar de două ori: la naştere şi la nunta sa.
* Ludovic al XIV-lea a făcut doar două băi în întreaga sa viaţă, şi aceasta la insistenţa medicilor. În loc să se spele, prefera să i se şteargă pielea cu o piele îmbibată în alcool, după care era pudrat cu o substanţă parfumată.
* Harald I al Norvegiei nu s-a tuns timp de zece ani, în urma unui jurământ că va unifica întreaga Norvegie. În părul său netuns şi-au găsit sălaş adevărate comunităţi de păduchi, fapt pentru care el a rămas în istorie sub porecla de Harald cel Păduchios.
* Ţăranii erau mai curaţi decât orăşenii, deoarece îşi săpau gropi pentru nevoile fiziologice. În schimb, în oraşe, oamenii îşi satisfăceau nevoile fiziologice pe unde apucau: pe străzi, pe scările clădirilor sau direct de la balcon.
* Celebrele parfumuri franţuzeşti au apărut din nevoia de a acoperi mirosurile de transpiraţie ale nobililor care nu se spălau.
* În locul îmbăierii, cei mai înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care se ştergeau în zonele intime, iar între cravată şi cămaşă, bărbaţii purtau săculeţi cu ierburi aromatice care acopereau mirosurile neplăcute.


joi, 14 noiembrie 2013

chip de fată


drops of wisdom...


“I am so clever that sometimes I don’t understand a single word of what I’m saying.”   
Oscar Wilde

There are two rules for success:
1. Never reveal everything you know

“Some people feel the rain. Others just get wet.”   
Bob Marley

I was an atheist until I realized I was God.

“Never judge a book by its movie.”   
J. W. Eagan

SMILE. It confuses people.

“The greatest weakness of most humans is their hesitancy to tell others how they love them while they’re alive.”   
Optimus Prime

A society grows great when old men plant trees whose shade they know they shall never sit in.