Călugărul Mihai
Neamțu, dispărut dintre noi la 76 de ani, în anul 2000, are toate datele unui
destin fără pată, comparabil, aș îndrăzni să spun, cu cel al lui Isus Hristos.
Iată, pe scurt, datele care mă fac să afirm acest lucru.
Tatăl său a fost învăţător la
şcoala din satul Prilog şi cantor la biserica greco-catolică din localitate.
Prima născută în familie este Ana, sora care va sta alături de Mihai întreaga
sa viaţă, pentru a-l ajuta în misiunea sa. Familia a avut 12 copii. Mihai termină 5 clase
elementare şi rămâne cantor în biserica greco-catolică locală. La un moment
dat, împreună cu sora sa, Ana, simte chemare la călugărie.
Printre multele semne
supranaturale care susţin vocaţia sa specială, iată numai unul: când era mic
copil, părinţii îl purtau cu ei la câmp, la muncă. În locul în care se găsea el
începea brusc să plouă, iar în jur cerul era perfect senin. Astfel, părinţii au
fost obligaţi să-l lase acasă, între icoane.
La 14 ani cade dintr-un copac şi se răneşte grav la
mâna stângă. Tot braţul stâng devine semiparalizat. În timp, semiparalizia cuprinde
întreaga parte stângă a corpului. Astfel începe o viaţă de suferinţă şi
sacrificiu. Această suferinţă o va purta până la sfârşitul vieţii. În acest
context, trebuie spus că Fecioara Maria i s-a arătat de
multe ori, începând din copilărie. La ceva timp după acest incident, într-o
viziune, Fecioara Maria îi cere să aleagă între propria vindecare şi harul de a
vindeca oameni, prin propriul sacrificiu de bună voie. Mihai alege să sufere în
numele Domnului de bună voie, pentru ”a completa suferinţele care lipsesc
Corpului Mistic al lui Isus”.
Prin harul de a vedea în adâncul
oamenilor, acesta putea identifica cu mare precizie bolile corpului, ale sufletului
şi ale spiritului uman, vindeca persoanele bolnave, îi ajuta pe cei în
nevoi, convertea atei, întorcea la credinţă pe cei rătăciţi; făcea toate
acestea cu rugăciunea, cu sacrificiul personal şi cu ajutorul unor reţete din
plante primite prin inspiraţie de la Dumnezeu. Sunt confirmate sute de mii de
vindecări şi convertiri miraculoase în România şi în străinătate.
"Unchiul" Mihai nu s-a
abătut niciodată de la regulile Bisericii Greco-Catolice şi ale Ordinului
Sfântul Vasile. În acest sens, există nenumărate mărturii de preoţi și călugări
(catolici şi ortodocşi). Aceia care l-au îndrumat în viaţa spirituală spun că
nu a avut niciodată vreun păcat. Confesiunea fratelui Mihai se transforma
adeseori într-o lecţie spirituală chiar pentru confesori.
Părintele Leon,
discipolul său cel mai apropiat, povestește: "Unchiu Mihai, cum îi spuneam toți, mi-a
mărturisit că, la vârsta de vreo cinci ani, când l-a
întâlnit pe Hristos la Euharistie, adică la prima Împărtășanie de care își
amintea, a simțit că se schimbă ceva în ființa lui. A pornit la cules de
plante cu Anuca, sora sa, prin toate pădurile astea, fără să fi primit
învățătură de la cineva, și le știa foloasele pentru
sănătate, de parcă i le-ar fi șoptit Duhul Sfânt!". Sora Anuca
întărește cele spuse de părinte. "Parcă ziceai că-i crește priceperea de
la zi la zi. Pe la 13 ani, s-a trezit că paralizează... Nu s-a mai putut scula
din pat! Părinții, săracii, se tot întrebau pentru ce păcate să plătească
tocmai cu o așa nenorocire. Dar el mi-a spus să mă duc în pădure și să-i aduc
anume plante de leac, ca să-i fac un ceai. Numai așa s-o vindecat, de unul
singur, da' nu i-o trecut de tot, c-o ramas cu puțină greutate la vorbă, până la bătrânețe. Nimeni
n-o știut ce-o avut atunci, da' nu ne-am mai îndoit de priceperea lui niciodată!
Pe vremea comuniștilor ne-am câștigat pâinea culegând plante pentru Plafar,
numai că Mihai nu le-o dat listele lui cu ceaiuri, ca să nu-l creadă
nebun."
Pe măsură ce treceau anii, vestea că un țăran din satul
Prilog face vindecări, pune adevărate diagnostice medicale și are liste de
ceaiuri naturale, numite mai târziu Ceaiurile
de viață lungă, s-a răspândit în Țara Oașului, în restul Maramureșului și
în întreg Ardealul, ajungând până la București. Mii și mii de oameni au trecut
pe la casa lui Mihai Neamțu, aflându-și alinare sufletească și trupească.
"Erau primiți toți, de dimineața până seara, iar recompensele materiale
n-au fost niciodată acceptate!", precizează părintele Leon.
Faima de
vindecător a lui Mihai Neamțu a luat o asemenea amploare încât, pe la începutul
anilor '80, l-au vizitat la Prilog și persoane publice, ca terapeutul Valeriu
Popa sau poetul Adrian Păunescu, care a publicat și un reportaj în revista
"Flacăra". La sugestia aceluiași, însuși Nicolae Ceaușescu l-a chemat
pe vindecător la București, după ce fusese operat de prostată a doua oară. Sora
Anuca își amintește: "Întâi o vrut să ne trimeată elicopteru', da' ne-o fost frică. Atunci
or venit să ne ia cu mașinile. Am mers și eu, ca să nu-l las singur. Mihai o
vorbit cu Ceaușescu, l-o pipăit, l-o privit și i-o dat rețeta ceaiului din
coaja de mesteacăn împotriva cancerului. Acela o făcut ochii mari când o auzit
că trebuie să meargă în pădure, ca să taie un mesteacăn de statura sa și la fel
de mare cât lățimea capului său. Nu știu dac-o ajuns să
mai bea ceaiul acela, da' Mihai, dupa ce-am plecat, mi-o zâs acasă: Degeaba-l bea, că ăsta nu moare de moarte
bună!. Și așa o fo', că l-or pușcat, după câțiva ani...".
Pe lângă
Ceaiurile de viață lungă ce l-au facut atât de vestit, monahul de la Prilog a
lăsat unuia dintre apropiații săi, părintele Partenie Lamurean din Oradea, o
celebră Listă cu cele 24 de cuvinte care nu trebuie rostite niciodată.
Pe cât par de simple, pe atât sunt de profunde și tulburătoare semnificațiile
creștine ale acestor învățături.
Monahul mai ține
să precizeze că ele "sunt cele 24 de scaune despre care vorbește Sf. Ioan
în Apocalipsă. Masa din mijlocul scaunelor este lumea care va fi judecată după
cele 24 de cuvinte". Iată lista lor: 1) Sudalma 2)
Blestemul 3) Dracul 4) Răul 5) De ce ai facut? 6) Nu a trebuit să faci! (probabil
Nu trebuia să faci! - nota mea) 7) Nu
ai facut bine! 8) Nu știu 9) Nu pot 10) Nu reușesc 11) Baiul 12) Greul 13)
Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu văd 18) Nu aud 19) Nu găsesc
20) Nu înțeleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat...
Este limpede,
așa cum reiese și din această enumerare, că monahul de la Prilog recomanda
evitarea oricărei negații, mai ales negarea actelor fundamentale, ferirea de a
enunța orice fel de neputință și în general exprimarea unor cuvinte
"cheie" cu semnificație gravă, precum "sudalma" (înjuratura),
"dracul" (cu toate sinonimele, mai puțin cele biblice) etc.
De pildă,
"răul", cu toate posibilele variante ce
gravitează în jurul său, "se poate spune în rugăciune, se poate citi, se
poate scrie. Dar acei care-l rostesc vor avea sigur parte de el". "De
ce ai făcut? Nu a trebuit să faci! Nu ai făcut bine!", adică numerele 5, 6
și 7 pe lista interdicțiilor, își află urmatoarea explicație: "Aceste
expresii sunt asemănătoare, iar prin nefolosirea lor învățăm să nu mustrăm pe
nimeni și să nu facem observații nimănui. Cuvântul atinge sufletul, îl poate
mângâia sau ucide. Nu avem nici un drept să judecăm pe
nimeni (...) Să înlocuiți cele trei expresii cu ar fi mai bine să faci așa
și să arătați cum trebuie făcut."
Și încă un aspect interesant subliniat de acest monah: cel mai important act de voință și de penitență pentru orice creștin,
pe lângă ajunările periodice, rămâne "canonul tăcerii". Monahul îi învață pe oameni să nu vorbească fără a fi
întrebați, decât în cazuri explicite, să vorbească puțin și concis și să-și
aleagă două ore pe zi, în răstimpul cărora să evite orice conversație, putând
doar citi sau scrie. Cu atât mai bine ar fi dacă acele ore ar coincide
cu rostirea în gând a unui Rozariu sau a mai multor rugi. Urmarea statornică a
acestei terapii are drept consecință binefăcătoare dezvoltarea atenției față de
orice vorbe care se rostesc și prudența crescută în vederea evitării cuvintelor
cu rezonanțe negative, profund dăunătoare.
