sâmbătă, 19 noiembrie 2016

comunism vs. umanism

Fotografiile au fost făcute în Brăila, în 2016.
Obiectivele: fosta moară Violatos, situată pe faleza oraşului; o fostă hală industrială; o şcoală gimnazială, ctitorită în anul 1928 de un filantrop (Nedelcu Chercea) al cărui chip (al său şi al soţiei) a fost pictat pe pereţii interiori ai şcolii, apoi acoperit cu mesaje comuniste (staliniste); în prezent după o încercare de renovare, după îndepărtarea varului care acoperea tot, pereţii au rămas cu ambele tipuri de mesaje şi picturi (interbelice şi din perioada stalinist-comunistă).

  CEAUŞESCU ŞI POPORUL
CEAUŞESCU ŞI POPORUL, PATRIA ŞI TRICOLORUL































  
Fr. ENGELS


























  


















I. V. STALIN



sâmbătă, 16 aprilie 2016

Eminescu şi rostul vieţii

Nenorocirea cea mai mare a vieţii e să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli oarecând prin o lume pentru tine pustie. 
Mihai Eminescu

sâmbătă, 13 februarie 2016

România pitorească

De ce iubesc eu România? Păi printre altele pentru că, spre deosebire de celelalte ţări europene, mai toate atât de tipicare şi simandicoase, România oferă până şi celui mai umil cetăţean al ei şansa să contribuie la împodobirea, la ornarea ei, în cel mai propriu sens al cuvântului. România este ca un tablou pestriţ sau mucava pe care oricine e liber să adauge câte o tuşă sau mai multe, după pofta inimii.
   Unde altundeva în Europa asta mai ai libertate totală să arunci chiştocul de ţigară sau ambalajul de la sandviş, biscuiţi, suc, bere ş.a. exact în locul în care întâmplarea te-a adus când ai terminat de consumat produsul respectiv, fie şi în trafic, fără să mai fii nevoit, ca în alte ţări mai fandosite, să cauţi disperat vreun tomberon sau ceva similar, sau să le păstrezi până găseşti aşa ceva?
Ba mai mult: unii români - cei mai economi, pentru a nu mai plăti ca proştii (ceilalţi) taxe de salubritate, au posibilitatea de a se descotorosi cu uşurinţă de gunoaiele curente din menaj, mici demolări etc., ducându-le cu vreun căruţ pe inutilul spaţiu verde de lângă trotuar, la şoseaua principală (s-o găsi cineva trimis de Primărie să le ridice de acolo, că doar de-aia le plăteşte contribuabilul salariile; ş-apoi să zică ăia mersi că omu', gospodar şi prevăzător, le-a pus la vedere şi în locul cel mai accesibil celor care le vor ridica). Iar dacă molozul sau deşeurile de orice fel chiar sunt multe şi mari, soluţia e incredibil de simplă: la marginea oraşului, pe terenul comunitar, deci al nimănui şi al tuturor, bălăriile abia aşteaptă să fie acoperite cu munţi de gunoaie, pentru a se schimba, nu-i aşa, în bine aspectul atât de anost al periferiei. Ca să nu mai zic de şanţurile de pe marginea drumurilor din afara localităţilor, şanţuri săpate desigur, printre altele, şi pentru acest scop. Ce mai, o adevărată desfătare pentru ochi, nu ca în alte ţări, cu bolnava lor obsesie pentru ordine şi curăţenie. Când mergi de exemplu cu maşina între localităţi din Europa mai vestică, mai că te ia cu somn de plictiseală: nu vezi tu un ambalaj, o hârtiuţă sau măcar un cotor de măr nicăieri pe marginea şoselelor, nici măcar în şanţuri! Numai asfalt şi iarbă verde. Ce oroare!
   La fel, dacă, na!, îţi vine la un moment dat să îţi sufli nasul sau să scuipi, şi te afli pe trotuar; tot ce ai de făcut e să îţi laşi secreţiile nesuferite chiar lângă tine (grijă, totuşi, să nu aterizeze pe pantofi!). Sau, dacă te afli la volan, deschizi geamul/uşa maşinii şi le dai drumul pe şosea. O veni ea ploaia cândva şi le spală pe toate, nu? Ori, dacă eşti o fire mai creativă, le lansezi peste vreun gard sau perete sau, de ce nu?, pe vreo maşină mai acătării parcată prin zonă: mama lor de îmbuibaţi şi hoţi - ăştia cu maşini din-astea! Actul tău, nu-i aşa, devine astfel şi un act de protest mut la adresa nedreptăţii sociale.
   Şi pentru că tot adusei vorba de maşini şmechere, iată încă un element ce contribuie puternic la înfrumuseţarea ţării noastre, în speţă a trotuarelor şi spaţiilor verzi. Unde altundeva în Europa asta sclifosită mai ai şansa să admiri la tot pasul sumedenie de maşini de cel mai rafinat lux? Ce dacă acestea gâtuie trotuarul sau ocupă spaţiile verzi de lângă bordura şoselei (şi-aşa stăteau fără rost, neocupate) sau chiar din parcuri? E parte din mândria noastră naţională să arătăm tuturor frumuseţe de maşini - simboluri ale prosperităţii şi descurcărelii noastre, achiziţionate adesea mai ales ca să crape de invidie vecinii români sau chiar străini; iar cu ocazia asta îmbogăţim şi înfrumuseţăm nu-i aşa şi spaţiul public. La urma urmei, doar nu era să le ascundem prin vreun garaj discret sau, mai rău, ca în Occident, prin vreo parcare sub- sau supraterană aflată, oho, la zeci, chiar sute de metri de casă, că doar nu ne-am luat asemenea mândreţi de maşini ca să mergem atâta amar de drum pe jos până la parcare.
   În orice caz, un lucru e cert: în România nu ai cum să te plictiseşti nici ca pieton, nici ca şofer. Tabloul creat de hărnicia edililor dar mai ales a cetăţenilor săi e unul plin de culoare/culori şi obiecte, toate adunate în jurul nostru ca să ne facă viaţa mai frumoasă, mai comodă, mai uşoară, să ne bucure ochiul de cum ieşim din casă dar şi în periplurile noastre spre cele mai îndepărtate colţuri ale superbei noastre ţări.