De ce iubesc eu România?
Păi printre altele pentru că, spre deosebire de celelalte ţări europene, mai
toate atât de tipicare şi simandicoase, România oferă până şi celui mai umil
cetăţean al ei şansa să contribuie la împodobirea, la ornarea ei, în cel mai propriu
sens al cuvântului. România este ca un tablou pestriţ sau mucava pe care
oricine e liber să adauge câte o tuşă sau mai multe, după pofta inimii.
Unde altundeva în Europa
asta mai ai libertate totală să arunci chiştocul de ţigară sau ambalajul de la
sandviş, biscuiţi, suc, bere ş.a. exact în locul în care întâmplarea te-a adus
când ai terminat de consumat produsul respectiv, fie şi în trafic, fără să mai
fii nevoit, ca în alte ţări mai fandosite, să cauţi disperat vreun tomberon
sau ceva similar, sau să le păstrezi până găseşti aşa ceva?
Ba mai mult: unii români -
cei mai economi, pentru a nu mai plăti ca proştii (ceilalţi) taxe de
salubritate, au posibilitatea de a se descotorosi cu uşurinţă de gunoaiele curente
din menaj, mici demolări etc., ducându-le cu vreun căruţ pe inutilul spaţiu
verde de lângă trotuar, la şoseaua principală (s-o găsi cineva trimis de
Primărie să le ridice de acolo, că doar de-aia le plăteşte contribuabilul
salariile; ş-apoi să zică ăia mersi că omu', gospodar şi prevăzător, le-a pus
la vedere şi în locul cel mai accesibil celor care le vor ridica). Iar dacă
molozul sau deşeurile de orice fel chiar sunt multe şi mari, soluţia e
incredibil de simplă: la marginea oraşului, pe terenul comunitar, deci al nimănui
şi al tuturor, bălăriile abia aşteaptă să fie acoperite cu munţi de gunoaie,
pentru a se schimba, nu-i aşa, în bine aspectul atât de anost al periferiei. Ca
să nu mai zic de şanţurile de pe marginea drumurilor din afara localităţilor,
şanţuri săpate desigur, printre altele, şi pentru acest scop. Ce mai, o
adevărată desfătare pentru ochi, nu ca în alte ţări, cu bolnava lor obsesie
pentru ordine şi curăţenie. Când mergi de exemplu cu maşina între localităţi
din Europa mai vestică, mai că te ia cu somn de plictiseală: nu vezi tu un
ambalaj, o hârtiuţă sau măcar un cotor de măr nicăieri pe marginea şoselelor,
nici măcar în şanţuri! Numai asfalt şi iarbă verde. Ce oroare!
La fel, dacă, na!, îţi vine
la un moment dat să îţi sufli nasul sau să scuipi, şi te afli pe trotuar; tot
ce ai de făcut e să îţi laşi secreţiile nesuferite chiar lângă tine (grijă,
totuşi, să nu aterizeze pe pantofi!). Sau, dacă te afli la volan, deschizi
geamul/uşa maşinii şi le dai drumul pe şosea. O veni ea ploaia cândva şi le
spală pe toate, nu? Ori, dacă eşti o fire mai creativă, le lansezi peste vreun
gard sau perete sau, de ce nu?, pe vreo maşină mai acătării parcată prin zonă:
mama lor de îmbuibaţi şi hoţi - ăştia cu maşini din-astea! Actul tău, nu-i aşa,
devine astfel şi un act de protest mut la adresa nedreptăţii sociale.
Şi pentru că tot adusei
vorba de maşini şmechere, iată încă un element ce contribuie puternic la
înfrumuseţarea ţării noastre, în speţă a trotuarelor şi spaţiilor verzi. Unde
altundeva în Europa asta sclifosită mai ai şansa să admiri la tot pasul sumedenie
de maşini de cel mai rafinat lux? Ce dacă acestea gâtuie trotuarul sau ocupă
spaţiile verzi de lângă bordura şoselei (şi-aşa stăteau fără rost, neocupate)
sau chiar din parcuri? E parte din mândria noastră naţională să arătăm tuturor
frumuseţe de maşini - simboluri ale prosperităţii şi descurcărelii noastre,
achiziţionate adesea mai ales ca să crape de invidie vecinii români sau chiar străini;
iar cu ocazia asta îmbogăţim şi înfrumuseţăm nu-i aşa şi spaţiul public. La urma
urmei, doar nu era să le ascundem prin vreun garaj discret sau, mai rău, ca în
Occident, prin vreo parcare sub- sau supraterană aflată, oho, la zeci, chiar
sute de metri de casă, că doar nu ne-am luat asemenea mândreţi de maşini ca să
mergem atâta amar de drum pe jos până la parcare.
În orice caz, un lucru e
cert: în România nu ai cum să te plictiseşti nici ca pieton, nici ca şofer. Tabloul
creat de hărnicia edililor dar mai ales a cetăţenilor săi e unul plin de
culoare/culori şi obiecte, toate adunate în jurul nostru ca să ne facă viaţa
mai frumoasă, mai comodă, mai uşoară, să ne bucure ochiul de cum ieşim din casă
dar şi în periplurile noastre spre cele mai îndepărtate colţuri ale superbei
noastre ţări.
