Explicația
votului pentru C. Georgescu
Întrucât
nimeni nicăieri nu a venit cu o explicație valabilă, clară, convingătoare
pentru miracolul acestui vot cu totul ieșit din comun, vin aici și propun niște
argumente care, cred eu, explică cel mai bine ce s-a întâmplat cu adevărat,
dezvăluind secretul acestui număr de magie executat cu măiestrie de niște minți
cu adevărat diabolice.
Azi dimineață, în autobuz, am instalat pentru
prima oară pe telefon Tik Tok, nu pentru că m-am trezit brusc atras de această
aplicație, ci doar pentru că auzisem de influența acesteia asupra votării. Mă
așteptam să descopăr oarece materiale electorale aici, însă în niciun caz la o
asemenea amploare. Efectiv imediat cum am primit ok-ul pentru a deschide
aplicația, chiar primul material care mi-a ocupat ecranul a fost o imagine cu candidatul
C. Georgescu și un mesaj electoral bine ales, bineînțeles cu îndemnul subliniat
de a-l vota pe acesta. Această imagine firește că nu a venit aleatoriu sau în
urma unor căutări anterioare, din care aplicația să preia și să propună materiale
similare, pentru că istoricul meu pe Tik Tok era absolut gol și nici nu dădusem
vreo căutare. Cu degetul am rulat pe ecran următoarele imagini, videoclipuri,
materiale oferite automat de aplicație și, ce să vezi, cam 90% erau cu sau
despre candidatul C. Georgescu: sloganuri, îndemnuri, videoclipuri cu acesta
sau ale altora ridicându-i osanale acestuia, atacuri la contracandidați cu
mesaje scurte și bine țintite, fie scrise, fie rostite de acesta sau de naivi
care i-au înghițit mesajele pe nemestecate și le reproduceau cu multă
convingere.
Trebuie înțeles că o asemenea strategie presupune
mii de conturi și mii de persoane care să distribuie materialele, să susțină
false dezbateri prin mesaje scrise pe diverse grupuri, persoane care să creeze
acele materiale într-un mod cât mai profesionist, în urma unor studii
sociologice, psihologice extrem de profesioniste, eficiente pentru manipularea
persoanelor ce primesc aceste materiale prin Tik Tok, Facebook, Instagram etc.
De asemenea, nu trebuie uitate taxele către Tik Tok, care nu au cum să fie
foarte mici, având în vedere zecile sau sutele de mesaje trimise în mod repetat
către milioane de adrese și conturi Tik Tok, Facebook etc., atât în țară, cât
și în multe alte țări, către diaspora. O estimare a cheltuielilor pentru toate
acestea e imposibil de făcut. Mă îndoiesc că miile de persoane care au stat
zeci sau sute de ore cu ochii în calculatoare, trimițând mesaje, redistribuind
mesaje primite prin tot felul de rețele, creând materiale digitale pentru
susținerea candidatului, s-a făcut gratis. Aș risca o sumă de zeci de milioane de
euro, bani care putem ghici de unde ar putea proveni.
Scopul acestui efort digital uriaș a fost / este
manipularea psihologică prin bombardarea cu astfel de mesaje. Efectul unui
astfel de experiment este previzibil și firesc: victimele acestei manifestări
au fost persoanele nehotărâte, cele neinformate, cele cu educație precară, cele
total neinteresate cu adevărat de politică, pe care o tratează cu
superficialitate, cu lehamite sau cu dezinteres total. Toți aceștia în momentul
votării se trezesc că fie sunt indiferenți pe cine votează și votează la primul
impuls, iar invazia de mesaje de pe Tik Tok le oferă doar o singură ofertă -
știm cine; fie nu cunosc niciun candidat și, din comoditate, se lasă ușor
convinși de prietenii deja convinși prin manipulare.
Statistic, cei mai mulți votanți ai lui C. G.
sunt tineri cu studii medii, adică acei oameni ocupați cu serviciul,
distracții, jocuri pe calculator sau telefon, adesea total neinteresați de
politică. Urmează un segment important în mediul rural, unde mulți oameni cu
venituri precare se lasă ușor convinși de tinerii de mai sus, posesori de Tik
Tok, care au găsit "întâmplător" candidatul potrivit,
salvatorul națiunii, omul care are soluții pentru toate tipurile de probleme și
răspunsuri categorice pentru toate gusturile și domeniile.
Abundența de mesaje îmbietoare pe care, fără
să fie neapărat atenți, le citesc pe telefon, toate focalizându-se pe același
candidat, le transmite votanților îndemnul subliminal de a vota cu acest
candidat, iar aceștia se supun acestei presiuni psihologice și votează cum li
se spune fără să mai ezite.
O
constatare: în Republica Moldova, C. Georgescu a obținut sub 5% din voturi, în
timp ce în Germania 70%, iar în alte țări importante (UK, Spania, Italia) -
peste 40%. Cum se explică diferența dintre 5% Moldova și 70% Germania? Să fi
renunțat sponsorul să plătească manipularea în Moldova? Sau, nu cumva
moldovenii erau mai greu de prostit, asta după tentativele recente ale Rusiei în
campania lor prezidențială, tentative dezvăluite de jurnaliști curajoși la
televiziunea moldovenească?
Concluzionând, experimentul psihologic la
nivel de țară a reușit pe deplin deocamdată. Din fericire pentru țara-cobai
(România), nu este totul pierdut; populația, presa, instituțiile statului au
timp suficient să se trezească și să-i trezească la realitate și pe cei căzuți în
transa asta. Cusurul acestui experiment este că trucurile folosite în turul 1
nu vor mai putea prosti electoratul și în turul 2, după ce vor fi date în
vileag și explicate și după ce se vor fi luat măsuri pentru prevenirea
repetării accidentului din turul 1.
Nu este imposibil ca investigațiile și anchetele atente ce se fac acum să ducă la sancționarea candidatului C. G., poate chiar eliminarea acestuia din competiția electorală, fie din motive de practici ilegale, ori pentru nedeclararea fondurilor folosite (cine este atât de naiv să creadă că cineva poate să facă o campanie atât de amplă și complexă în zona digitală cu zero cheltuieli, după cum declară candidatul?), colaborarea cu un stat străin ostil pentru campania electorală etc.
În turul 2 foarte probabil balonul se va fi desumflat și respectivul va rămâne cu un scor modest (20 - 30%). Ar fi de neînțeles ca mulți oameni să persiste în hotărârea de a vota cu acest candidat după dezbrăcarea completă a acestuia de ambalajul înșelător din prezent. Autoizolarea României și transformarea sa într-o țară non-grata ar duce la o sărăcire accentuată a unei mari părți din populație, iar acest pericol va fi cu siguranță insistent repetat și subliniat în timp util la toate televiziunile, pentru ca toți votanții să înțeleagă consecințele reale ale votului lor.