* În Evul Mediu se credea că băile slăbesc
organismul, ele fiind evitate. În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, nobilii
europeni făceau baie o dată la şase luni.
* Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn al
sărăciei, în timp ce dinţii cariaţi şi negri erau un semn al bogăţiei. Spălatul
pe dinţi nu se practica.
* Preoţii îi îndemnau pe enoriaşi să nu se
spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez.
* Regina spaniolă Isabella Castillo a
recunoscut că în întreaga ei viaţă s-a spălat doar de două ori: la naştere şi
la nunta sa.
* Ludovic al XIV-lea a făcut doar două băi în întreaga sa viaţă, şi aceasta la insistenţa medicilor. În loc să se spele,
prefera să i se şteargă pielea cu o piele îmbibată în alcool, după care era
pudrat cu o substanţă parfumată.
* Harald I al Norvegiei nu s-a tuns timp de
zece ani, în urma unui jurământ că va unifica întreaga Norvegie. În părul său
netuns şi-au găsit sălaş adevărate comunităţi de păduchi, fapt pentru care el a
rămas în istorie sub porecla de Harald cel Păduchios.
* Ţăranii erau mai curaţi decât orăşenii,
deoarece îşi săpau gropi pentru nevoile fiziologice. În schimb, în oraşe,
oamenii îşi satisfăceau nevoile fiziologice pe unde apucau: pe străzi, pe
scările clădirilor sau direct de la balcon.
* Celebrele parfumuri franţuzeşti au apărut
din nevoia de a acoperi mirosurile de transpiraţie ale nobililor care nu se
spălau.
* În locul îmbăierii, cei mai înstăriţi
foloseau câteva şerveţele parfumate cu care se ştergeau în zonele intime, iar între cravată şi cămaşă, bărbaţii purtau săculeţi cu ierburi aromatice care
acopereau mirosurile neplăcute.
