duminică, 20 septembrie 2026

Strategia lui Nicușor Dan (2)

Șah foarte subtil la PSD din partea lui Nicușor Dan! Ca și cum ar da șah, aparent sacrificând dama, mutare la care adversarul jubilează în primul moment că poate lua dama și întinde mâna să o ia (vezi Dâncu, Grindeanu, Zetea etc care declară imediat că sunt absolut convinși că guvernul SM nu are cum să treacă), însă PSD își lasă mâna suspendată până luni după ce foarte probabil vreun creier mai limpede i-o fi convins că, înainte de a lua o decizie categorică, ar fi bine să facă o întrunire a conducerii partidului în care să analizeze mai atent ce ar putea urma după. Curând liderii partidului înțeleg că sacrificiul damei ar duce la mat în 2-3 mutări (S&P ne-ar trimite imediat în junk, cu semnale imediate din partea băncilor împrumutătoare, cu salarii și joburi tăiate drastic, criză ca în Grecia, cu consecințe dure pentru populație aplicate de FMI etc.), și PSD va fi imediat considerat imediat direct răspunzător de tot. De aceea urmeaza o dilemă groaznică pentru PSD: va învinge orgoliul celui care merge până la capăt în urma promisiunii rostite pripit pe la TV, cu conscința aproape sigură a dispariției de pe scena politică , bașca după falimentarea caracatiței de atârnători, profitori, sinecuriști din toată țara, sau instinctul de conservare va birui și va accepta, cu ogoliul rănit, oferta până la urmă rezonabilă a rotativei, ce le lasă totuși câteva oscioare de ros, dar și speranța recăpătării măcar partiale a privilegiilor și puterii politice după revenirea la guvernare? 

Pentru ca șahul dat de președinte să fie și mai sigur de reușită, trebuie luat în seamă și momentul, dar și contextul ales cu foarte mult calcul: întâi a dat PSD-ului iluzia că îi face jocul și i l-a acceptat pe Veștea pentru prima desemnare, asumându-și un oarecare risc ca AUR să-l accepte pe acesta la vot, apoi a lăsat clasa politică, presa, analiștii politici etc. 3 luni să fiarbă în suc propriu și să accentueze, să cicatrizeze conflictele dintre cele 3 tabere rivale din Parlament, timp în care guvernul a trecut la mustață de ratingurile de la Fitch și Moody's pentru că a putut să-și vadă relativ liniștit de treabă pentru liniștirea crizei financiare în care intrase țara din inconștiența și iresponsabilitatea Ciolacului, iar în final președintele a așteptat ceasul al 12-lea pentru a arunca nucleara, adică chiar înainte de verdictul aspru al S&P, pentru a nu mai exista timp fizic pentru o eventuală nouă nominalizare, în caz că PSD ar strâmba din nas și de data asta și ar mai cere și alte variante de premier desemnat după respingere sau timp de renegocieri. În plus, mă aștept ca Europa, CE, instituții financiare, lideri europeni de marcă să salute și să susțină desemnarea aceasta, fie și numai din interes, pentru a evita o criză și mai profundă într-o țară membră destul de importantă a UE și pericolul desemnării unui premier ca Grindeanu, care foarte previzibil și-ar găsi voturi și susținere de la extremiști pentru a reuși să își treacă guvernul. În ultimă instanță, mă aștept că ND a păstrat și un as în mânecă, și anume ipoteza de a amenința cu anticipatele dacă lucrurile ar tinde să meargă în mod clar spre respingerea lui SM, fără a mai promite o desemnare ulterioară în caz de eșec, evident pentru convingerea multor parlamentari indeciși și fără perspective pentru viitor, de a-și vota indirect păstrarea locului în Parlament (întrebat de ziariști despre eventualitatea anticipatelor, președintele a evitat elegant un răspuns tranșant, așteptând să vadă întâi dacă va mai fi nevoie de această amenințare, tocmai pentru a nu inflama și mai mult o atmosferă deja foarte încordată.

Oricâte greșeli, asumate sau nu, calculate sau nu, forțate sau nu a făcut ND, nu cred că acesta ia în calcul să intre și să rămână în istoria țării sale ca un personaj diabolic și malefic, hulit pe vecie de o mulțime de oameni de calitate care l-au votat și suținut atâta timp, în caz că s-ar resemna să accepte să desemneze un candidat ca Sorin Grindeanu, cu susținere de la AUR si de la alții din aceeași zonă politică nefrecventabilă.

Dacă asta a fost într-adevăr strategia președintelui, recunosc că a fost o lovitura de maestru, cu care și-ar spăla multe dintre păcate, sau păcatele ar fi reconsiderate și percepute ca fiind compromisuri necesare pentru înșelarea vigilenței adversarilor politici (PSD), într-o configurație politică imposibilă, ce oferea președintelui - matematician o problemă aparent fără soluție.

Text gândit în 17.09, scris pe 18.09.

joi, 7 mai 2026

Strategia lui Nicușor Dan

 

Context:

- criza financiara iminenta, salarii in pericol de neplata etc.

- firme straine care isi retrag bani, se retrag din Romania ca urmare a crizei politice si viitorului incert

- perspectiva intrarii in incapacitate de plata

- semnale externe dure dupa asocierea PSD - AUR (de la UE, companii de rating)

- deprecierea continua a leului si perspective sumbre in aceasta privinta

- posibilitatea intrarii sub controlul ciracilor FMI, cu masuri nenegociabile si mult mai drastice decat cele dorite/propuse de guvernul Bolojan (experienta Greciei este absolut concludenta)

- nesfarsite sicane si frane din partea PSD la adresa premierului, obligat astfel sa gaseasca o solutie pentru a face treaba pe care si-a propus-o - scoaterea tarii din criza financiara si apoi insanatosirea administratiei si economiei, alaturi de eliminarea hotiei si a cheltuielilor inutile sau mult umflate din institutiile publice de stat.

 

Strategie Nicusor Dan:

- presedintele si premierul au evitat mereu sa dea replicile cuvenite jignirilor si acuzelor aproape zilnice lansate de liderii PSD, afisand in mod constant impartialitate si neutralitate fata de partidele din coalitie (nu si fata de AUR et comp.)

- a lasat sa se acumuleze in timp o nemultumire populara accentuata la adresa reprezentantilor PSD, asteptand ca presa sa semnaleze cumva cu manusi abuzurile PSD (sinecuri, furturi, plagiate, minciuni, numiri problematice in functii cheie sau banoase, promisiuni neonorate ale liderilor, ministrilor PSD etc.)

- ca in jocul de sah, ND si IB au asteptat ca PSD sa intre singur in capcana motiunii, din dorinta mentinerii privilegiilor pentru oamenii sai, ceea ce PSD a si facut. Ulterior urmeaza ca PSD sa realizeze ca nu are o iesire convenabila din impasul creat

- dupa negocieri esuate cu tradatorii din PNL, incercand sa refaca coalitia fara IB, neavand o alta optiune viabila de formare a unui guvern stabil, vor fi nevoiti sa isi recunoasca neputinta si sa ceara refacerea coalitiei initiale, chiar cu acelasi IB premier, intrucat PNL este condus cu mana forte de un IB cu o cota foarte inalta de favorabilitate in randul populatiei

- noile conditii de cooperare in cadrul coalitiei vor fi de data asta mult mai stricte, cu un PSD nevoit sa accepte masurile dure dar necesare solicitate de IB, masuri necesare pentru insanatosirea tarii (echilibrarea financiara, eliminarea cheltuielilor inutile sau exagerate, a sinecurilor, a pilelor de partid, a incompetentei din institutiile publice)

- alternativa PSD in cazul refuzului de a accepta aceasta revenire la coalitia initiala va fi alegerile anticipate, care vor genera niste rezultate greu de acceptat de PSD: AUR 30%, PNL 25%, PSD 17%, USR 15%, UDMR 6%, restul 7% (estimarea mea).

Concluzionand, jocul presedintelui ar putea fi mai subtil decat puterea de intelegere a mai tuturor analistilor de la tv, a comentatorilor de circumstanta care il hulesc fara oprire pe presedinte, sau a politicienilor neinitiati cu privire la aceasta strategie extrem de ingenioasa. Daca aceasta strategie nu va avea succes, consecinta va fi o criza mai lunga, cu sincope grave in plata salariilor si pensiilor, in sustinerea investitiilor si a functionarii normale a unor institutii publice indispensabile, cu pagube insurmontabile pentru mult timp (ca in  Grecia), o criza care ar include si niste alegeri cu niste rezultate care ar putea exclude PSD dintr-un viitor guvern. In plus, trebuie mentionate 2 elemente: in timpul unei eventuale crize prelungite, ministrii interimari ai PNL si USR vor avea timp berechet pentru a divulga fara nicio retinere nenumaratele matrapazlacuri ale politicienilor si functionarilor numiti de PSD, ceea ce va afecta grav, poate iremediabil, credibilitatea PSD. Apoi, pentru a reveni in mod credibil in coalitie, ar fi de dorit ca principalii autori ai crizei prelungite din guvern si ai motiunii sa faca un pas in spate, cu recunoasterea inevitabila a erorii politice si morale comise. In caz contrar, fie si numai relatiile interumane intre membrii coalitiei vor fi mereu complicate si dificil de depasit, cu inevitabile sentimente de ura ascunsa.