un leu cu adevărat greu!

Povestea este veche (aprox. 1970). Însă merită revăzută oricând!




Billy Joel - Leningrad

pledoarie pentru lupă(!)

Iată un convingător pamflet în sprijinul celor care-şi bagă şi-şi scot intensiv. Lingviştii sunt liberi să vină cu completări sau/şi corecturi!

criză gravă rău la SRI...

Acum câţiva ani citeam şi mă minunam că aprox. 20.000 de oameni lucrează în structurile de securitate ale ţării noastre. Asta în timp ce în S.U.A. cifra se ridica undeva aproape de 30.000, în Germania ceva sub 10.000 - nu mai ţin minte, şi exemplele pot continua. Iată nişte cifre dintr-o analiză recentă efectuată de ziarişti de la "Gândul" şi "INFO PLUS":

   România are 7 servicii de securitate, în timp ce media europeană este de 3 servicii, existând chiar state, precum Finlanda, Grecia, Irlanda sau Slovenia, care se mulţumesc cu un singur serviciu secret.

Şi acum câteva comparaţii:

•Pe site-ul de internet al FBI (Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite, echivalentul american al SRI) se spune că numărul total al angajaţilor era, la ultimul recensământ, de 28.576. Se face chiar precizarea că numărul agenţilor speciali este 12.156. Aceasta, la o populaţie de 308,5 milioane de locuitori (de 15 ori mai mare decât a României), o suprafaţă de 9,82 milioane de kilometri pătraţi (de 41 de ori mai mare decât a României) şi într-o ţară care are mai multe temeiuri de a se teme de atentate teroriste, de pildă, decât spaţiul carpato-danubiano-pontic.

• Pe site-ul MI5 (The Security Service - echivalentul britanic al SRI), se precizează că serviciul are aproximativ 3.800 de angajaţi, 41% fiind femei. Marea Britanie are o populaţie triplă faţă de a României şi o suprafaţă ceva mai mare (244,8 de mii de kmp, faţă de 237,5 mii kmp).

   Fostul şef al contraspionajului românesc, Claudiu Săftoiu, director al SIE între octombrie 2006 - martie 2007, susţine că nu s-a discutat structura de personal a SRI în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în decursul directoratului său. "Am auzit şi eu, dar e vorba de informaţii neconfirmate, că cifra de 12.000 (avansată de Cătălin Harnagea) ar fi inexactă, fiind, în realitate, mult mai mare", spune Claudiu Săftoiu. În privinţa angajaţilor SIE, Săftoiu spune că "erau 3000-3500". 
   Comparând cifra de 12.000 avansată de Harnagea, cu cea de 3.800 de angajaţi MI5, rezultă că România are 60 de agenţi de securitate la suta de mii locuitori, în vreme de britanicii au doar 6 agenţi, iar americanii 9 agenţi/100.000 de locuitori!
   Iulian Fota, consilier prezidenţial pentru acest apărare şi securitate naţională, dă justificarea pentru care SRI ar avea o schemă de personal mai mare decât a serviciilor omoloage din alte ţări. "Când faceţi comparaţii, trebuie să ţineţi cont de faptul că serviciile din afară, cum este MI5 în Marea Britanie, nu cred că asigură şi controlul antitero în aeroporturi şi paza ambasadelor, cum face SRI".

Iar acum iată cum sunt afectate cadrele din SRI de criză:

   Bugetele alocate celor 7 servicii, în special pentru SRI, SIE, Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au crescut de 4-8 ori, din 2.000, până în 2008. Chiar şi în anii de criză 2009 şi 2010 bugetele serviciilor au continuat să se umfle. STS a primit cu 40% mai mult în 2010, faţă de 2009, SIE cu 1,52% mai mult, SRI cu 1% mai mult. În total, SRI, SIE, SPP şi STS au primit alocări bugetare de peste 2 miliarde de lei, mai mult decât ministerele Afacerilor Externe, Culturii şi Comunicaţiilor la un loc (cu alocări totale de 1,8 miliarde). De menţionat că cele mai mari cheltuieli ale serviciilor sunt salariale, iar acestea cresc, în 2010, faţă de 2009, în vreme ce, în restul sectoarelor bugetare, cheltuielile de personal scad. SRI chiar a scos, recent, la concurs, 100 de "posturi libere".

No comment!

Bryan Adams - Heaven

tortura la găini

Toate ouăle trebuie să conțină informații despre modul în care au fost crescute găinile. Aceste informații se regăsesc codate pe oul propriu-zis sub forma unei ștampile. Același cod însoțit de un text explicit trebuie să se regăsească și pe ambalajele ouălor.

   Din fericire nu-i nimic complicat cu ștampila. Cea mai importantă secțiune a ștampilei este prima cifră, care poate fi 0, 1, 2 sau 3. Această cifră indică modul în care au fost crescute găinile. Iată acum ce semnifică aceste cifre:

  „3″ este pentru ouă de găini chinuite crescute în baterii

Găini cu ghearele și ciocurile tăiate trăiesc în cuști foarte mici, numite baterii. Fiecare găină având un spațiu vital de numai 550 cm2, adică mai puțin decât suprafața unei coli de hârtie A4. În multe cazuri aceeași cușcă poate fi împărțită chiar și de 6 găini în același timp. Cuștile sunt aranjate pe două rânduri și suprapuse pe 8 niveluri. Găinile stau înghesuite, pe plasa din sârmă și nu văd toată viața lumina naturală. Ele nu își pot mișca picioarele și aripile. Dacă încearcă, se rănesc imediat. Nu au un loc unde să se poată retrage pentru a oua, așa cum fac găinile dintotdeauna. Toate aceste elemente de stress fac ca găinile crescute în baterii să producă hormoni ai stresului care se regăsesc și în ouăle pe care le consumăm. Aceste găini sunt îndopate cu vitamine sintetice și medicamente, iar hrana conține adesea coloranți și furaje modificate genetic. Viața găinilor crescute în baterii este scurtă și proastă.

„2″ = ouă de găini înghesuite crescute în hale la sol
În acest sistem de creștere, între 9-18 găini sunt crescute pe fiecare metru pătrat în hale, fără să vadă lumina zilei. 6000 de găini pot fi crescute într-o astfel de hală unde este posibil ca găinile să înceapă să își smulgă penele una alteia și să se ajungă chiar și la canibalism.

„1″ = ouă de găini crescute în aer liber
Găinile crescute în acest sistem pot petrece ziua în aer liber unde au fiecare un spațiu de cel puţin 4 metri pătrați, iar noaptea se pot retrage în hale. În acest sistem de creștere condițiile sunt semnificativ mai bune decât cele din halele la sol și cele din baterii. Găinile au la dispoziție cuibare pentru depunerea ouălor, locuri de odihnă și o zonă de scormonit în pământ.

„0″ = ouă de găini crescute în aer liber cu hrană ecologică
Acesta este cel mai bun sistem de creștere a găinilor pentru ouă ce pune la dispoziția fiecărei găini un minim de 4 metri pătrați. Țarcul unde sunt ținute găinile poate adăposti un total de maxim 3000 de păsări. Folosirea de medicamente, furaje modificate genetic și de alte substanțe pentru hrana găinilor este interzisă. Nici iarba pe care găinile o mănâncă nu este tratată cu pesticide sau fertilizatori sintetici sau chimici. Astfel, ouăle pe care acestea le produc sunt 100% naturale și sănătoase.

keith jarrett The KÖLN Concert II B

blog, poezie, dramă, roman...

Blogul va deveni, peste un număr de ani, o specie literară studiată în şcoală. Va fi încadrat undeva la proză, sau va fi văzut ca o subspecie literară de sine stătătoare. Vor fi descrise şi analizate tipurile de bloguri, vor fi scoşi în faţă blogării de top, cu postări reprezentative pe diverse teme. Vor fi întocmite clasamente şi ierarhii de toate felurile.

   În mod firesc, în şcoală vor primi o atenţie mai mare acele bloguri care conţin postări cu specific literar, precum şi cele de tip generalist, în care autorii îşi deapănă amintiri, impresii, opinii, însă cu cert talent şi creativitate, calităţi confirmate, de regulă, de numărul mare de vizitatori (deşi nu întotdeauna numărul mare de vizitatori presupune calitate).

   Într-o societate tot mai informatizată, în care tot mai mulţi oameni găsesc că e mult mai comod şi facil să găsească absolut orice fel de informaţii pe internet, în care ziarele vor dispărea cu totul, rezumându-se doar la versiunile electronice, o societate în care persoanele cu veleităţi literare mai mult sau mai puţin reale nu vor mai fi nevoite să îşi trimită încercările literare la tot felul de publicaţii de profil, la care să fie supuse cenzurii nemiloase şi inevitabil subiective a unor critici literari intangibili, blogul va constitui soluţia la îndemâna fiecăruia pentru a-şi depozita gândurile, frământările, idealurile,  prea-plinul sufletului şi imaginaţiei.
  Mai greu va fi cu promovarea însă. Va fi probabil nevoie de niscai notorietate, căpătată prin alte mijloace, pentru a dobândi şi recunoaştere literară. În consecinţă, va exista neajunsul lipsei de notorietate pentru talente autentice dar insuficient promovate, precum şi al notorietăţii nemeritate pentru beneficiarii de publicitate facilă, gen scandaluri TV, de exemplu. Însă deja nu cred că se mai aşteaptă cineva în ziua de azi să trăiască din literatură, astfel că viitorii scriitori (sau "scriitori") vor scrie, aproape toţi, exclusiv din plăcere.  Dar tema devine deja prea lungă şi ramificată, aşa că mă voi opri aici.

Yanni - Renegade

adulter felin

  Deci se poate şi la mâţe!!!


Jean Michel Jarre-Equinoxe 3

omul public

- Cu cât sunt mai mulţi oameni în jur când ai nevoie de ajutor, cu atât scad şansele să fii ajutat.
- Un angajament luat în public devine mai greu de încălcat.
- Ne purtăm mai frumos când ştim că suntem supravegheaţi.
- Când nu ştim ce să facem, de obicei îi copiem pe ceilalţi.
- În foarte multe cazuri, majoritatea nu suntem de acord cu regulile stabilite, dar nimeni nu obiectează pe faţă.
- Suntem politicoşi sau nepoliticoşi în funcţie de cât de mult ne pasă.
- Ne afecteaza felul în care suntem văzuţi de ceilalţi şi ne purtăm în consecinţă.
- Dacă suntem în minoritate, de cele mai multe ori ne ţinem gura.
- Felul în care ne comportăm depinde de numărul celor care se uită.

Iată şi un exemplu:



Voi aţi face la fel oare? Foarte posibil că da!


Yanni

filosofie de viaţă cu Cheloo (Paraziţii)

"Mie nu îmi pasă de «cultura hip-hop». Eu doar cânt. Eu nu sunt negru, nu suport să dansez, nu practic graffiti şi am peste 30 de ani. Sincer, nu cred în cultura hip-hop. Paradoxul este că nici nu prea mai ascult rap de vreo 3 ani, de când am început să lucrez la «Slalom printre cretini». Eu nu mă inspir din viaţa de cartier, eu studiez natura umană în limita capacităţii mele, adică superficial şi cu răutate, cum i-ar sta bine românului... Piesele noastre sunt inspirate de viaţa de zi cu zi, iniţial de viaţa din cartier, apoi a venit campania anti-playback, anti-cenzură, mesajele politice etc. Totodată, unele expresii din piesele noastre au intrat pentru totdeauna în limbajul străzii. Totuşi nu ne identificăm cu mişcarea rap din exterior".

   "Talentul şi forţa de muncă sunt un căcat dacă nu ai noroc, în muzică".

   "Dacă găseşti un drogat căzut în scară, îi faci o poză cu telefonul sau îi dai un şut. Să nu-mi spui că n-am umor. Dacă aş salva o fată de la viol şi m-ar recunoaşte, bănuiesc că ar fi brusc cuprinsă de o linişte interioară biblică. Dacă aş vedea o băbuţă care târăşte prin zăpadă un cărucior prea greu, înseamnă că a cumpărat prea multe lucruri de la Cora. Să roage un prost s-o ajute".

   "Nu suport oamenii. Dacă încerci să ai o latură domestică, te iau de prost. Dacă o arzi cu săru'mâna, te transformi în papagal".
   "M-am pişat pe unu' care cerşea într-un gang şi m-a înjurat că nu i-am dat o ţigară. Nu mi-e ruşine. Şi în general nu regretăm nimic din ce am făcut până acum. Am o vorbă: «Dacă nu pot schimba lumea, măcar să-i dau foc». Nu datorăm nimic lumii în care ne-am născut. Nu dispreţuiesc săracii, dispreţuiesc cerşetorii. E o diferenţă. Nimic nu îmi garantează că nu mor sărac".
   "Politicienii sunt toţi o apă şi-un pământ. Ce rost are să votezi un partid, când ei fac după aceea o coaliţie şi să iasă iar Băsescu? Ne merităm soarta, dragi români. Parcă trăim din ce în ce mai greu".
 No comment!

Yanni - Nightingale

un dans excepţional!

Prima dată am văzut acest dans la AXN acum câteva luni, într-o sâmbătă, la o emisiune-concurs pentru dansatori neprofesionişti. Emisiunea se numeşte "Crezi că ştii să dansezi?"("So You Think You Can Dance"), un reality-show extraordinar, varianta dansată a lui "American Idol". În faţa a trei specialişti se perindă sute de concurenţi dornici de afirmare şi de schimbarea destinului. După prima reprezentaţie, sunt aleşi 20 de tineri pentru a merge mai departe în Las Vegas.

    Printre concurenţii din 2007: Hokuto Konishi ("Hok") - un student japonez cu viză de studiu, deci fără drept de muncă în SUA, şi Jaimie Goodwin, dansatoare cu ceva pregătire într-o complexitate de stiluri moderne de dans. Cei doi au reuşit în 2007 un dans cu totul şi cu totul excepţional, unanim aclamat de juriu şi de marele public, dans creat de tânărul australian Wade Robson, care a şi primit premiul Emmy pentru coregrafie (Primetime Emmy Award for Outstanding Choreography) pentru această creaţie.

   Varianta găsită pe net prezintă şi reacţia membrilor juriului, la fel ca şi a publicului din sală, toţi conştienţi că tocmai asistaseră la un spectacol absolut unic, demn de Cirque du Soleil, dans cu o coregrafie atinsă de geniu, care va rămâne mult timp în memoria publicului ca una dintre cele mai desăvârşite realizări din cadrul show-ului respectiv, după cum declara creatorul formatului TV şi preşedintele juriului, John Lythgoe.
   Tema dansului este "Pasărea colibri şi floarea", iar muzica face parte din coloana sonoră a filmului "Memoriile unei gheişe", piesa numindu-se "The Chairman's Waltz" şi fiind compusă de John Williams. Enjoy it!

din Bendeac citire (o zi din viaţa lui Geoană/Băsescu)...

  Umor trist, însă de foarte bună calitate! Enjoy it!

  Ora 7.30 – Băsescu se trezeşte. Geoană se ridică din pat. Iar n-a dormit. E a 14-a noapte în care nu doarme. Aţipeşte din când în când şi se trezeşte plin de transpiraţie urlând: “Victorieeee!!!”.

  Ora 7.45 – Băsescu face un duş. Geoană face un duş rece.

  Ora 8.00 – Băsescu îşi bea whiskey-ul. Geoană îşi bea cafeaua.

  Ora 8.30 – Băsescu face treaba mare şi citeşte ziarele. Geoană citeşte ziarele. Nu poate face treaba mare. N-a mai mâncat de 14 zile, aşa că nu are ce elimina. Îl sună pe Vântu ca să-şi facă programare la Spa. Vântu nu răspunde fiindcă vorbeşte pe cealalta linie cu Băsescu…

  Ora 9.00 – Băsescu pleacă de la Cotroceni către Guvern. Sirenele, politia rutieră, semnalizările conduc coloana oficială în 5 minute. Geoană pleacă la partid. Şoferul, ruşinat, nu mai vine să-l ia. Geoană îşi trage o şapcă pe ochi şi merge cu tramvaiul.

  Ora 9.15 – Băsescu a ajuns la biroul lui Boc. Ora de relaxare. Boc îi masează şi pupă picioarele, Videanu îi masează tâmplele şi Udrea îi… În cealaltă parte a Bucureştiului, Geoană dă explicaţii controlorilor RATB. Nu are cash să plătească amenda. Tot tramvaiul izbucneşte în râs când Geoană pune telefonul la ureche şi spune: “Mihaela, dragostea mea!”

  Ora 10.00 – Băsescu pleacă de la Guvern spre aeroportul Otopeni să-l întâmpine pe preşedintele Norvegiei. Pe drum se opreşte lângă sediul Antena 3, coboară din maşină, un SPP-ist îi întinde un spray cu vopsea şi Băsescu scrie pe zid: “M..e Gâdea!!!”. Râde şi o ia la fugă spre maşină, nu înainte de a urina pe maşina lui Ciutacu. În acest timp, Geoană ajunge la sediul PSD unde nu-l salută nimeni.

  Ora 10.30 – Băsescu o sună nervos pe Udrea: “Am venit ca boul până aici! Auzi ce zic oamenii ăştia… Că Norvegia n-are preşedinte!”. Se urcă în maşină şi demarează în trombă spre Cotroceni. Geoană îi zăreşte într-un colţ pe Iliescu, Mitrea şi Vanghelie şuşotind. Nu prinde decât vreo trei cuvinte: “să zboare”, “să plece”, “îl omorâm”. Se auto-încurajează spunându-şi că o fi vorba de Băsescu şi trece mai departe.
  Ora 11.30 – Băsescu primeşte la Cotroceni o delegaţie oficială din partea companiilor Ballantine's, Johnny Walker şi Jack Daniels. Geoană deschide laptopul şi găseşte un wallpaper nou. Pe un fond alb, stă scris cu roşu: “PLEACĂ SAU MORI!!! Pe persoană fizică!”
  Ora 13.00 – Băsescu ajunge la Golden Blitz, unde ia masa împreună cu Omar Haysam (venit incognito). Se servesc preparate speciale, arabo-româneşti: sarmale cu humus, mămăligă cu falafel, iahnie cu manakesh şi, specialitatea principală, tochitură moutabal. Se serveşte vin alb. Şpriţ. Geoană mănâncă singur un sendviş pregătit de Mihaela, dragostea lui.
  Ora 15.00 – Băsescu ajunge acasă şi se culcă de prânz. Geoană organizează o şedinţă la partid. Nu se prezintă nimeni. La un moment dat, se deschide uşa. Geoană se ridică în picioare zâmbitor şi plin de speranţă. Deci nu l-au părăsit toţi!!! În sală intră femeia de serviciu: “Domnu’ Geoană, mai dureaza mult şedinţa asta? Că vreau să dau cu aspiratorul…”
  Ora 17.00 – Băsescu se trezeşte. Bea un whiskey. Geoana ajunge la psihiatru pentru încă o zi de terapie.
  Ora 18.00 – Băsescu se pregăteşte pentru conferinţa de presă. Udrea îl machiază. Videanu îl laudă şi-l complimentează. “Domnule preşedinte! Ce şansă pentru oamenii de presă din România să fie contemporani cu dumneavoastră! Orice apariţie a dumneavoastră e un eveniment istoric!” Apoi, acelaşi neobosit AdriEan, îl sună pe Hrebenciuc: “Vioreleeeee! Al nostru are conferinţă de presă! Al vostru ce face?!?!? Hahahaa!!!” În timpul ăsta, Geoană merge pe jos spre casă.
  Ora 19.00 – Conferinţă de presă. Principalele idei: 1. Mogulii sunt răi. 2. Mogulii sunt diabolici. 3. Mogulii sunt foarte răi. 4. Jos cu Mogulii! 5. Să moară Mogulii! Geoană ajunge acasă. La Vântu. Sună. Nu-i răspunde nimeni.
  Ora 20.00 – Băsescu ia cina cu Udrea şi Cocoş. El şi Udrea la Golden Blitz, Cocoş la McDonald’s. Geoană se uită pe dvd la “Cu mâinile curate”. La replica “Un fleac… M-au ciuruit” aruncă televizorul pe geam.
  Ora 22.00 – Băsescu ajunge acasă şi bea un whiskey. Geoană stă pe mess cu Hrebenciuc. Are la status “Moarte diasporei!”.
  Ora 22.30 – Băsescu mai bea un whiskey. Geoană este vizitat de Iliescu. Morală proletară.
  Ora 23.00 – Băsescu adoarme. Geoană nu adoarme.
NOAPTE BUNĂ!

Noapte bună, România, zic şi eu!

Bobby McFerrin - fenomenul

Eu aş numi ceea ce face Bobby McFerrin "circ vocal". Ceva ce foarte puţini mai fac în lume, cu siguranţă însă că la un nivel mult inferior acestui artist unic. Un Chaplin al muzicii clasice, un prestidigitator al vocii, un Seinfeld al muzicii culte, aş zice cel mai mare comedian muzical. Iată câteva exemple aici sau aici.
  “Neconvenţional” este cel mai potrivit termen pentru a descrie cariera muzicală a lui Bobby McFerrin, sau pe el însuşi. Cei care sunt familiarizaţi cu show-urile lui, fie ca dirijor, fie ca vocalist, ştiu că fiecare este un eveniment unic. Artistul se dedică complet actului de pe scenă, în care îşi implică cu o imensă generozitate şi ingeniozitate publicul, făcându-l părtaş la creaţia sa; iar spectacolul său nu mai este o prestaţie ca oricare alta, ci o impartăşire comună şi o celebrare a muzicii, o experienţă cu adevărat de neuitat pentru mulţi.
   Pe 30 ianuarie 2010, la Sala Palatului din Bucureşti, Bobby Mc Ferrin aşteaptă publicul român să ia parte la o aventură muzicală unică. Cine va reuşi să vadă spectacolul, cu siguranţă se va felicita pentru alegerea făcută.

cel mai tare mingicar!

  Ce Michael Jordan? Ce Shaquille O'Neal???  Iată aici stofă de mare baschetbalist!
Păcat însă că nu joacă la Chicago Bulls, sau la Los Angeles Lakers... Sau măcar la ASESOFT Ploieşti!

iată rezolvarea crizei guvernamentale

Deoarece nu se mai poate continua cu actuala echipă guvernamentală, primul ministru s-a hotărât să aducă 9 experţi japonezi pentru unele posturi de miniştri.

Iată noii miniştri:
1. Nimika Nuimoka
2. Yaspaga Shidute
3. Vreypostu Daybanu
4. Undeypliku Katesparg
5. Winoakuma Kuosuma
6. Furatzara Kutotu
7. Bagabany Labayatu
8. Totkumita Madeskurk
9. Nufurytu Furyo

ziceri cu tâlc politic...

- Părerile sunt libere, dar nu obligatorii. (Caragiale)

- Democraţia e un sistem care te apără de pericolul de a avea conducători mai buni decât cei pe care-i meriţi. (Dinu Patriciu)

- Se spune adesea că, deşi situaţia generală e proastă, lumea (românii) se descurcă. În realitate e exact pe dos: pentru că lumea (românii) se descurcă, situaţia generală este şi rămâne proastă. (Andrei Pleşu)

gânduri

- Experienţa este un lucru minunat. Te ajută să recunoşti o greşeală atunci când o repeţi.

- Prieteni sunt aceia care te iubesc cu toate că te cunosc bine.

- Eşti inteligent dacă nu crezi decât jumătate din ce auzi, eşti înţelept dacă ştii care jumătate anume.

- Ce s-ar întâmpla dacă o maşină care merge cu viteza luminii ar aprinde farurile?

- A avea o conştiinţă curată înseamnă a avea o memorie proastă.

deranj mare în Germania pentru Dacia!!!

   Iată aici un filmuleţ excepţional despre impactul maşinii noastre naţionale în Germania.

(trebuie menţionat că în filmul  "Der Untergang", de unde a fost luată secvenţa, este prezentă şi o actriţă de origine română, Alexandra Maria Lara...)

   Fireşte, totul este o parodie, însă foarte reuşită!

despre diplome

"Nu sunt impresionat de diplome. Ele nu fac treaba. Notele mele nu erau aşa de bune ca ale altora şi nu am luat nici examenul final. Directorul m-a chemat şi mi-a spus că trebuie să plec. I-am spus că nu vreau o diplomă. Ea are mai puţină valoare decât un bilet de cinema. Un bilet îţi asigură măcar intrarea. O diplomă nu-ţi asigură nimic."
    Sunt vorbele lui Soichiro Honda, fondatorul companiei Honda.

sensation

Aici este un song pe care l-am creat cu Fruity Loops. S-ar putea să vă placă, aşa că ... îndrăzniţi!

   Se numeşte "Sensation" şi a fost compus la începutul acestui an.

Imaginile sunt din Cehia (Plzen şi Praga), cu 2 excepţii, în care apare oraşul meu, Brăila.

   Iar, dacă vă place, vă recomand încă două, complet diferite, şi, poate, chiar mai reuşite!

Nu o rataţi pe ultima! Nu o să vă pară rău!

haideţi la muncă! (dar parcă nici aşa!!!)

Munca e, desigur, foarte importantă, având diverse roluri în viaţa oamenilor. Unora le dă un sentiment de siguranţă, de împlinire; altora le asigură mijloacele de trai, iar pentru unii, pur şi simplu are rolul de a umple timpul, viaţa. Numai că, mi se pare mie, în Japonia lucrurile merg mult prea departe! 

  Iată aici un fragment de articol din Cotidianul de acum două zile care mi se pare extrem de sugestiv în ce priveşte morala muncii, atât pentru "aşa da", cât şi pentru "aşa nu":

   Japonezii sunt, în general, budişti şi şintoişti. Adevărata lor religie însă pare a fi munca.

   Ca o continuare modernă a codului onoarei ce presupunea, printre multe alte lucruri, şi o supunere totală faţă de stăpân, ei îşi dau viaţa la locul de muncă dacă shogunul de azi, patronul, le-o cere.  Nici un angajat nu părăseşte biroul până ce şeful lui direct nu a plecat acasă, iar şeful cu pricina e cu ochii ca pe butelie pe şeful lui direct şi tot aşa. Dacă patronul îşi petrece noaptea la birou, unde are de obicei şi o cameră retrasă cu un pat, angajaţii stau cuminţi pe loc.

   Timpul liber este atât de preţios încât fiecare secundă contează şi este folosită pentru a-şi reîncărca bateriile. Noţiunea de weekend e relativă, iar concediul înseamnă cam o săptămână liberă pe an atunci când călătoresc în Europa, unde filmează şi fotografiază tot ce văd pe repede înainte, urmând să savureze filmările de vacanţă acasă pentru că la faţa locului nu au timp.

   Unul dintre cele mai ciudate tablouri este cel al metrourilor sau al trenurilor de suprafaţă, în care aproape toată lumea moţăie sau doarme de-a binelea. Şi-au antrenat organismul în aşa fel încât închid ochii de la intrarea în metrou şi-i deschid de parcă le-ar suna un ceas deşteptător în cap când trebuie să coboare. Somnul din mijloacele de transport nu este tulburat nici măcar de faptul că uneori trebuie să stea în picioare. Trenul îl mai zgâlţâie la câte o cotitură, dar japonezul doarme liniştit în continuare, în picioare, precum caii, ba, uneori, chiar sforăie sau vorbeşte în somn. Când i-am întrebat pe unii cum de reuşesc această performanţă, mi-au răspuns cu mândrie patriotică: „Nu e nici o noutate. În război, soldaţii japonezi dormeau în marş. Iar noi suntem cu toţii nişte soldaţi disciplinaţi care ducem marşul mai departe“.
   Munca până la epuizare este probabil şi cauza pentru care rata sinuciderii în Japonia este una dintre cele mai mari din lume. Principala cale de evadare din realitate, în rarele cazuri în care au vreme de aşa ceva, sunt jocurile de noroc. În Shinjuku şi în alte cartiere se întind pe mii de metri hale imense cu „păcănele“, ca într-un Las Vegas asiatic. Unii şi-au pierdut banii, casa şi maşina din pricina acestei patimi şi au ajuns astfel să îngroaşe rândurile zecilor de mii de homeleşi.
   Nicăieri în lume nu cred că există atât de mulţi oameni ai străzii ca la Tokyo. Sub fiecare pod, sub fiecare şosea suspendată şi în fiecare bancă din orice parc vezi saltele frumos aranjate, curate, cu cearşaf şi pătură, sau cutii mari de carton în care „locuiesc“ oamenii fără adăpost. Într-o societate care trăieşte în cultul muncii, astfel de oameni sunt priviţi ca ultimele gunoaie şi probabil numai legile moderne ale secolului XXI îi împiedică pe cei din castele superioare să-i „termine“ cu totul pe aceşti outcast. Nici unul dintre homeleşi nu cerşeşte, pentru că, probabil, oricum nu ar primi nici un bănuţ. Întrebând un japonez îmbrăcat frumos, la costum Armani, dacă se face ceva pentru ajutorarea oamenilor străzii, mi-a răspuns sec: „Şi-au făcut-o cu mâna lor. Şi-au pierdut averea la jocuri de noroc sau au băut-o. Nu le plângeţi de milă. Noi nu o facem“.

   Japonezii când se apucă de un lucru, oricare ar fi el, îl fac metodic, până la capăt. La muncă, pe stradă sau în conflicte. De pildă, într-o seară, într-un scuar am văzut doi bărbaţi bătându-se. De fapt, unul îl luase de gât pe celălalt şi cu o tenacitate vecină cu demenţa îl dădea cu capul de o bordură, ritmic, ca un metronom. Trotuarul se umpluse de sânge şi se auzea cum celui lovit îi crăpau oasele. Lumea trecea absolut impasibilă pe lângă ei, în timp ce noi, turiştii europeni, priveam şocaţi, de parcă urmăream scenele unui film de groază. Doi dintre actorii cu care eram, Şerban Pavlu şi Elias Ferkin, au intervenit să-i despartă. Combatanţii au fost absolut deranjaţi de această intruziune în „business-ul“ lor şi au plecat să se caftească mai departe, pe o altă stradă. Probabil că unul dintre ei nu a scăpat viu în noaptea aceea. „Lăsaţi-i în pace“, ne-a spus un trecător japonez. „E o scenă tipică de gelozie dintre doi homosexuali. Ei de fapt se iubesc“, a continuat el cu un cinism incredibil.
   Sentimentul de datorie este atât de adânc înrădăcinat în ADN-ul lor încât nu suportă să nu-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi. La hotel, eram aproape terorizată de femeile de serviciu pe care încercam să le conving că nu e nevoie să facă curat în cameră chiar în fiecare zi. Dacă dormeam până mai târziu dimineaţa şi lăsam pe uşă semnul de „Do not disturb“, mă trezeam cu bileţele disperate strecurate sub uşă cu textul „Nu am putut face curăţenie“. Începeau apoi să curgă telefoanele de la recepţie: „Când eliberaţi camera pentru curăţenie? Peste 5 minute e bine?“ Când, în sfârşit, învinsă, părăseam camera, dădeam nas în nas cu o armată de femei mici, înarmate cu mopuri, aspiratoare şi cârpe de praf care aşteptau acolo probabil de multă vreme. După ce îmi aruncau o privire aproape duşmănoasă, năvăleau ca termitele să cotropească câmpul de luptă. La întoarcere găseam o ordine ca la cazarmă în care bineînţeles că nu-mi mai găseam lucrurile.

despre bune maniere

   Mi-am propus să scriu într-o viitoare postare despre câteva situaţii comportamentale pe care nu le-am găsit în niciun cod al bunelor maniere.

   Iată, pe scurt, câteva dintre aspectele pe care le voi aborda:

  -cum să te scobeşti în nas, în urechi sau în fund în mod elegant;

  -căi de a râgâi într-un mod agreabil la un dineu oficial, simandicos;

  -modalităţile cele mai plăcute, mai interesante de a scuipa în prezenţa altor persoane;

  -cele mai elevate şi măgulitoare înjurături, precum şi modul de utilizare a acestora;

  -când şi cum trebuie să căscăm larg şi cu poftă în public, pentru a stârni admiraţia sau/şi aprecierea celor prezenţi;

  -suflatul nasului în public, chiar şi fără a poseda batistă sau şerveţele, într-un mod plăcut ochiului şi urechii;

  -diverse tipuri de scărpinat în diverse părţi ale corpului, aplicabile cu precădere în prezenţa unor persoane stilate, din înalta societate,

etc.