luni, 11 octombrie 2010

profeţii despre România(1)

Textele următoare sunt preluate şi redate fidel, reducând părţile mai puţin relevante, fără însă ca eu însumi să mă pronunţ cu privire la adevărul lor. Timpul, desigur, va confirma sau infirma previziunile respective. Eu doar  le-am semnalat pentru ca, în caz că..., să fim pregătiţi! ;)

   Vanghelia (care înseamnă în greceşte “mesagerul cu veşti bune”) s-a născut la Strumiţa (astăzi în Macedonia) şi s-a mutat mai apoi în Petrici (Bulgaria). Şi-a pierdut vederea în timpul unei furtuni, când avea 12 ani. Mesajele ei se refereau atât la vieţile private ale oamenilor cât şi la evenimente geo-politice. Conform statisticilor, mai mult de 1 milion de oameni i-au trecut pragul casei în căutarea unui ajutor. Mulţi şefi de stat au vizitat-o, inclusiv soţii Ceauşescu. Oamenii de ştiinţă bulgari susţin că acestea s-au împlinit în proporţie de 70-80 %. În anul 1967 a fost recunoscută oficial. Înainte de a ajunge în atenţia serviciilor secrete ruse, fenomenul Vanga a fost studiat în Bulgaria. Institutul pedagogic din Sofia a înfiinţat în acel an un laborator special care a încercat să acceseze şi să verifice prezicerile Vangăi. Profesorul Gheorghi Lozanov, şeful laboratorului, a inclus-o pe Vanga pe listele de angajaţi ai instituţiei. Casa Vangăi a devenit astfel plină de aparate de ascultat care înregistrau toate discuţiile şi predicţiile sale.
  Vanga nu a avut copii, însă a avut mai mulţi nepoţi din partea fraţilor şi a surorilor, pe care i-a iubit mult şi i-a ajutat. Dintre toţi nepoţii, cea mai apropiată de ea a fost Diana Radneva, căreia Vanga i-a încredinţat, cu numai câteva zile înainte de a muri, ultima şi cea mai de preţ profeţie a sa: profeţia despre România – o profeţie despre rolul important al poporului român în procesul de evoluţie spirituală ce se va petrece în viitorul apropiat la nivelul întregii planete. Această profeţie a fost înregistrată pe bandă de magnetofon. Vanga i-a indicat Dianei să dezvăluie această profeţie la data de 24 ianuarie 2005 şi mesajul să ajungă în România.
   Vanga a spus: “Românii sunt oameni speciali şi, cu toate că Dumnezeu i-a ales pentru o nobilă misiune, din nefericire, mulţi dintre ei nu mai cred în valorile lor naţionale. De aceea, dacă acest mesaj – pe care am îndatorirea să-l transmit – le este adus de un străin, va fi mai bine primit de ei decât dacă l-ar primi de la unul de-ai lor.”
    Textul predicţiei este acesta:

 “Eu sunt prea mică pentru ca el să vina la mine, aşa că eu transmit această veste care mi-a venit de Sus şi care va trebui dezvăluită în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005. În cel mult o lună de zile, această profeţie să fie dusă aceluia la care voi face referire aici. Dacă nu se va putea ajunge la el, atunci să fie dată oamenilor din jurul lui. Să vă ajute Dumnezeu!   În bucuria acestei lumi, în România va fi ACELA care a fost promis lumii. Întreaga lume se va bucura de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii săi, până când va veni ceasul său. Putere de Sus el va avea! Pământul, Apa şi Focul îl vor ajuta. Odată cu începerea lucrărilor lui în această lume, minciuna va dispărea. Acest lucru se va întâmpla în 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primul care îl va recunoaşte va fi poporul său. Drept răsplată, va aduce acest popor pe înalte culmi ale desăvârşirii din această lume. Acest popor va fi un exemplu real pentru toate popoarele lumii. El nu va călări un cal real, ci unul de fier, pe care singur îl va mânui.”

Alte profeţii: (pe cele din trecut, deja confirmate,  nu le mai redau aici)

- “În 2010 este debutul celui de-al treilea război mondial, care va începe în noiembrie şi se va termina în octombrie 2014. Se va desfăşura, la început, cu arme convenţionale, ca apoi să aibă loc atacuri cu arme nucleare şi chimice, spre final.”
- “În 2018 trenurile vor zbura pe conductoare de la Soare. Dobândirea petrolului va înceta, Pământul se va odihni” (1960).
- “În spaţiu va fi descoperită viaţa şi atunci se va clarifica cum a apărut viaţa pe Pământ, iar în următorii 200 de ani oamenii vor intra în contact cu fraţii lor spirituali, dotaţi cu raţiune, din alte lumi” (1979)
- “lumea va trece prin multe cataclisme şi mizeria va apare. Conştiinţa umană însăşi se va schimba.Vremuri grele vor veni. Oamenii se vor împărţi conform credinţei lor. Vom asista la evenimente importante ce vor schimba destinul omului.
- despre moarte, Vanga spunea că reprezintă doar o trecere într-o altă dimensiune spaţio-temporală.



Deep Purple - Soldier of fortune

sâmbătă, 9 octombrie 2010

sfaturi pentru blonde la volan

Sfaturi preliminare
- Fii sigură pe tine - în afară de tine, toţi participanţii la trafic sunt nişte idioţi care au luat permisul pe ochi frumoşi. Lucrul acesta trebuie să îl repeţi înainte de a te urca la volan. De cel puţin 3 ori. 
- Nu purta centura de siguranţă!!! Şifonează rochiţa;
- Asigură-te că ai oglinda. În poşetă;

Ieşirea din parcare 
- aminteşte-ţi ce am vorbit la început. Repetă de încă două ori în minte.
- accelerează uşor, până pe la 5000 rot/min, dă drumul brusc la ambreiaj. Accelerează în continuare. Ai pornit!!! 
- nu te uita în oglinzi, virează brusc şi accelerează în continuare. Cu cât pleci mai repede, cu atât sunt şanse mai mici să se întâmple ceva; 
- te claxonează un idiot care nu ştie de "prioritatea femeii care iese din parcare"? Arată-i degetul mijlociu şi bolboroseşte ceva înspre el. Poţi spune orice, cât timp pare că spui ceva rău. Exemplu: "Multe cuie, ursu-i moşul bălţii, mulgi bascula"; 
 - cu toate că ai ieşit deja pe drum, îţi aminteşti că ai uitat să semnalizezi. Semnalizează acum, scurt. Intenţia contează.

Mersul
- automobilul este în mişcare, ce facem acum?
- trebuie să încerci să păstrezi o viteză cât mai inconstantă... Acest lucru se face prin apăsarea pedalei de acceleraţie în ritmul muzicii. Un exerciţiu amuzant. Poţi ţine ritmul tobei apăsând frâna, iar ritmul chitarei apăsând acceleraţia;
- mergi şerpuit. Bărbaţii se simt impresionaţi de mersul legănat pe care îl ai pe jos. De ce nu ar fi impresionaţi şi de mersul legănat al autoturismului tău; 
- două benzi pe sens - acest termen este un nume pompos dat unui drum mai lat. 
- observă axul drumului. Are nişte linii pe el. Încearcă să mergi deasupra lor;  
- condusul este un joc pentru majoritatea oamenilor. Vor exista bărbaţi care vor intra în jocul tău şi vor încerca să te depăşească. Arată-le că nu eşti o uşuratică. Bagă-te în faţa lor;

Alimentarea cu benzină 
- găseşte o staţie unde se comercializează carburanţi (arată ca un mini-market cu nişte cutii în curte).  
- opreşte lângă o cutie. Partea cu o gaură rotundă în caroserie trebuie să se afle în partea opusă cutiei şi aşteaptă un băiat să te ajute să alimentezi;
- intră să plăteşti. Nu uita să te uiţi 15 minute după muţunache de pus în geam. Cumpără câţiva; 
- du-te la maşină, lasă maimuţoii înăuntru şi intră din nou... Ai uitat să cumperi brăduleţi parfumaţi; 
- ignoră înjurăturile şirului de maşini care aşteaptă să îţi muţi maşina de la pompă. Sunt invidioşi că ai găsit un loc de parcare mai bun decât au găsit ei; 
- cumpără 5 brăduleţi de culori diferite, aranjează-i frumos, 2 la oglindă, 1 în torpedo, 2 agăţaţi de barele tetierelor.

Parcarea 
- de obicei reprezintă zona din faţa blocului, unde se găsesc deja maşini aliniate într-un anumit sens.
- încearcă să fii originală. Parchează la unghi de 47 de grade, chiar dacă restul autoturismelor sunt parcate la unghi de 90 de grade;  
- ocupă cel puţin două locuri de parcare. Cine ştie, poate cea mai bună prietenă vine în vizită şi nu are unde să parcheze; 
- verifică de fiecare dată portiera. Chiar dacă ai închidere centralizată, trage de portiere. Nu vrem surprize.
Drum bun!

Cheap Trick - The Flame

marți, 5 octombrie 2010

un personaj fascinant!

A trăit şi făcut într-o viaţă cât alţii în zece. E colonel în retragere al US Air Force, avocat, expert în macroeconomie, are centura neagră în Kung Fu, e milionar în dolari, a vizitat 124 de ţăriare patru cetăţenii şi vorbeşte nouă limbi străine. În plus, are şi rezidenţă britanică, sud-africană, franceză şi de Insulele Virgine. A trăit şi muncit în toate aceste locuri, plus Argentina şi Filipine, unde n-a avut, însă, rezidenţă.
    Nu, nu este vorba despre James Bond, şi nici despre vreun alt personaj de film. Are chelie, e ochelarist, se îmbracă numai la costum şi, când vorbeşte, graseiază uşor. Pe cartea de vizită o înşiruire de acronime te ameţesc: Prof.Dr., Ph.D.Econ., L.L.M.Fin., M.B.A., M.F.M., C.E.P.A.. Poartă un nume exotic, cu rezonanţă germană, Niels Schnecker. 
   Niels Schnecker s-a născut pe 1 ianuarie 1960 la Bucureşti. Părinţii săi, evrei austrieci, lucrau la Bucureşti. Întrucât maică-sa era nemţoaică din Sudeţi, a căpătat şi cetăţenia germană. Apoi, când la 10 ani a emigrat în State, a primit şi cetăţenia americană. Ultima pe listă, cea israeliană, a primit-o la 18 ani când, după moartea tatălui, mama sa a decis să se stabilească în Israel.   
   De mai bine de zece ani tot apare la televizor, pe te miri ce post, de la Antene, pe B1, Pro TV, Realitatea TV sau chiar la Acasă, dându-şi cu părerea despre economie, politică sau evenimente sociale. A avut chiar şi două emisiuni la TVR(2).
   "La 40 de ani m-am hotărât să mă stabilesc în România. Eram avocat în Johannesburg, Africa de Sud, şi m-a convins să mă întorc răposatul ambasador Mihai Botez, Dumnezeu să-l ierte!", povesteşte Niels Schnecker. "Hopa! Tocmai am încălcat prima poruncă din Tora, să nu pronunţi numele Domnului!", râde Niels. "Aiurea, sunt un evreu agnostic, cred în D-zeu, dar nu în religie sau biserici...", se autodefineşte israelitul. "Faptul că m-am însurat cu o româncă creştin-ortodoxă, Iulia, într-o Biserică Anglicană, cu o slujbă ecumenică, iar acum am un băieţel de 6 ani, Patrick, botezat atât în rit iudaic, cât şi anglican spune ceva despre mine. Naşi de cununie ne sunt Andreea Esca şi Alexander Eram!", se confesează, ca la rabin, Niels Schnecker.
                       
   Niels locuieşte la Snagov, dar firma de avocatură o are, ironia sorţii, în fosta reşedinţă de serviciu a mareşalului Antonescu, de la Băneasa. Pereţii sunt burduşiţi cu diplome şi poze.  Sunt patru categorii. Prima cu cele militare, a doua cu cele civile, a treia cu cele care îi recunosc activităţile de voluntariat la diverse ONG-uri şi ultima cu diplome şi fotografii care îi atestă activitatea politică. "Asta pentru că sunt republican radical, membru cu acte în regulă", se mândreşte americanul, în timp ce ne arată poze cu dedicaţii de la foştii preşedinţi republicani Bush senior şi junior şi Ronald Reagan. Başca una în care îi strânge mâna lui Shimon Perez. Nu uită să se dea mare un pic: "Între ’85 şi ’86 am fost consilier economic la Casa Albă!".    
   Niels vorbeşte nouă limbi străine: "Nu ştiu care e aia maternă. Ar fi trei. Româna, că m-am născut aici, germana, că am vorbit în casă, şi engleza, că în ea mă exprim cel mai bine".  La viaţa lui a făcut de toate. Nu-i e ruşine să recunoască: a fost docher, controlor de autobuz în New York, stivuitor de marfă în supermarket, ghid şi agent de turism sau agent de bursă. Dar şi economist, consultant financiar, pilot militar, avocat şi, culmea, jurnalist. În 1999-2000 a realizat la TVR 2 două emisiuni "Turnul de control" şi "Pe muchie de cuţit".
    Niels nu se poate abţine să nu vorbească despre dragostea vieţii sale, zborul: "Când am spart bariera sonică prima oară am trăit cea mai eliberatoare senzaţie din viaţă! Eşti cel mai aproape de Dumnezeu. Intri într-un tunel violet. De la azuriul cerului, culoarea se închide până la un violet dur. E o senzaţie orgasmică!".  Devine nostalgic. "La premiera Top Gun, eram aşa de transpus în film că, atunci când Tom Cruise, după ce a încetinit în faţa rusului, a frânat brusc, am înfipt picioarele în scaunul din faţă, ca-n palonier, de l-am aruncat pe ăla din faţă peste cel de dinaintea sa!".  Din păcate, acum nu mai poate să zboare. Mai întâi a trebuit să renunţe la avioanele de vânătoare din cauza ochelarilor. De câţiva ani, de când a avut un accident vascular cerebral, mai urcă în avion doar ca pasager.

Deep Purple - Soldier of fortune

luni, 4 octombrie 2010

mamele preşedinţilor

Informaţiile de mai jos, foarte interesante după părerea mea, sunt preluate de aici.
Nu mă pot pronunţa în legătură cu veridicitatea acestor informaţii, aşa că le redau nemodificate în nici un fel.
  Voi începe cu cea mai interesantă poveste, foarte puţin cunoscută şi/sau comentată, şi anume cea a lui Ion Iliescu.

-- Probabil că niciun alt președinte nu a avut atâtea probleme cu mama/mamele precum Ion Iliescu. Biografia cam netransparentă a fostului președinte a făcut obiectul a sute de articole în presă, pornind mai ales de la faptul că Iliescu avea o mamă naturală, Maricica, bulgăroaică de origine, cu sânge rrom, după unele surse, care îl abandonase în copilărie.  “Adevărul este că împrejurările vieții au făcut ca, la vârsta de un an să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproșat, niciodată nimic...” recunoștea, în 1993, Ion Iliescu, într-o scrisoare către Cornel Nistorescu. O a doua mamă, Marița, era cea care îl crescuse și pe care o recunoștea drept adevărata lui mamă. Despre Marița se spune că luptase în războiul civil din Spania, lucrase pentru Ana Pauker și avea un dosar de cadre excelent din punctul de vedere al PCR.

-- Acum patru decenii, moartea, la 81 de ani, a mamei lui Nicolae Ceaușescu, Lixandrina Ceaușescu, a produs un veritabil miracol, pentru acele vremi: dictatorul fără Dumnezeu, atât de pornit împotriva bisericilor și a credinței, în general, a acceptat ceea ce părea de necrezut. El și-a înmormântat mama cu slujbă de înmormântare, ținută de un sobor de preoți, și a făcut pomeni pentru întregul Scornicești. Încă și mai de necrezut, Ceaușescu a dat ordin să se construiască o biserică în amintirea mamei, lucru care a fost executat întocmai. Dictatorul comunist a făcut asta pentru că Lixandra Ceaușescu fusese dintotdeauna o femeie profund religioasă. La fel a procedat și cînd murise tatăl său, Andruță, cu un an înainte. Cum a primit Nicolae Ceaușescu vestea morții tatălui relatează, într-o carte de amintiri, Mihaela Ceaușescu, nepoată a dictatorului: “Era pur şi simplu copleşit de durere şi de deznădejde. Umbla cumva rătăcit şi îndurerat prin cele două odăiţe din casa părintească. Acceptase înmormântarea cu popi de dragul bunicii, Lixandra, dar maximum doi”.
   Lixandra Ceaușescu era analfabetă, însă apreciată de vecinii săi ca fiind o femeie „muncitoare şi apropiată faţă de cei din jur”. Ea bătea des bisericile și mergea chiar la presupuși sfinți, precum legendara Fecioară de la Parepa, unde săruta toate icoanele și se plângea că fiul ei e un necredincios. În replică, faimoasa prezicătoare a înștiințat-o că, din acest motiv, într-o zi i se va întâmpla ”ceva foarte rău”. Se mai știe despre mama lui Ceaușescu, Militaru, după tată, faptul că se trăgea din familia unui căpitan din oastea lui Tudor Vladimirescu.

   Despre următoarele două biografii am serioase rezerve în privinţa verităţii, dat fiind că informaţiile respective se pare că au ca sursă principală pe Corneliu Vadim Tudor.

--  Emil Constantinescu a fost atacat în mai multe rânduri de lideri naționaliști precum Corneliu Vadim Tudor și Ion Coja, care au susținut că dețin informații potrivit cărora ambii părinți ai fostului președinte ar fi fost evrei, numele adevărate ale lor fiind Pataievici (tatăl) și Cazbici (mama, înainte de căsătorie). Despre mama lui Emil Constantinescu s-a mai spus că se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact.
--  Acelaşi Corneliu Vadim Tudor a susținut adesea că Traian Băsescu nu ar fi fiul natural al lui Dumitru Băsescu, ofițerul mort acum opt ani, și că ar avea tot origine evreiască, la fel ca Emil Constantinescu: „Surse din Serviciile Secrete ne-au informat că tatăl adoptiv al lui Traian Băsescu se numea Dumitru şi era de meserie tâmplar. El s-a născut într-o localitate de lângă Bacău. A urmat şcoala Militară, făcând parte din promoţia 30 decembrie 1949. Dupa absolvirea şcolii Militare, acesta a fost repartizat la Divizia Mecanizată “Mărăşeşti” din localitatea Basarabi (jud. Constanţa), devenind şef al BDS (Biroul de Documente Secrete). La scurt timp, ofiţerul a cunoscut o femeie din localitate, pe nume Elena, de profesie croitoreasă, divorţată şi cu doi copii mici – Traian şi Mircea. Tatăl natural al celor doi copii, evreu, plecase din România, abandonându-şi soţia şi copiii. Menţionăm că şi mama celor doi, care trăieşte, este tot de origine evreiască. Dumitru Băsescu s-a căsătorit cu acea femeie şi i-a adoptat pe cei doi minori” relata Vadim în gazetele proprii.
   Adrian Severin avea, și el, o teorie proprie, potrivit căreia părinții lui Traian ar fi fost de origine tătară. În realitate, e mult mai probabil ce au relatat presei rude ale președintelui, de-a lungul anilor, anume că Elena s-a căsătorit cu Dumitru în 1949, într-un moment în care acesta fusese detașat cu regimentul de tancuri la Basarabi, lîngă Constanța și cînd multe fete ale locului au dat iama în tinerii ofițeri, ori invers, ceea ce a avut drept rezultat un  număr record de nunți, la scurtă vreme.

Kansas - Dust in the wind

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Shania

Puţini interpreţi se pot apropia de perfecţiune atunci când se află pe scenă, în faţa a mii de spectatori. Dintre ei aş menţiona trupa Queen, apoi Sting, Marc Anthony, Ray Charles, Frank Sinatra... (De altfel, după cum am şi postat anterior, dificultatea de a controla perfect tot ce ţine de actul artistic pe scenă a determinat o artistă excepţională, precum Kate Bush, să renunţe la turnee după doar o lună de la atingerea succesului.)
  Printre aceştia aş include-o şi pe superba cântăreaţă atenţie, canadiană, nu americană!, Shania Twain. Uşurinţa şi naturaleţea învăluitoare şi cuceritoare cu care interpretează aceasta sunt cu totul impresionante, concertele sale fiind nişte experienţe unice, de neuitat.
  Iată un cântec cu totul deosebit al acesteia, o îmbinare perfectă între melodie, interpretare şi versuri:

Shania Twain - It Only Hurts When I'm Breathing
 
I hope life's been good to you                  
Sper că ai avut o viaţă plăcută
Since you've been gone                           
     De când ai plecat
I'm doin' fine now
- I've finally moved on      Eu o duc bine acum - am reuşit în sfârşit să merg mai departe
It's not so bad
- I'm not that sad                   Nu e aşa rău - nu-s aşa tristă
I'm not surprised just how well I survived
     Nu mă surprinde că am supravieţuit aşa bine
I'm over the worst, and I feel so alive
          Am trecut peste ce-a fost mai rău şi mă simt aşa plină de viaţă
I can't complain
- I'm free again                   Nu mă pot plânge - Sunt iarăşi liberă

[chorus:]
                                                    (refren:)

And it only hurts when I'm breathing              Şi mă doare doar când respir
My heart only breaks when it's beating           Inima mi se frânge doar când bate
My dreams only die when I'm dreaming
         Visele mele mor doar când visez

So, I hold my breath - to forget                     Aşa că îmi ţin respiraţia - ca să uit...

Don't think I'm lyin' 'round cryin' at night
       Să nu crezi că noaptea stau în pat şi plâng

There's no need to worry, I'm really all right  Nu e nici un motiv de îngrijorare, totul e în regulă cu mine
I've never looked back
- as a matter of fact   Niciodată n-am privit înapoi - de fapt,


[repeat chorus]                                           (repetă
refren)

It only hurts when I breathe                          Doare doar când respir etc.
Mmm, no, I've never looked back
                 Nu, niciodată n-am privit înapoi

As a matter fact                                           De fapt,

Hurts when I'm breathing                             Doare când respir
Breaks when it's beating                               Se frânge când bate
Die when I'm dreaming                                Mor când visez
It only hurts when I breathe...                      Doare doar când respir...
 

   Iată şi câteva amănunte suplimentare despre superba artistă:
 - născută în Canada, în 1965, cu un tată provenind parţial din rădăcini de indieni americani Cree, iar mamă din descendenţi irlandezi, părinţii au divorţat când Shania avea doar 2 ani, tatăl vitreg, Jerry Twain adoptând copiii, care au primit ulterior numele acestuia.
 - copilărie foarte grea, cu 4 fraţi/surori, fiind nevoită încă de la 8 ani să muncească în baruri şi cluburi pentru a-şi ajuta familia, cântând în fum de ţigară pentru tot felul de beţivi întârziaţi până după 12 -1 noaptea.
 - după vârsta de 15 ani a muncit din greu, împreună cu familia, la reîmpăduriri, fiind nevoită să ducă o viaţă dură, ruptă de lume, cărând copaci grei pe kilometri întregi, într-o igienă precară, făcând baie şi spălându-şi hainele în lac, fără săpunuri, deodorante, şampon, make-up etc.
 - când avea 22 de ani, părinţii au murit într-un accident de maşină, iar Shania s-a mutat cu fraţii şi sora vitregă pentru a-i sprijini, cântând într-o staţiune din apropiere.
 - albumul Come On Over (1997) s-a vândut în peste 39 milioane de exemplare în toată lumea, devenind cel mai bine vândut album al unei soliste şi cel mai bine vândut album country din toate timpurile. De asemenea, albumul e pe locul 9 all-time la vânzări în S.U.A..
 - este printre primele soliste de muzică country care au cunoscut un succes major şi în muzica pop. De asemenea, este a doua solistă ca vânzări din Canada, după Celine Dion.
 - este singura solistă care a primit 3 discuri de diamant (adică minim 1 milion de copii vândute din fiecare).
 - este, se pare, - culmea ironiei -, cea mai bogată femeie muzician din lume, cu o avere de peste 500 mil. $ !!!
 - este adeptă a meditaţiei şi vegetarianismului de tip Sant Mat.
 - în 2009, oamenii de ştiinţă au calculat că faţa Shaniei Twain are dimensiunile perfecte pentru o femeie. Şi totuşi, în ciuda frumuseţii sale, artista a declarat că este stingherită de statutul său de sex-simbol, adesea simţindu-se stânjenită în timpul şedinţelor foto. Ea consideră că muzica va dăinui mereu, pe când imaginea nu.
 - pentru ea, muzica este totul. Prin muzică se simte cel mai bine d.p.d.v. spiritual, emoţional şi fizic.

vineri, 24 septembrie 2010

muzică Gaga...

Trist, foarte trist a ajuns muzica pop modernă, dacă Lady Gaga (o artistă care ar fi fost considerată bunicică, în cel mai bun caz, dacă nu chiar mediocră, dacă ar fi activat acum 25 de ani) a devenit cea mai adulată, mai premiată, mai mediatizată vedetă contemporană!!!
  Pentru edificare, ascultaţi melodiile de top din anii 1985 - 1986 şi comparaţi:


1985 #1 songs - billboard charts



1986 #1 songs - billboard charts

joi, 9 septembrie 2010

nedumeriri

* Cu ce viteză se deplasează întunericul?

* De ce nu există mâncare pentru pisici, cu gust de şoareci?

* Dacă azi sunt zero grade şi mâine e de două ori mai frig, ce temperatură va fi mâine?


Enigma - The dream of dolphin

Enigma lui Michael Creţu

Butonând azi canalele TV, dau peste un documentar preluat de pe Deutsche Velle, în care era prezentat un top al celor mai de succes albume de muzică din Germania din toate timpurile. Printre cei din frunte, erau menţionaţi Rammstein, Donna Summer (stabilită în Germania), Kraftwerk, Scorpions. Nume emblematice, cunoscute bine în toată lumea. În studioul emisiunii, invitat era Michael Creţu. În final este prezentat locul unu: Enigma, cu albumul The Cross of Changes – 1993. Adică acelaşi Michael Creţu, acesta fiind de fapt producătorul proiectului Enigma, compozitorul, creatorul fenomenului Enigma.  Altfel spus, cel mai de succes om de muzică din Germania din toate timpurile este, de fapt, un român!
   Născut în Bucureşti în 1957, acesta s-a stabilit la începutul anilor '70 în Germania, unde a avut imens succes, atât cu viitoarea sa soţie, Sandra, cât şi cu proiectul Enigma, cu ambele ajungând pe primele locuri în topuri în toată lumea. De asemenea, a avut, de-a lungul timpului, numeroase colaborări muzicale, din care printre cele mai notabile mi se par cele cu Boney M, Goombay Dance Band, Mike Oldfield, ATB.
   Şi încă un detaliu interesant: tatăl său era român, iar mama austriacă; însă ceea ce mi se pare şi mai semnificativ este faptul că unchiul său a fost marele violonist Ion Voicu, cel care le-a spus părinţilor că acesta are talent la muzică, îndrumându-l spre liceul de muzică şi, ulterior, spre continuarea studiilor în străinătate, respectiv la Paris şi, mai târziu, Frankfurt, unde a absolvit conservatorul.

Iată câteva din compoziţiile sale:


Enigma - Sadness


Enigma - Return to innocence


Enigma - Celtic Dream


Enigma - The dream of the dolphin


Sandra - Maria Magdalena


Sandra - In the Heat of the Night


Sandra - Hi! Hi! Hi!


Sandra - Loreen

vineri, 3 septembrie 2010

testul celor trei

Această scurtă povestire i-a fost atribuită lui Socrate (399 - 469 DC).

Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus:
- Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi?
- Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei.
- Testul celor Trei?
- Aşa este, a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
- Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
- E-n regulă, zise Socrate. Aşadar, în realitate, tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
- Nu, dimpotrivă...
- Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi ceva rău despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevărat?
Omul a dat din umeri, puţin stânjenit.
Socrate a continuat:
Totuşi mai poţi trece testul, pentru că există a treia probă - filtrul Folosinţei (dacă e de folos). Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?
- Nu, nu chiar...
- Ei bine, a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?
Omul era învins şi s-a ruşinat.


Keith Jarrett - Memories of tomorrow

sâmbătă, 28 august 2010

Kate Bush şi dorinţa de perfecţiune

Apreciata cantautoare britanica, cea mai de succes interpretă britanică din ultimii 30 de ani, prima solistă britanică ce a atins locul 1 în topurile britanice  atât la single, cu cântec compoziţie proprie, precum şi la albume, a luat o hotărâre foarte interesantă şi îndrăzneaţă la doar 20 de ani, chiar după primele ei succese majore. Artista a susţinut doar un singur turneu de-a lungul carierei sale, între 2 aprilie şi 13 mai 1979, deci doar o lună şi ceva, după care a renunţat definitiv la turnee. Motivul? Dorinţa artistei de a fi în control total asupra produsului final, lucru - fireşte - imposibil în apariţiile live. După acea zi, aceasta a apărut live doar ocazional, în apariţii scurte, la evenimente speciale.
   Măsura poate fi percepută ca extremă şi, după cunoştinţele mele, unică în lumea muzicii pop. În acele timpuri, acest lucru era posibil întrucât artiştii de succes puteau trăi foarte bine din vânzările de discuri, copyright etc. Însă, în prezent acest lucru ar fi, cred, imposibil, în condiţiile în care pirateria muzicală este puternic sprijinită de existenţa internetului, concertele fiind, pentru mai toţi artiştii, aproape obligatorii, dacă vor să-şi asigure notorietatea şi securitatea financiară.
    În orice caz, gestul său mi s-a părut impresionant, şocant şi absolut lăudabil. Într-adevăr, cu foarte puţine excepţii, spectacolele live lasă mai mult sau mai puţin de dorit, atât din cauza accidentelor de interpretare, imperfecţiunilor interpretative ale artiştilor, emoţiilor acestora etc, cât şi din cauza aranjamentelor orchestrale adesea imperfecte, neinspirate, greşeli ale instrumentiştilor, lipsa inspiraţiei sau a chefului acestora etc.

   Iată câteva dintre succesele sale:



Kate Bush - The Man With The Child In His Eyes


Kate Bush - Running Up That Hill



Peter Gabriel & Kate Bush - Don't Give Up



Kate Bush - Wuthering Heights

marți, 24 august 2010

Adi Minune versus Elli Kokkinou/Zeljko Joksimovic

Melodia e superbă, nimic de zis, în ambele interpretări.  Însă e bine de ştiut că grecoaica a lansat-o, nu Adişor al nostru, din păcate!

Elli Kokkinou - Tha perimeno



Adi Minune - Numele tău


  
   Iată altă melodie superbă preluată de Adi Minune, de data asta autorul fiind sârbul Zeljko Joksimovic, piesa reuşind locul 2 la Eurovision 2004, Istanbul. Vocea sârbului mi se pare slabă, destul de oarecare, însă piesa compusă de acesta este cu adevărat excepţională. Cu siguranţă că sârbul ar fi câştigat Eurovisionul lejer dacă ar fi avut vocea lui Adi! ;)

Zeljko Joksimovic - Lane moje



Adi Minune - Stau şi plâng în faţa ta


vineri, 20 august 2010

ca şi...

"Vlădescu a vorbit despre acest aspect ca şi model teoretic..."   Emil Boc, tv, 21.07.2010
"...se creează o relaţie între tine ca şi conducător şi subalternii tăi..."   Mirela Zivari, tv, 8.08.2010
"Eu, ca şi parlamentar, ca şi deputat, nu am niciun drept de semnătură... /Datoria mea ca şi parlamentar... " etc.   Dănuţ Liga, deputat, OTV, 12.08.2010
"...poate românul ca şi consumator să consume treptat-treptat..."   Moise Guran, Antena 3, 13.08.2010
"...orice am fi făcut ca şi campanie politică..."   Victor Ciutacu, Conferinţa de presă, Antena 2, 2010
"...ca şi fost om de divertisment... "   Ilinca Vandici, Antena 2, 6.09.2010
"Ce vă despărţea în momentul ăla, ca şi comunicare?"    Cristian Brancu, Agentul VIP, 7.09.2010
"Urmatoarea tinta: “Crima la Howard Johnson” sa depaseasca “Doctori de femei” ca si notorietate. "    Mihai Bendeac, blog, 10.09.2010
"...Indiferent ce strigi, ca şi masă sindicală..."    Ludovic Orban, Antena 3, 27.09.2010

Lista va continua...


Dj Project - Şoapte

luni, 16 august 2010

infinitul nu există

Totul are un sfârşit. Chiar şi infinitul!


Bryan Adams - Heaven

vineri, 6 august 2010

mic dicţionar pentru bărbaţi / femei

Mic dicţionar de înţeles bărbaţii

Mi-e foame = Mi-e foame
Sunt obosit = Sunt obosit
Ce rochie frumoasă! = Ce sâni frumoşi!
Da, îmi place noua coafură = O grămadă de bani la coafor şi uite ce iese !!!
Am putea ieşi la un restaurant? = Vreau să facem sex.
Vrei să dansăm? = Vreau să facem sex
Mă cam plictisesc aici... = Vreau să facem sex
Te iubesc = Vreau să facem sex
Te ador = Ştiu că am mai spus deja, dar... vreau să facem sex!

Mic dicţionar de înţeles femeile

Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu
Îmi pare rău = Îţi va părea rău !!
Ne-ar trebui = Eu vreau
Fă cum vrei! = O să plăteşti cu vârf şi îndesat!
Hotărăşte tu! = Hotărârea cea bună ţi-am spus-o deja!
Trebuie să vorbim = Iar trebuie să te critic
Bineînţeles, fă cum vrei = Nu vreau sub nicio formă să faci asta!
Nu sunt supărată = Bineînţeles că sunt supărată, boule!
Ai un aer atât de bărbătesc... = Ar fi cazul să te bărbiereşti.
Cum de te porţi aşa frumos astăzi? = Aşadar vrei să facem sex astăzi?
Aş vrea perdele noi = Aş vrea perdele, covoare, mobilă şi tapete noi.
Mă iubeşti? = Am trecut astăzi pe la magazinul de bijuterii, să-ţi spun ce mi-a plăcut?
Cât de tare mă iubeşti? = Am făcut ceva ce sigur nu-ţi place.
Nu-i nimic... = Tâmpitule !!!


2 Jesu, Joy of Man's Desiring - With Johann Sebastian Bach

marți, 27 iulie 2010

ziceri cu cap

Trăim într-o epocă în care oamenii muncesc prea mult şi gândesc prea puţin. Este epoca în care oamenii sunt atât de ocupaţi să muncească din greu încât devin de-a dreptul stupizi.       
    Oscar Wilde, 1891

Succesul, în orice sport, ţine nouăzeci la sută de calităţile fizice, iar cealaltă jumătate ţine de minte.            
   Yogi Berra, legendă a baseballului  (Nimeni nu l-a acuzat vreodată pe Yogi că ar fi vreun mare intelectual - sau un eminent matematician - dar se pare că ştia foarte bine cum este cu armonizarea trupului cu sufletul.)

Fericirea înseamnă o persoană pe care să o iubeşti, un lucru pe care vrei să îl faci şi ceva la care speri.     
   Vechi proverb chinez

Pesimistul (sau cinicul) este omul care nu vede nici măcar o calitate la cei din jur dar nu ratează nici un defect. El este bufniţa umană, foarte ager în noapte dar orb la lumină, căutând cu o asiduitate demnă de o cauză mai bună putregaiul din oameni. El este cel care nu crede niciodată că un joc este cinstit. Cinicul împarte faptele oamenilor în două categorii: rele la vedere şi rele cu subtilitate.
   Henry Ward Beecher, aboliţionist american, sec. 19

Noi ne judecăm după ceea ce ne simţim în stare să facem, în timp ce toţi ceilalţi ne judecă după ceea ce am făcut deja.
   Henry Wadsworth Longfellow

Câţi oameni lucrează în firma ta?
O, cred că vreo jumătate!


Scorpions - Holiday

luni, 26 iulie 2010

Delta Goodrem, nemeritat de anonimă

E drept că Australia e foarte departe, însă acesta nu ar trebui să fie un motiv pentru conul de umbră în care este menţinută această superbă cântăreaţă de numai 25 de ani. Cu siguranţă că extrem de puţini români au auzit de ea, probabil la fel de puţin europeni sau/şi americani. Prin talentul său poate fi plasată fără probleme alături de mult mai celebra concetăţeană a sa, Kylie Minogue, şi o altă solistă non-britanică / non-americană, canadianca Celine Dion, care, spre deosebire de ea, au gustat din plin de succesul mondial. Însă probabil că timpul îi va aduce şi Deltei Goodrem consacrarea mondială binemeritată. 
   Dotată cu un talent interpretativ şi componistic de excepţie, atât ca solistă cât şi ca pianistă, precum şi cu un aspect fizic senzaţional (ceea ce i-a adus numeroase apariţii în spoturi publicitare ale unor companii de prestigiu), Delta Goodrem este extrem de populară în ţara sa, Australia, atât pentru melodiile sale, cât şi pentru apariţiile sale în popularul serial "Neighbours"(Vecinii).
   Ca stil de muzică şi înfăţişare aş compara-o cu Faith Hill, mult mai cunoscută în SUA şi chiar în restul lumii (deh, avantajul terenului!), însă Delta Goodrem este incomparabil mai talentată, din toate punctele de vedere. Dacă ar fi fost născută în SUA, foarte posibil că ar fi devenit una dintre cele mai de succes soliste pop din istorie, alături de Madonna, Mariah Carey, Aguilera, Celine Dion, Beyonce, Britney Spears etc.
   La fel de interesantă este şi viaţa sa personală. La doar 18 ani, aflată în plină glorie după un album de debut care a bătut toate recordurile australiene, aterizând direct  pe locul 1 în topuri şi staţionând acolo timp de 29 de săptămâni, aceasta a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin, o formă parşivă de cancer care atacă sistemul imunitar, fiind de aceea nevoită să apeleze la chimioterapie şi radioterapie, ceea ce a dus inclusiv la pierderea superbului său păr blond. Suferinţa sa a stârnit un imens val de simpatie şi susţinere în ţara sa la vremea respectivă. Ulterior superbe melodii au fost inspirate şi compuse ca urmare a aceastei experienţe extrem de traumatizante.  În plus, solista se implică foarte activ în multiple activităţi de susţinere şi conştientizare pentru tinerii afectaţi de această cruntă boală, sprijinind inclusiv cercetarea cancerului în toate formele sale.

  Iată câteva melodii ale sale excelente şi, din păcate, atât de puţin sau deloc mediatizate:

Not me, not I



Lost without you



In this life



You can't break it to my heart



Iată aici şi videoclipul oficial al acestei ultime piese, absolut senzaţionale ambele!


   Povestea întreagă a artistei o puteţi găsi aici.

sâmbătă, 10 iulie 2010

despre muncă

Trebuie să privim munca într-un fel special, ca pe şevaletul unui artist. Munca trebuie să constituie o sursă de inspiraţie, să ne stimuleze creativitatea. Prin intermediul muncii vom putea exterioriza şi exprima multplele aspecte ale personalităţii noastre.
   Oamenii care pun pe primul plan banii, celebritatea şi succesul sunt printre cele mai triste şi nefericite suflete de pe planetă. Banii pot reprezenta un instrument extrem de preţios sau un rezultat binemeritat. Dar ca ţel în sine, banii nu pot avea decât efect distructiv. Atunci când facem ceea ce ne place şi devenim foarte buni în acel domeniu, banii vor veni de la sine.
   Cu toţii ne îndoim uneori că suntem la locul potrivit. Slujba noastră nu va deveni muncă decât în momentul în care vom lăsa aceste îndoieli să devină o obişnuinţă cotidiană, la fel de frecventă ca trezitul dimineaţa. Dacă slujba mea a devenit muncă, mi-am pierdut pasiunea. Dacă aş prefera să fac altceva, atunci mai bine mă grăbesc să-mi caut o slujbă care îmi va permite să fac acel altceva. Viaţa este prea scurtă pentru a rămâne blocaţi într-o slujbă pe care o urâm. Munca ce mă pasionează depăşeşte ceea ce trebuie să fac pentru a supravieţui şi este un mod de exprimare a ceea ce pot deveni.                                                                                                        Jim Clemmer

Genesis - Land Of Confusion

bondarul



În conformitate cu teoria aerodinamicii, aşa cum poate fi ea demonstrată prin numeroase experimente practice,  bondarul nu poate zbura. Aceasta deoarece mărimea, greutatea şi forma corpului său în raport cu deschiderea aripilor fac acest lucru imposibil.
  Dar bondarul, ignorând tot acest set de adevăruri demonstrate ştiinţific, zboară senin din floare în floare, şi mai produce şi un pic de miere în fiecare zi.

Genesis - Throwing It All Away

vineri, 25 iunie 2010

joi, 24 iunie 2010

d'ale tenisului de azi...

Meciul de la Wimbledon 2010 dintre americanul John Isner şi francezul Nicolas Mahut, care a început marţi şi a fost întrerupt miercuri seara din pricina oboselii celor doi jucatori, a doborât deja toate recordurile de durată din istoria tenisului.
  Cei doi s-au aflat pe teren, până acum, mai bine de 10 ore, precedentul record fiind acela de şase ore şi jumatate, la meciul Fabrice Santoro - Arnaud Clement din 2004, relatează NewsIn.
  Partida va fi reluată joi, de la scorul de 59 la 59 în setul decisiv, un alt record absolut în istoria tenisului.
  Al treilea record stabilit în meciul antologic dintre Isner şi Mahut este cel al aşilor, nu mai puţin de 192.

PS:
  În final, John Isner l-a învins pe Nicolas Mahut cu 70-68 în decisiv, la capătul celui mai lung meci jucat vreodată: 11 ore şi 5 minute! Partida-maraton s-a întins pe trei zile. Doar actul al cincilea a durat 8 ore şi 11 minute.
  Numărul de aşi: 112 Isner, 103 Mahut, total 215 aşi.

Shania Twain - It Only Hurts When I'm Breathing