asigurări

Ups, ce de oferte! Pe care să o aleg oare?

Păstorel şi comunismul

Epigramele acestea i-au fost atribuite lui Păstorel Teodoreanu, însă, fireşte, nu au putut apărea în formă tipărită în acea vreme, ci doar pe cale orală.

La venirea ruşilor

Pe drumeagul din cătun
Venea ieri un rus şi-un tun;
Tunul rus
Şi rusul tun!

După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:

Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă.

Armistiţiul ne-a impus
Să dăm boii pentru rus!
Ca să completăm noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!

 

Din Banat Până la Iaşi

Se resimte lipsa sării,

Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi

Au ajuns la cârma ţării.

La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:

Voi, creatori ai artei pure,

Ce staţi acuma la pădure,

Să fiţi atenţi când vă plimbaţi

Să nu călcaţi în ...ce creaţi!

Guvernul Groza:

În guvernul Groza, cel de concentrare,

S-au primit trei membri, pentru completare,

Însă ca să fie cabinet etern,

Îmi bag şi eu membrul... în acest guvern!

Câte stele sunt pe cer
Toate pân' la ziuă pier.
Numai una, ca o proastă,
Şade pe uzina noastră...

Americanilor

Dacă şi de astă dată

Se retrag din Orient,

Mă fac porumbelul păcii

Şi mă cac pe occident!

La restaurantul uniunii scriitorilor

Beau băieţii, harnici,

De cu seară-n zori,

Unii sunt paharnici,

Alţii... turnători!

Epigrama nu e scula

Care-ţi poate şterge crima,

Dupa ce că scrii cu sula

Vrei să regulezi cu rima?

câteva "prostioare"

”Înțeleptul nu spune ce știe, iar prostul nu știe ce spune.”     

Proverb turc

”Nimeni nu e destul de inteligent ca să-l convingă pe un prost că e prost.”      

Autor necunoscut

”Un prost găsește totdeauna unul mai prost, care să-l admire.”     

Boileau

”Proștii fac destui bani, dar și banii fac destui proști.”     

Autor necunoscut

”Oricine are dreptul să fie prost, însă unii abuzează de acest privilegiu.”      

Autor necunoscut

”Ataci părerea unui prost și te trezești cu prostul întreg în discuție.”      

Nicolae Iorga

Dumnezeu le-a dat unora creier de la ”reduceri”.  

Șerban Gabriel

”E mai greu să-l convingi pe om că e prost decât să-l minți că e deștept". 

Jean d'Ormesson

Care e culmea originii? Să îţi faci arborele genealogic şi să afli că eşti neam prost.

un sfânt contemporan cu noi

Călugărul Mihai Neamțu, dispărut dintre noi la 76 de ani, în anul 2000, are toate datele unui destin fără pată, comparabil, aș îndrăzni să spun, cu cel al lui Isus Hristos. Iată, pe scurt, datele care mă fac să afirm acest lucru.

   Tatăl său a fost învăţător la şcoala din satul Prilog şi cantor la biserica greco-catolică din localitate. Prima născută în familie este Ana, sora care va sta alături de Mihai întreaga sa viaţă, pentru a-l ajuta în misiunea sa. Familia a avut 12 copii. Mihai termină 5 clase elementare şi rămâne cantor în biserica greco-catolică locală. La un moment dat, împreună cu sora sa, Ana, simte chemare la călugărie.

   Printre multele semne supranaturale care susţin vocaţia sa specială, iată numai unul: când era mic copil, părinţii îl purtau cu ei la câmp, la muncă. În locul în care se găsea el începea brusc să plouă, iar în jur cerul era perfect senin. Astfel, părinţii au fost obligaţi să-l lase acasă, între icoane.

   La 14 ani cade dintr-un copac şi se răneşte grav la mâna stângă. Tot braţul stâng devine semiparalizat. În timp, semiparalizia cuprinde întreaga parte stângă a corpului. Astfel începe o viaţă de suferinţă şi sacrificiu. Această suferinţă o va purta până la sfârşitul vieţii. În acest context, trebuie spus că Fecioara Maria i s-a arătat de multe ori, începând din copilărie. La ceva timp după acest incident, într-o viziune, Fecioara Maria îi cere să aleagă între propria vindecare şi harul de a vindeca oameni, prin propriul sacrificiu de bună voie. Mihai alege să sufere în numele Domnului de bună voie, pentru ”a completa suferinţele care lipsesc Corpului Mistic al lui Isus”.

   Prin harul de a vedea în adâncul oamenilor, acesta putea identifica cu mare precizie bolile corpului, ale sufletului şi ale spiritului uman, vindeca persoanele bolnave, îi ajuta pe cei în nevoi,  convertea atei, întorcea la credinţă pe cei rătăciţi; făcea toate acestea cu rugăciunea, cu sacrificiul personal şi cu ajutorul unor reţete din plante primite prin inspiraţie de la Dumnezeu. Sunt confirmate sute de mii de vindecări şi convertiri miraculoase în România şi în străinătate.

   "Unchiul" Mihai nu s-a abătut niciodată de la regulile Bisericii Greco-Catolice şi ale Ordinului Sfântul Vasile. În acest sens, există nenumărate mărturii de preoţi și călugări (catolici şi ortodocşi). Aceia care l-au îndrumat în viaţa spirituală spun că nu a avut niciodată vreun păcat. Confesiunea fratelui Mihai se transforma adeseori într-o lecţie spirituală chiar pentru confesori.

   Părintele Leon, discipolul său cel mai apropiat, povestește: "Unchiu Mihai, cum îi spuneam toți, mi-a mărturisit că, la vârsta de vreo cinci ani, când l-a întâlnit pe Hristos la Euharistie, adică la prima Împărtășanie de care își amintea, a simțit că se schimbă ceva în ființa lui. A pornit la cules de plante cu Anuca, sora sa, prin toate pădurile astea, fără să fi primit învățătură de la cineva, și le știa foloasele pentru sănătate, de parcă i le-ar fi șoptit Duhul Sfânt!". Sora Anuca întărește cele spuse de părinte. "Parcă ziceai că-i crește priceperea de la zi la zi. Pe la 13 ani, s-a trezit că paralizează... Nu s-a mai putut scula din pat! Părinții, săracii, se tot întrebau pentru ce păcate să plătească tocmai cu o așa nenorocire. Dar el mi-a spus să mă duc în pădure și să-i aduc anume plante de leac, ca să-i fac un ceai. Numai așa s-o vindecat, de unul singur, da' nu i-o trecut de tot, c-o ramas cu puțină greutate la vorbă, până la bătrânețe. Nimeni n-o știut ce-o avut atunci, da' nu ne-am mai îndoit de priceperea lui niciodată! Pe vremea comuniștilor ne-am câștigat pâinea culegând plante pentru Plafar, numai că Mihai nu le-o dat listele lui cu ceaiuri, ca să nu-l creadă nebun."

   Pe măsură ce treceau anii, vestea că un țăran din satul Prilog face vindecări, pune adevărate diagnostice medicale și are liste de ceaiuri naturale, numite mai târziu Ceaiurile de viață lungă, s-a răspândit în Țara Oașului, în restul Maramureșului și în întreg Ardealul, ajungând până la București. Mii și mii de oameni au trecut pe la casa lui Mihai Neamțu, aflându-și alinare sufletească și trupească. "Erau primiți toți, de dimineața până seara, iar recompensele materiale n-au fost niciodată acceptate!", precizează părintele Leon.

   Faima de vindecător a lui Mihai Neamțu a luat o asemenea amploare încât, pe la începutul anilor '80, l-au vizitat la Prilog și persoane publice, ca terapeutul Valeriu Popa sau poetul Adrian Păunescu, care a publicat și un reportaj în revista "Flacăra". La sugestia aceluiași, însuși Nicolae Ceaușescu l-a chemat pe vindecător la București, după ce fusese operat de prostată a doua oară. Sora Anuca își amintește: "Întâi o vrut să ne trimeată elicopteru', da' ne-o fost frică. Atunci or venit să ne ia cu mașinile. Am mers și eu, ca să nu-l las singur. Mihai o vorbit cu Ceaușescu, l-o pipăit, l-o privit și i-o dat rețeta ceaiului din coaja de mesteacăn împotriva cancerului. Acela o făcut ochii mari când o auzit că trebuie să meargă în pădure, ca să taie un mesteacăn de statura sa și la fel de mare cât lățimea capului său. Nu știu dac-o ajuns să mai bea ceaiul acela, da' Mihai, dupa ce-am plecat, mi-o zâs acasă: Degeaba-l bea, că ăsta nu moare de moarte bună!. Și așa o fo', că l-or pușcat, după câțiva ani...".

   Pe lângă Ceaiurile de viață lungă ce l-au facut atât de vestit, monahul de la Prilog a lăsat unuia dintre apropiații săi, părintele Partenie Lamurean din Oradea, o celebră Listă cu cele 24 de cuvinte care nu trebuie rostite niciodată. Pe cât par de simple, pe atât sunt de profunde și tulburătoare semnificațiile creștine ale acestor învățături.

   Monahul mai ține să precizeze că ele "sunt cele 24 de scaune despre care vorbește Sf. Ioan în Apocalipsă. Masa din mijlocul scaunelor este lumea care va fi judecată după cele 24 de cuvinte". Iată lista lor: 1) Sudalma 2) Blestemul 3) Dracul 4) Răul 5) De ce ai facut? 6) Nu a trebuit să faci! (probabil Nu trebuia să faci! - nota mea) 7) Nu ai facut bine! 8) Nu știu 9) Nu pot 10) Nu reușesc 11) Baiul 12) Greul 13) Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu văd 18) Nu aud 19) Nu găsesc 20) Nu înțeleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat...

   Este limpede, așa cum reiese și din această enumerare, că monahul de la Prilog recomanda evitarea oricărei negații, mai ales negarea actelor fundamentale, ferirea de a enunța orice fel de neputință și în general exprimarea unor cuvinte "cheie" cu semnificație gravă, precum "sudalma" (înjuratura), "dracul" (cu toate sinonimele, mai puțin cele biblice) etc.

De pildă, "răul", cu toate posibilele variante ce gravitează în jurul său, "se poate spune în rugăciune, se poate citi, se poate scrie. Dar acei care-l rostesc vor avea sigur parte de el". "De ce ai făcut? Nu a trebuit să faci! Nu ai făcut bine!", adică numerele 5, 6 și 7 pe lista interdicțiilor, își află urmatoarea explicație: "Aceste expresii sunt asemănătoare, iar prin nefolosirea lor învățăm să nu mustrăm pe nimeni și să nu facem observații nimănui. Cuvântul atinge sufletul, îl poate mângâia sau ucide. Nu avem nici un drept să judecăm pe nimeni (...) Să înlocuiți cele trei expresii cu ar fi mai bine să faci așa și să arătați cum trebuie făcut."

Și încă un aspect interesant subliniat de acest monah: cel mai important act de voință și de penitență pentru orice creștin, pe lângă ajunările periodice, rămâne "canonul tăcerii". Monahul îi învață pe oameni să nu vorbească fără a fi întrebați, decât în cazuri explicite, să vorbească puțin și concis și să-și aleagă două ore pe zi, în răstimpul cărora să evite orice conversație, putând doar citi sau scrie. Cu atât mai bine ar fi dacă acele ore ar coincide cu rostirea în gând a unui Rozariu sau a mai multor rugi. Urmarea statornică a acestei terapii are drept consecință binefăcătoare dezvoltarea atenției față de orice vorbe care se rostesc și prudența crescută în vederea evitării cuvintelor cu rezonanțe negative, profund dăunătoare.

muzica lui Caragiale

Foarte puţini ştiu că I. L. Caragiale era un foarte mare meloman, dar şi un remarcabil critic muzical şi prieten apropiat al generaţiei enesciene de muzicieni de la începutul secolului XX.

   Însuşi fondatorul Operei Române, George Ştephănescu, confirmă profesionalismul muzical al lui Caragiale: „Pe lângă darul de a scrie - mărturisea compozitorul într-o scrisoare adresată dramaturgului în 1901 - D-ta mai ai şi darul foarte rar de a înţelege celelalte arte mai bine decât mulţi specialişti.” (sublinierile aparţin lui George Ştephănescu)    

   Cella Delavrancea îl citează vechiul ei sfătuitor şi prieten,  Ion Luca Caragiale, într-o scrisoare către o discipolă a sa: „Acum mulţi, mulţi ani, cineva a scris despre o fată tânără. A povestit c-a îmblânzit un cal năzdrăvan şi c-a uimit o lume întreagă. Scriitorul era Caragiale, fata se numea Cella Delavrancea, iar calul năzdrăvan era pianul. Acum e rândul meu să scriu despre o copilă minunată care a îmblânzit un cal năzdrăvan şi a parcurs cu el un drum greu, care o va duce la glorie…” (1955).

   Însă argumentele decisive sunt admirabil susţinute de fiica scriitorului, Ecaterina Logadi, prin epistola ce a adresat-o lui Viorel Cosma în 1962, cu ocazia adunării mărturiilor necesare redactării de către acesta a articolului Caragiale şi muzica (publicat în revista Muzica în acelaşi an).

Stimate Domnule Cosma,

Este o deosebită plăcere ce mi-aţi oferit cerându-mi să scriu câteva rînduri despre ce iubea mai mult părintele meu în domeniul artei, muzica.

   Se ştie că era un pasionat meloman, totuşi a fost judecat destul de superficial de unii din cei care au cercetat această latură a înclinaţiunilor sale. Am auzit adesea spunîndu-se că tatăl meu era într’adevăr muzical, dar nepregătit şi absolut neştiutor de elementare noţiuni şi reguli muzicale.

  Din tot ceea ce îmi amintesc eu, pot să vă lămuresc dându-vă dovezi contrarii, care sunt convingătoare.

   Tata cunoştea enorm de multă literatură muzicală, aproape ca un muzicolog de profesie. Toate simfoniile de Beethoven, care era idolul lui, ar fi putut să le dirijeze, indicând intrările fiecărui instrument, cu însemnătatea şi intensitatea lui. Le fluera de la un capăt la altul, făcând comentarii asupra lor care erau găsite juste şi valoroase chiar de muzicanţii de profesie.

   Dar nu cunoştea numai opera „Titanului” cum îl numea el pe preferatul lui, ci şi muzica italiană dinainte de Bach, pe Vivaldi, Scarlatti şi mulţi alţii, apoi toate uverturile lui Mozart, opere nenumărate, Bach, Haendel, pe care-l chema „Puişorul” (tradus în româneşte din germană); îl iubea pe „Papa Haydn” - ajungând până la Schubert şi Schumann - şi la sfârşit descoperirea care l-a încântat, chiar când a crezut că se sfârşise pentru el posibilitatea de-a mai îndrăgi pe alţii. A venit într’o zi emoţionat după un concert în care ascultase o simfonie de Brahms. Era fericit descoperind că „Titanul are un nepoţel!”

   Pe Wagner nu a putut să-l asculte îndelung, păstrând mereu rezerve. Totuşi era frământat de genul pe care încă nu-l pătrunsese. E de presupus că până la urmă s-ar fi lăsat condus cu încetul de „Titanul no II”.

   Nu s-a împăcat însă niciodată cu tonul minor al melancolicului Chopin şi de asemenea cu tristeţea necontenită a lui César Frank, spunând că-i vine să „leşine sau să bocească”. Îi plăcea Beethoven pentru optimismul şi eroismul lui plin de măreţie.

   Tata avea un auz muzical de mare precizie şi nimic nu-l supăra mai mult ca distonarea. Spunea adesea: „cum puteţi voi să cântaţi atât de fals, - eu, să vreau, nu pot”!

Eu aveam un glas drăguţ în tinereţe şi cântam uneori fără să bănuesc că mă ascultă tata - dar dintr’o dată îi auzeam vocea protestatară din camera de alături: „N’auzi că e fals! E „do” natural, - de ce schimbi tonul?!”

   Cunoştea perfect intervalele şi toate tonurile cu legile lor. Simţea perfect toate stilurile proprii fiecărui compozitor. Într’o zi, persecutat de un pasaj care nu şi amintea de unde aparţine, i-a scris în grabă prietenului de la Leipzig, Paul Zarifopol, notând acel pasaj şi rugându-l să-i răspundă în grabă dacă aparţine altcuiva decât lui Haendel. Era o bucată puţin cântată şi i-a trebuit lui Zaritopol mult timp ca să-l descopere. Într’adevăr era din Haendel.

   Îi plăceau mult valsurile lui Johann Strauss şi le fluera cu toată graţia şi stilul cerut, făcând ritardante şi ritmuri de o rară gingăşie, cu triluri de pasăre.

   În corespondenţa lui cu Zarifopol, probleme diverse muzicale revin cu insistenţă. Tata îi cerea mereu lămuriri, iar Zarifopol îi răspundea scriind pe portativ explicaţiile cerute de el cu pasagii întregi de muzică, spre a le trece mai uşor de înţeles tatii. Astfel, nu este de admis că dânsul nu avea nici măcar cunoştinţe elementare de muzică şi că nu ar fi ştiut nici măcar alfabetul muzical - după cum s-a spus uneori, dacă vorbea acest limbaj cu Zarifopol, cu care se înţelegea astfel.

   De asemenea îl supăra „lipsa de respect al ritmului” zicea că foarte des confundă unii muzicanţi măsura de 2/4 cu cea de 4/4. Mai spunea că totul se poate învăţa în muzică afară de ritm, cu care trebue să te naşti.

   Despre prietenii lui muzicanţi din trecut îmi amintesc doar de două nume: Caudella şi Wachmann. Despre cel din urmă vorbea cu mare admiraţie şi spunea că învăţase multe de la el. Îl cunoscuse la Maiorescu în casă, dar îl vizita deseori la el şi se împrietenise şi cu Dna Wachmann. Apoi s-a legat de Dumitriu, pianist şi profesor la Conservator. Tata îl botezase „Maestrul Metronomide”, fiind că era de origine grec şi muzicant. Îl aducea mereu acasă şi ne-a făcut să luăm lecţii de pian cu el. Vara, când plecam în vacanţă la Sinaia, tata îl aducea să stea cu noi într’o casă din aceeaşi curte cu noi. Tata aducea o pianină şi asculta cum cântă pe când noi eram lăsaţi să ne bucurăm de vacanţă.

Când am plecat să ne stabilim la Berlin, tata a invitat şi pe Metronomide, care a stat 6 luni la noi.

   La noi, la Berlin se făcea multă muzică. Aveam un pian mare, o pianină şi o epinettă. Se cântau bucăţi pentru două piane. Zarifopol care era un bun muzicant cu mare facilitate de descifrat şi Cella Delavrancea îi făceau toţi toate plăcerile, cântând ore întregi pentru el.

   Deseori îi anunţa Zarifopol câte un concert important la Leipzig - atunci tata pornea cu primul tren ca să ajungă să-l asculte.  Când auzea muzica pe gustul lui, se schimba la faţă şi fericirea se arăta în ochii lui, în care sclipeau adesea lacrămile.

   Acestea sînt amintirile care le am păstrat despre preocupările muzicale ale tatălui meu şi cred că sînt prin ele înşile grăitoare pentru conturarea laturei muzicale în personalitatea lui I.L. Caragiale.

piedestalul gol

Înţelepciunea presupune o echidistanţă olimpiană faţă de umorile mici. Până prin anul 2000, recunoşteam această trăsătură la domnii Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, pe care de aceea îi admiram în cel mai înalt grad. Admiram la aceştia calmul imperturbabil, claritatea şi uşurinţa exprimării ideilor, umorul fin, dar şi modestia, bunul simţ şi, evident, cultura vastă, pe care le remarcam atât în dialogurile televizate, cât şi în cărţile lor. Distanţa faţă de jungla politică, pe care o luaseră aceştia în primii ani de după evenimentele din decembrie 1989, mi s-a părut opţiunea corectă pentru nişte oameni percepuţi de foarte mulţi ca nişte veritabili înţelepţi ai neamului (ministeriatul dlui Pleşu la Cultură şi la Externe l-am perceput atunci, ca şi acum, ca neafiliat politic, ca pe o favoare făcută de acesta clasei politice de atunci, în interesul superior al ţării, la fel ca şi funcţia de consilier prezidenţial acceptată pentru scurt timp mai târziu). Am avut convingerea mult timp că aceşti doi corifei ai culturii române nu pot/vor fi nicicând pervertiţi de micimea zbaterii junglei politice şi că vor şti mereu să-şi păstreze nealterată această imagine olimpiană, pe drept câştigată de-a lungul timpului prin activitatea lor asiduă spre binele culturii române.

  Această admiraţie mi-a fost zdruncinată, din păcate, extrem de serios în ultimii ani. Până la un punct, pot înţelege preferinţele politice ale oricui (însuşi Eminescu a avut anumite preferinţe politice, ideologice). Însă a coborî de pe piedestalul cel mai înalt pe care ai ajuns după atâta trudă, după atâtea sacrificii şi neajunsuri sau neplăceri îndurate în perioada comunistă, doar pentru a te înregimenta de partea unui personaj politic ca actualul preşedinte, mi se pare cu totul de neînţeles, chiar şocant.   

  Niciodată nu voi accepta că aceştia nu au avut cunoştinţă de subiectul "flota", de secvenţa cu lovirea copilului, de situaţiile controversate ale afacerilor fratelui sau legate de sprijinul făţiş al propriilor fiice în domeniul locativ sau electoral, de denigrarea regelui (de ce aţi tăcut atunci, stimaţi domni?), de implicarea cu efecte dezastruoase a acestuia în deciziile guvernamentale sau în justiţie, etc.

  Nu am auzit niciodată un gest dezaprobator sau măcar de reţinere faţă de acţiunile preşedintelui (şi revin aici numai cu exemplul cel mai evident: lipsa de reacţie a acestora la atitudinea acestuia faţă de rege, domnii Pleşu şi Liiceanu fiind pro-monarhişti notorii).

  În schimb, spre şocul meu, deşi ambii sunt apariţii extrem de discrete în spaţiul public, aşa cum de altfel le stă bine unor oameni de asemenea ţinută intelectuală, i-am descoperit pe ambii la televiziuni aservite preşedintelui, combătând, criticând vârtos şi cu talent, fără nicio reţinere, pe adversarii politici ai preşedintelui.

  Mi se pare axiomatic că nimeni nu este sfânt în politică: nici actualii guvernanţi, dar nici actualul preşedinte; în consecinţă, este firesc că toţi politicienii sunt criticabili, pentru compromisuri mai mult sau mai puţin blamabile. În acest caz, cum îmi justifică cei doi opţiunea lor de afinitate politică, în aşa fel încât să-mi recapăt admiraţia faţă de dânşii, profund afectată acum? Spunând înainte de alegeri (dl. Pleşu) că îl preferă pe Băsescu (lui Geoană) pentru că are umor şi că va avea ocazia din când în când să se distreze la glumele prezidenţiale?

  Oare cei 89% dintre români care au cerut suspendarea s-au înşelat, iar domnii Pleşu şi Liiceanu, în înţelepciunea lor, au văzut binele pe care dl Băsescu vroia să ni-l facă cu forţa, întocmai precum Brătianu în anii '20? Sau, cine ştie, cei doi intelectuali or fi fost cumva ameninţaţi cu moartea de oamenii preşedintelui (sic!) ? Or, şi mai trist: să fie cumva şantajabili? (or fi existând, poate, niscai dosare, pregătite din timp de vechii prieteni cu ochi albaştri ai preşedintelui?)

  Semnele de întrebare rămân. Pentru mine, însă, un lucru e cert: domnii Pleşu şi Liiceanu au părăsit, din păcate, piedestalul!

despre femei, cu obidă

"Sfinx, hidră, leoaică, viperă, ce înseamnă toate astea? Absolut nimic, în faţa rasei execrabile a femeilor"  Anaxilas

"Nimic nu e mai rău pe lume ca o femeie, decât o altă femeie"  Aristofan

"Femeia, spune Biblia, este ultimul lucru pe care Dumnezeu l-a creat. A trebuit să o creeze sâmbătă seară, adică atunci când te simţi obosit"  Alexandre Dumas fiul

"Femeia reprezintă adeseori punctul slab al soţului"  James Joyce

"Femeia reprezintă cea de-a doua greşeală a lui Dumnezeu"  Friedrich Nietzsche

"Ar trebui să spunem că femeia e un animal frumos, fără blană, a cărui piele este foarte căutată"  Jules Renard

"Atunci când trupul meu va fi pe jumătate pus în groapă, abia atunci voi spune ce cred despre femei, iar apoi voi trage repede peste mine lespedea mormântului"  Lev Tolstoi

"Femeile se împart în două categorii: cele urâte şi cele machiate"  Oscar Wilde

esența gândirii lui Tolle Eckhart

The primary cause of unhappiness is never the situation but your thoughts about it.

 

One of the key elements in Tolle's teaching is that,

Deep within the mind is absolute stillness in which one can experience 'the joy of Being' .

Rihanna - Dragostea din tei, nr. one in US charts (2008)!

Iată sursa aici.

e bine de ştiut că...

- într-o situaţie de urgenţă, dacă n-ai mâncare, poţi să mânânci şi furnici, sunt acrişoare la gust. Iar cele aflate în zone mai neumblate de om au gust de lămâiţă.  
- gândacii nu sunt foarte buni la gust, dar au proteine şi te salvează de foame, şi melcii la fel. După ploaie, poţi găsi o sută de melci într-un spaţiu foarte mic, dar nu poţi mânca mai mult de şase fiindcă stomacul e neobişnuit să-i digere. 

- când ţi-e foame, poţi mânca aproape orice iarbă. Scoarţa de copac nu e nutritivă, dar păcăleşte creierul că ai mâncat ceva.

                                                                                            (Radu Peştean dixit)

Viaţa în sălbăticie
De trei ani, de când a părăsit oraşul şi a luat drumul pădurii, fostul ofiţer SRI, Relu Peştean, simte că s-a născut a doua oară. Doarme în fân, umblă numai desculţ, iar dimineaţa se spală pe faţă cu rouă. Și este ferm convins că ne-am născut cu toţii şamani, numai că am uitat asta. Până acum trei ani, Relu Peştean nu mersese niciodată desculţ prin iarbă, se mândrea că este fiul oraşului, născut şi crescut în lumea strâmtă a betoanelor. Dar într-o zi a avut o revelaţie: viaţa adevărată nu-i oraşul, ci natura şi sălbăticia. Atunci a abandonat totul, casă, serviciu, şi-a pierdut familia şi prietenii şi a luat-o singur de la capăt. O vreme a dormit în stradă; acum casa lui e un pat de paie sub cerul liber, sub şura unor prieteni. 

fericirea lui Steinhardt (şi nu numai!)

Nicolae Steinhardt, în Jurnalul fericirii:
„Înţeleg

- că nu se cuvine să facem nici un rău nimănui, că orice dezordine, mojicie, brutalitate, ceartă, enervare, dispreţ, jignire e de la diavol;

- că făptuirea binelui e maxima cea mai egoistă pentru că singură ea dă liniştea şi împăcarea cu sine; că buna purtare şi colecţionarea de fapte bune sunt acel unic al nostru avut de care putem oricând dispune (nu poate fi luat la nici o percheziţie);

- că oricine putând oricând ajunge, de unul singur, într-o celulă de închisoare ori măcar pe un pat de spital ori să se pomenească fără somn la ora două noaptea (ora teribilă a lucidităţii), nimic nu e mai amarnic şi mai aproape de iad - folosind un vocabular strict egoist - decît amintirea faptelor urîte, rele, meschine; decît golul talanţilor nefolosiţi şi darurilor irosite;

- că aşadar se cuvine a face binele cît mai e timp, înainte de a se ajunge la starea în care nu mai rămîne decît a fi (modalităţi ale lui a fi: după moarte, în închisoare, pe patul de spital, în deznădăjduită - ori iremediabilă - singurătate, la însingurată bătrîneţe sau, în registre minore: plimbîndu-ne pe stradă, aşteptînd la stop, puşi la refec în faţa unui ghişet);

- că, adunînd amintiri frumoase (dar nu regretul unor clipe de plăcere trecătoare, căci şi acela e chin), ne construim la drept vorbind noi înşine paradisul, care nu-i decît o sumă de fapte bune, de acţiuni nobile ori eroice, de purtări mărinimoase a căror aducere aminte e o sobă veşnic dulce şi caldă, un prilej de îndreptăţită şi calmă binefăcătoare mulţumire pentru a fi fost feriţi de schime şi josnicii;

- că siguranţă şi logică absolută nu avem, dar ştim întotdeauna ce se cade să facem, modest; ştim! Cu alte cuvinte, Dumnezeu e cu desăvîrşire absent în lume, dar e şi cu desăvîrşire prezent în lăuntrul nostru, aşa cum spune Kierkegaard, aşa cum a tunat şi Sf. Bonaventura; Dumnezeu este eminamente prezent sufletului ba şi chiar imediat cognoscibil.

... şezum şi plânsăm

Din graiul neaoş românesc străvechi:

La apa Vavilonului,

Jelind de ţara Domnului,

Acoló şe(d)zum şi plânsăm

La voroavă ce ne strânsăm, 

Şi cu inemă amară,

Prin Sion şi pentru ţară,

Aducându-ne aminte,

Plângeam cu lacrămi herbinte.

Dosoftei,  Psalmul lui David, 136 (sec. XVII)

puţini ştiu că....

- pisicile nu se dau în vânt după lapte. În plus, din cauza lipsei unei enzime necesare digestiei, laptele le provoacă diaree.

- din orice unghi ar fi privită, Mona Lisa pare să te privească mereu în ochi. Secretul? Un ochi al personajului portretizat trebuie să se afle pe linia verticală mediană a tabloului.

- de regulă, fiecare obiect are un nume. Şi totuşi, în urmă cu câţiva ani s-a descoperit că nimeni nu ştia un nume pentru obiectul ce separă marfa pe banda de la casa de marcat a unui supermarket.

- cel mai sănătos somn, cu cel mai benefic efect pentru sănătate, este cel din primele 2-3 ore de după adormire, indiferent dacă are loc înainte sau după miezul nopţii.

- transpiraţia nu are miros. Mirosul urât vine din descompunerea substanţelor organice din transpiraţie, ce servesc ca hrană pentru diverse bacterii.

- deodorantele nu împiedică transpiraţia, ci împiedică/încetinesc înmulţirea acelor bacterii responsabile de mirosul neplăcut. În schimb, antiperspirantele împiedică într-adevăr transpiraţia, închizând porii.

- mâncatul la ore târzii îngraşă şi nu este sănătos. Nu există niciun studiu care să demonstreze aşa ceva.

- cei care consumă moderat alcool au o medie de viaţă mai mare decât a celor care nu beau deloc. Sunt benefice vinul roşu, vinul alb, berea şi chiar tăriile. Prin consum moderat se înţelege 40g de alcool pur zilnic, cantitate ce corespunde la o jumătate de sticlă de vin, un litru de bere sau două şpriţuri.

- corpul nu deosebeşte căldura din hrana caldă. Deci este indiferent dacă alimentele consumate sunt reci sau calde.

- cea de-a cincea poruncă, "să nu ucizi", este tradusă greşit. De fapt, porunca sună astfel: "nu trebuie să ucizi în afara legii". Altfel spus, prin porunca aceasta nu se interzicea pedeapsa cu moartea.

- profetul Isaiia a scris în cartea sa că "o tânără fată / fecioară (alma, în ebraică, are cele două sensuri) va primi Duhul Sfânt şi va naşte un fiu." Traducerea grecească a Evangheliei a optat pentru termenul monosemantic fecioară.

- Iisus Hristos se numea de fapt Josua sau Jeschua (ce înseamnă a mântui). Iisus e varianta greacă a numelui, la fel şi titlul de Hristos (cel uns), care e traducerea termenului ebraic masiah (Mesia).

gânduri...

Mulţi anonimi au emis gânduri interesante, isteţe, demne de a fi menţionate în analogii. Din păcate e musai ca autorii citatelor să aibă un minim de notorietate publică pentru ca acestea să fie reţinute de contemporani sau de posteritate. Primul gând îmi aparţine, celelalte i se datorează lui Orson Welles.

- Bătrâneţea este plină de suferinţă şi neputinţă tocmai pentru a face gândul morţii mai suportabil şi, poate, mai dezirabil.

- We're born alone, we live alone, we die alone. Only through our love and friendship can we create the illusion for the moment that we're not alone. (Ne naştem singuri, trăim singuri, murim singuri. Numai prin dragoste şi prietenie putem trăi pe moment iluzia că nu suntem singuri.)                                                                        

- I don't pray because I don't want to bore God. (Nu mă rog pentru că nu vreau să-l plictisesc pe Dumnezeu.)                                                                            

muzica mea preferată

Am selectat aici melodiile pe care le-am ascultat de cele mai multe ori, evident, cu cea mai mare plăcere. Marea majoritate se numără printre preferinţele mele şi în prezent. Recomand oricui să asculte cât mai multe dintre aceste piese. Cu siguranţă nu va regreta! (Mai toate piesele pot fi găsite cu uşurinţă pe Trilulilu sau/şi pe You Tube.)

P.S. Am exclus muzica clasică nu pentru că îmi place mai puţin, ci din cauza dificultăţii recunoaşterii fragmentelor/pieselor după titluri de către publicul larg, iar aici mă includ şi pe mine însumi.

STRĂINĂ

ambientală: 

John Kaizan Neptune - Golden lotus,  Karunesh - Alibaba, Solitude,  Nicos - Secret love,  Omar Farik - I love you,  Osman Ismen - Kale,  Sina Vodjani - Straight to the heart,  Yorgos Kazantzis - Sorocos, At Elafonisi,  Chris Spheeris - Eros,  Klaus Schulze - Nowhere, now here,  Krishnapyar - Tu Pyar Ka Sagar Hai,  Enigma - Celtic Dream, Dream of the dolphin,  Enya - Caribean blue, Storms in Africa,  Jean Michel Jarre - Equinoxe 1, Equinoxe 3, Equinoxe 4, Aero, Magnetic fields 2, Oxygene 2, 13,  Yanni - Midnight hymn, Nightingale, One man's dream, Reflections of passion, Renegade, Swept away, Tribute.

varia: 

Francesca Gagnon (Cirque Du Soleil) - Alegria,  Joe Satriani - Always with you,  Steve Howe - Mood for a day,  Metallica - Nothing else matters, The unforgiven,  Mike Oldfield - Ommadawn, Foreign affair, Tubular bells,  Jethro Tull - Bouree, Elegy, The whistler, Wond’ring aloud,  Tori Amos - Crucify, Parasol, Black dove,  Tatu - 30 minutes, All the things she said, Gomenasai,  Shania Twain - It only hurts when I'm breathing, Forever and for always, When you kiss me,  Queen - Love of my life, Bicycle race, Bohemian rhapsody, Who wants to live forever,  Prince - Purple rain, Raspberry beret, The most beautiful girl, Colonized mind, Cream, The beautiful ones, The holy river,  Genesis (Phil Collins) - Throwing it all away, Invisible touch, Land of confusion, In too deep,  Phil Collins - Against all odds, Separate lives,  Marillion - (din Misplaced childhood) Kayleigh, Blind curve, Lavender, Heart of Lothian, Bitter  suite,  Peter Gabriel - Red rain, In your eyes, Don’t  give up,  Pink Floyd - Shine on you, Hey you,  Rihanna - Unfaithful, Rehab,  Roxette - It must have been love,  Scorpions - Holiday, Send me an angel, When the smoke is going down,  Sting - Russians, Fields of gold,  The Beatles - Yesterday, Hey Jude, Michelle, Let it be, Bruce Hornsby - The way it is /Tupac - Changes,  Bangles - Manic Monday, Eternal flame,  Deep Purple - Child in time, When a blind man  cries,  Alphaville - Forever young,  Kim Carnes - Bette Davis eyes,  Brian Adams - Heaven,  Martika - Love thy will be done,  Gwen Stefani - Early winter,  Jojo - Too little too late, Leave (get out), Katy Perry - Not like the movies, Firework,  Charles Aznavour - La Boheme,  Emerson, Lake & Palmer - C'est la vie, Pictures at an exhibition,  Yes - Close to the edge,  Kansas - Dust in the wind,  Kiss - Forever, David Holmes - 69 Police,  Air Supply - All out of love, Making love out of nothing at all,  ABBA - The winner takes it all, Chiquitita, Happy new year,  Celine Dion - It's all coming back to me now, A new day has come,  Cyndi Lauper - All through the night, Time after time, True colors,  Delta Goodrem - I can't break it to my heart, Not me not I,  Dire Straits - Brothers in arms, Sultans of swing,  Marc Anthony - When I  dream at night,  Jewell - Hands,  Led Zeppelin - Stairway to Heaven, Kashmir,  Olivia Newton John - A little more love,  Faith Hill - Cry,  Thalia - No me enseniaste,  Evanescence - My immortal,  Boston - More than a feeling,  Christina Aguilera - Oh mother,  Michael Jackson - Beat It,  Peter Cetera - Glory of Love.

jazz: 

Dave Brubeck - Take five,  Keith Jarrett - Life, Koln concert,  Chick Corea - Spanish fantasy,  John Lee Hooker - Chill out, The healer,  Bobby McFerrin - Circlesong 6.

ROMÂNEASCĂ

folk: 

Alexandru Andrieş -  Cea mai frumoasă zi,  Celelalte Cuvinte - Dacă vrei, Gong, O să am,  Dan Andrei Aldea - Goliath, Om bun,  Ecoul - Partajul, Zbor spre nesfârşit, Mircea Baniciu - Canarul, Cu tine în gând, Mugur de fluier, Numărători de ploi, Fată verde (Phoenix),  Nicu Alifantis - Umbra,  Mircea Vintilă - Miruna, Pământul deocamdată, Un om pe nişte scări, Pelicanul,  Valeriu Sterian - Exerciţiu, Ploaia, Ruga,  Pro Musica - Şi dacă.

populară:  

Grigore Leşe - La portiţa mândrii mele.

Basarabia: 

Anastasia Lazariuc - Ca prima oară, Dragă Otee,  Millenium - Fata sihastră, Steaua Nordului,  Doina şi Ion Aldea Teodorovici - Eminescu.

pop: 

Anamaria - Ochii tăi,  Anca Badiu - Cineva,  Compact - Fata din vis,  Florin Chilian - Zece,  Spin - Nimeni pe drum,  3 Sud Est - Alături de îngeri, Clipe,  Activ - Superstar,  Bogdan Ota - Saga, Story of my life,  Bosquito - Doua mâini, Nouă vieţi,  Bug mafia - După blocuri,  Class - Pentru dragoste, Într-o zi, Tu ai plecat,  DJ Project - Un singur drum, Lacrimi de îngeri, Privirea ta, Mi-e dor de noi (Giulia), Regrete (Giulia),  Taxi - Luna, Prea sus,  Holograf - Să nu-mi iei niciodată dragostea, Bianca Purcărea - Don't say sorry.

incultura culturii române

Daniela Zeca-Buzura este directorul TVR Cultural din 2004 şi este măritată din 1999 cu clujeanul Mihai Adrian Buzura, fiul scriitorului Augustin Buzura. În aceste condiţii, ne putem aştepta cu toţii ca aceasta să posede o cultură vastă şi o limbă română ireproşabilă. Cu atât mai şocant a fost pentru mine aseară momentul când am auzit-o, într-un interviu realizat în 2002 cu reputatul critic N. Manolescu, spunând: "...dumneavoastră, ca şi critic literar...", şi asta nu o dată, ci de două ori, în două fraze succesive! Prima dată mi s-a părut că nu am auzit bine; în secundele următoare m-am lămurit că auzisem foarte bine, din păcate... Ce o fi zis marele critic în sinea sa?

   Un alt caz la fel de şocant este cel al, atenţie!, fostului ministru al culturii, Theodor Paleologu, fiul ilustrului literat şi gânditor Al. Paleologu. Pe acesta l-am auzit cu acelaşi tip de greşeală în urmă cu câteva luni la un post TV, greşeală perpetuată în câteva fraze din intervenţia respectivă. De atunci, pentru mine, respectivul fost ministru a încetat să se mai numere printre personajele interesante şi reprezentative din peisajul politico-culturalo-televizionist contemporan.

aiurisme...

- Viaţa e dură. Ferice de cei nenăscuţi!
- Şi totuşi, atâția și atâția oameni de geniu şi inventatori ne-au privat de lumina lor, nenăscându-se!
- În fecare om văd un viitor cadavru.

the shortest fiction stories ever

1. Knock (1948) by Fredric Brown:
The last Man on Earth sat alone in a room. There was a knock on
the door…

2. The Shortest Science Fiction Love Story (1964) by Jeff Renner:
Boy Meets Girl,
Boy Loses Girl,
Boy Builds Girl.

3. Anonymous:
… And the sun set slowly on the East.

4. The Shortest Science Fiction Story Ever Told (1972) by Roger Deeley:
Time Ended. Yesterday.

5. If Eve Had Failed to Conceive (1974) by Damon Knight:
.

imagini 3D

istoria critică a literaturii române (varianta ultrascurtă)

Din peste 1500 de pagini scrise de criticul Nicolae Manolescu în impresionanta sa lucrare, am extras în blogul ataşat în dreapta numai ceea ce mi s-a părut cu totul deosebit, demn de scos în evidenţă: superlative, unicităţi, aprecieri pentru excelenţă, pionierate, detalii şocante, insolite, pe care foarte puţini le şti(a)u despre unii autori, statistici.

  Şi pentru că am adus vorba despre statistici, iată un extras din ultima postare de pe acest blog, în care am scos în evidenţă preferinţele apreciatului critic pentru unii autori în dauna altora, pentru care am folosit două instrumente:

1. numărul de pagini din capitolul dedicat în mod special autorului respectiv,

2. numărul de menţionări / trimiteri la autorul respectiv în alte capitole ale cărţii.

Număr de pagini:

1. George Călinescu            37 pagini,   350 trimiteri

2. Mihai Eminescu                32 pagini,   230 trimiteri

3. Vasile Alecsandri              28 pagini,   135 trimiteri

Mihail Sadoveanu                27 pagini,    115 trimiteri

Ion Heliade Rădulescu         23 pagini,     60 trimiteri

Tudor Arghezi                      20 pagini,   137 trimiteri

Ion Luca Caragiale              20 pagini,    135 trimiteri

Titu Maiorescu                     17 pagini,   130 trimiteri

Camil Petrescu                    15 pagini,      85 trimiteri

Marin Preda                         15 pagini,     55 trimiteri

Mircea Eliade                       15 pagini,     50 trimiteri

B. P. Hasdeu                        14 pagini,     72 trimiteri

Dimitrie Bolintineanu            14 pagini,     62 trimiteri

Eugen Lovinescu                 13 pagini,   160 trimiteri

15. Ion Barbu                       13 pagini,     85 trimiteri

Număr de trimiteri

1. George Călinescu            37 pagini,   350 trimiteri

2. Mihai Eminescu                32 pagini,   230 trimiteri

3. Eugen Lovinescu             13 pagini,   160 trimiteri

T.udor Arghezi                      20 pagini,   137 trimiteri

Vasile Alecsandri                  28 pagini,   135 trimiteri

Ion Luca Caragiale               20 pagini,   135 trimiteri

Titu Maiorescu                     17 pagini,   130 trimiteri

Nicolae Iorga                        10 pagini    130 trimiteri 
Mihail Sadoveanu                27 pagin,     115 trimiteri

Şerban Cioculescu                5 pagini,    115 trimiteri

Lucian Blaga                         9 pagini,    106 trimiteri

Ion Negoiţescu                      2 pagini,    100 trimiteri

Tudor Vianu                         3  pagini,      90 trimiteri

Camil Petrescu                   15  pagini,      85 trimiteri

15. Ion Barbu                     13  pagini,      85 trimiteri

Medie ponderată

1. George Călinescu          37 pagini,    350 trimiteri

2. Mihai Eminescu              32 pagini,    230 trimiteri

3. Vasile Alecsandri            28 pagini,    135 trimiteri

Mihail Sadoveanu               27 pagini,    115 trimiteri

Tudor Arghezi                     20 pagini,   137 trimiteri

Ion Luca Caragiale             20 pagini,   135 trimiteri

Eugen Lovinescu                13 pagini,   160 trimiteri

Titu Maiorescu                    17 pagini,   130 trimiteri

Nicolae Iorga                       10 pagini,  130 trimiteri

Ion Heliade Rădulescu        23 pagini,    60 trimiteri

Camil Petrescu                   15 pagini,     85 trimiteri

Şerban Cioculescu               5 pagini,   115 trimiteri

Lucian Blaga                        9 pagini,   106 trimiteri

Ion Barbu                           13 pagini,     85 trimiteri 
15. B. P. Hasdeu                 14 pagini,    72 trimiteri