sâmbătă, 10 septembrie 2011

ce am purtat azi


Tânăra din imagini are o poveste care, zic eu, merită atenţie. Ea este posesoarea unui blog de mare succes, al cărui subiect este vestimentaţia ei din fiecare zi, cu poze şi scurte comentarii cu explicaţii ataşate acestora. Succesul neaşteptat de mare al  blogului său se datorează mai multor factori: tânăra de 23 de ani este cu adevărat frumoasă, (lucru destul de rar printre englezoaice), posesoare a unui zâmbet stenic, adesea şugubăţ; în plus ştie din instinct să pozeze, să-şi pună în valoare atuurile fizice şi să-şi ascundă sau minimalizeze defectele (pe care, de altfel, nu se fereşte să le recunoască!), este spirituală, cu un simţ al umorului dezvoltat, folosind adesea autoironia.



  Pozele sunt făcute cu telefonul ei mobil, iar hainele nu prea se repetă, deşi postează zilnic câte o ţinută încă din ianuarie 2010. Succesul ei s-a concretizat prin numărul mare de admiratori, prin invitaţii la prezentări de modă, sau/şi prin apariţii în presa scrisă şi la TV.



  Şi totuşi, ca în multe alte poveşti frumoase, a trebuit să existe şi aici o umbră. În spatele zâmbetului ei fermecător se ascunde, la propriu, o mică dramă.  În ianuarie va fi supusă unei complicate operaţii de remodelare a fălcii, întrucât de peste 5 ani suferă de dureri aproape permanente din cauza formării imperfecte a maxilarelor.  După cum îşi descrie ea cu umor amar dureroasa problemă medicală, în maxilarul de jos există prea multă materie osoasă, iar cel de sus este prea lung, ceea ce îi afectează somnul, vorbitul şi mâncatul, ultimele două operaţii fiind adesea imposibile. Muşchii încearcă zadarnic să aşeze maxilarele în poziţie corectă, provocând mari dureri. De aceea, prin operaţie falca trebuie spartă şi remodelată cu plăci de metal prinse în şuruburi.  Tânăra menţionează şi câteva efecte secundare: afectarea muşchilor gâtului, a coloanei cervicale, implicit a braţelor până la degete, ca să nu mai menţionăm calmantele luate zilnic şi lipsa de somn. Ce mai, o adevărată fericire să fii în compania ei! - după cum încheie ea sarcastic...

sâmbătă, 27 august 2011

TVR '89 (TVR Nostalgic)

Oare nu s-a gândit nimeni din cadrul TVR la posibilitatea transformării unuia dintre cele două canale complet inutile (TVR 3 şi TVR Info) într-un gen de canal TV al emisiunilor nostalgice, de arhivă, care să transmită emisiuni de calitate, de referinţă, de dinainte de 1989? Cu siguranţă că mulţi oameni trecuţi de prima tinereţe ar fi bucuroşi să revadă emisiuni ce le-au marcat tinereţea, emisiuni ce pot constitui şi un foarte bun izvor de inspiraţie şi/sau chiar un excelent termen de comparaţie pentru realizatorii de programe din prezent. Fireşte, cap de afiş ar fi emisiunile de divertisment, de muzică şi umor, alături de emisiuni ştiinţifice, sociale, educative, fără conotaţii politice. Nu ar fi excluse nici emisiunile preluate de la televiziuni străine; cu condiţia ca acestea să poarte sigla TVR, adică să fi fost transmise înainte de decembrie '89 la TVR.  
  Dacă ar exista o astfel de televiziune, cred că ar ajunge cu uşurinţă în top 5 ca audienţă. Fără să mai punem la socoteală că cheltuielile ar fi infime, întrucât toate emisiunile ar proveni din arhivele TVR.


duminică, 7 august 2011

scurt şi la obiect

De ce aş citi blogul cuiva? De ce aş pierde un anumit timp din unica şi preţioasa mea viaţă pentru a citi ideile cuiva? Răspunsul e simplu: pentru a afla lucruri pe care nu le ştiam, sau interpretări inedite, savuroase ale celor pe care le ştiam. 
  Inevitabil, majoritatea postărilor bloggerilor nu spun nimic nou sau interesant. De aceea e musai ca postările să fie măcar cât mai scurte şi la obiect, cât mai pline de conţinut. De altfel cred sincer că înţelepciunea stă în mare măsură în capacitatea de a exprima esenţa în cuvinte puţine. Exprimări scurte şi clare. Postările lungi, pline de înflorituri, artificii, completări inutile sunt literatură ieftină în mai toate cazurile. Iar eu nu sunt critic literar şi nici nu vreau să devin.
   Sunt unii care aplică metoda postărilor concise. Păcatul lor este că aceştia înţeleg prost rostul blogului şi scriu tone de astfel de postări scurte, inevitabil marea majoritate despre nimic. Îmi pare rău pentru ei, dar nimicul nu interesează, sau nu ar trebui să intereseze. Interesează pe cei ce nu reuşesc să-l deosebească, orbiţi de aura de "mare cunoscător", de "iniţiat" a bloggerului.

luni, 1 august 2011

P.S.

Dacă nu am ceva interesant de postat, mai bine mă abţin.
La urma urmei, olimpianul nu tace pentru că nu are ce spune, ci pentru ştie că nu există nimic care să merite cu adevărat să fie spus. 
Şi, vorba lui Voltaire: Vrei să plictiseşti pe cineva ? Spune-i tot ce ştii.

vineri, 8 iulie 2011

câteva nume din cartea de telefon

Acăei Maria, Aerinei Doina, Măgăriţă Oiţa, Mădulare Neculai, Mădularu Valeriu, Martalogu Jenica, Măgdălinoiu Ştefan, Mâţa Ştefan, Mânzală Picu, Misiu Cleonichi, Mîngîţă Constantina, Moacă Tasica, Netotu Dumitrel, Notiţă Violeta, Oae Neacşa, Pătrunsu Florinel, Peştegras Steluţa, Pitulice Lorelai Camelia, Plângeban Constantin, Polonică Iordănel Robert, Prefăcutu Tâmpău Marius Graţian, Prinţ Paul, Puţaru Gheorghe, Scorpie Daniela, Sufleţel Costică, Tâmpeanu Neculae, Telegraf Costică, Torofleacă Scârtocea Dumitru, Vapor Tănase, Vânt Marcel, Vînt Marii Viorela, Zdrenghiuţiu Ileana...

oglinda conştiinţei

Într-un experiment, câţiva copii au fost rugaţi să intre într-o cameră nesupravegheată şi să ia dintr-un vas cu bomboane doar o bomboană.
  Într-o primă fază vasul a fost pur şi simplu lăsat pe o masă, fără nimic în preajmă.  Într-o a doua fază lângă vas a fost aşezată o oglindă mare în care copiii se puteau vedea în momentul când luau bomboana. 
 Aproape toţi copiii au luat mai mult de o bomboană în prima fază, când se ştiau nesupravegheaţi.  În schimb, nici un copil nu a luat mai mult de o bomboană (adică aşa cum li se ceruse înainte de a fi lăsaţi în cameră) atunci când lângă vasul cu bomboane a fost plasată oglinda.
  Testul dovedeşte că acei copii şi-au văzut în oglindă mai mult decât reflecţia fidelă a fiinţei lor materiale.

joi, 30 iunie 2011

justificarea lui Ion Antonescu

La procesul intentat mareşalului Antonescu, principalul cap de acuzare nu a fost trecerea Prutului, ci trecerea Nistrului. Când acuzatorii publici (toţi comunişti de altfel) l-au intrebat pe mareşal care a fost motivul pentru care a trecut Nistrul, răspunsul acestuia i-au bulversat foarte tare, făcându-i să pună accent pe alte acuzaţii. El a spus: Rusia de ce nu s-a oprit la graniţele sale în timpul contraofensivei, de ce a trebuit să meargă până la Berlin? Antonescu le-a spus că de la Hanibal la Cezar şi la Napoleon, legile războiului te obligă să mergi până la capăt ca să fii sigur că cotropitorii nu vor mai avea vreodată pretenţii teritoriale asupra teritoriului tău. Conform aceloraşi argumente, jumatate din Europa ar trebui să le reproşeze ruşilor aceeaşi agresiune pe care ne-o reproşează ei nouă. 

(Subliniez că am scris această postare nu pentru a scuza în vreun fel afirmaţiile incalificabile ale preşedintelui, ci doar pentru a semnala nişte informaţii istorice ce mi s-au părut cu adevărat interesante, despre care am aflat abia azi.)

Bogdan Ota - românii chiar au talent!

Născut în Botoşani acum 32 de ani, stabilit de 9 luni în Norvegia, locul 2 la concursul Norvegienii au talent (mde, patriotism local, că altfel locul 1 i se cuvenea fără nici un fel de dubiu...). Talent incontestabil, pianist şi, mai ales, compozitor genial, a intrat la Conservatorul din Iaşi, note foarte mari, student excepţional.
  După un an doreşte să se mute la Conservatorul bucureştean, la sugestia unui profesor de la acest Conservator, pentru a studia la un nivel şi mai înalt, însă profesorii din Iaşi află şi îi pun nota 1 la un examen, fără speranţe de îndreptare / mărire a notei...
  Tatăl medic anestezist, fost deputat în Partidul Democrat în anii '90, sora profesoară de muzică. Când a dorit să-şi promoveze muzica, cei din PDL i-au sugerat să compună muzică pentru campania electorală a partidului!!!
  Când l-am ascultat prima dată acum câteva zile interpretându-şi piesele, recunosc că m-am trezit cu lacrimi în ochi! Senzaţia a fost absolut copleşitoare; parcă era muzica îngerilor!
  Personal, îl văd ca stil undeva între Yanni şi Chopin şi îi prevăd un viitor strălucit. Sper din toată inima ca viitorul să mă confirme!

Bogdan Alin Ota - Saga (short)
 

marți, 28 iunie 2011

cuvinte buclucaşe

Conform celui mai respectat dicţionar al limbii engleze, Oxford English Dictionary, cel puţin 350 de cuvinte din dicţionarele englezeşti îşi datorează existenţa erorilor tipografice, redării / interpretării defectuoase sau auzirii greşite. 
   Iată un exemplu nostim: cuvântul dord a apărut în 1934 în celebrul dicţionar Merriam-Webster ca sinonim pentru destiny. Ulterior a reieşit că faptul s-a datorat citirii greşite a unei note tipografice, în care era scris "D or d", adică cuvântul putea fi scris cu literă mare sau mică. Când s-a descoperit eroarea, cei de la Merriam-Webster s-au grăbit să elimine cuvântul buclucaş, nu înainte însă ca acesta să fie preluat şi de alte dicţionare importante.
   Alte exemple de astfel de cuvinte: buttonhole (butonieră, cheotoare) era înainte buttonhold, asparagus (sparanghel) a fost timp de 200 de ani cunoscut ca sparrow-grass (iarba vrabiei), iar pea (mazăre) era pe vremuri pease, care însă a fost înţeles greşit ca un plural şi de aceea transformat ca să sune ca un singular.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Băsescu, un om pentru istorie!

Spuneam încă de la azvârlirea pe piaţă de către T. Băsescu a reconstituţionalizării şi regionalizării României că aceste acte, produse peste noapte în stilul Elenei Ceauşescu, definit popular în anii '80: "Şade Leana pe closet / Şi mai face un decret", nu are rost să fie interpretate politic, economic, social, căci ele ţin de domeniul psihopatologiei. "Complexul Cuza", cum numeam afecţiunea lui T. Băsescu, îl face să se dea de ceasul morţii ca să lase o urmă în istorie, fie şi cea a şarpelui pe asfalt. Fiind un iresponsabil egolatru, care a jucat poker la cacealma cu ţara pe masă încă din 2004, nu se dă în lături pentru asta de la a zdruncina stabilitatea statului român, a crea din nimic tensiuni interetnice, tensiuni între Budapesta şi Bucureşti, insultând geografia României ca să poată trece acum la înjurături adresate Istoriei.
    De fapt, nu Cuza, ci Erostrat e numele cel mai potrivit faciesului lui Băsescu în vreme ce scandează scrâşnit: "vor fi confiscate averile bogaţilor şi date cetăţenilor", "regionalizarea? - cert e că se va face!", "regele Mihai - slugă la ruşi". Erostrat a fost grecul care a dat foc unei minuni a lumii antice, templul zeiţei Artemis din Efes, doar pentru că, incapabil să creeze ceva, să construiască, era ros de ambiţia ca numele lui să rămână cumva în posteritate. Mi-e tot mai teamă că T. Băsescu poate şi el să reuşească asta.
                                                                             Cristian Tudor POPESCU

marți, 14 iunie 2011

adevărurile lui Murphy

*  To steal ideas from one person is plagiarism; to steal from many is research.

*  No one is listening until you make a mistake.

*  Life can be only understood backwards, but it must be lived forwards.

*  People who love sausage and respect the law should never watch either of them being made.

*  A conclusion is the place where you got tired of thinking.

*  For every complex problem, there is a solution that is simple, neat and wrong.

*  When confronted by a difficult problem, you can solve it more easily by reducing it to the question, "How would the Lone Ranger have handled this?"

*  The correct advice to give is the advice that is desired.

computer technology

marți, 17 mai 2011

întrebări fără răspuns (?)

Uneori, când starea de spirit mă ajută şi vreun gând fugar mă inspiră, încerc să desluşesc marile mistere ale lumii (sic!). De exemplu ieri mi-a trecut prin minte o posibilă soluţie la paradoxul ce derivă din infinitatea spaţiului şi timpului şi, respectiv, limitarea spaţiului şi timpului pe care noi le putem percepe cu simţurile şi mintea noastră.
  Astfel, ideea pe care o sugerez e că, întrucât spaţiul se pare că este infinit, deci nu are un început şi un sfârşit, singura soluţie plauzibilă ar putea fi că de fapt spaţiul este circular. Aparentul sau ipoteticul sfârşit al spaţiului ar trebui astfel să coincidă cu începutul aceluiaşi spaţiu. Iar aceste puncte de început / sfârşit ale spaţiului se află, evident, pretutindeni în mod egal, sau altfel spus nicăieri. De unde poate începe şi unde se sfârşeşte circumferinţa unui cerc? Fireşte, poate începe din orice punct al său, şi atunci lungimea circumferinţei îşi va găsi capătul în acelaşi punct de pornire. Similar, dacă presupun că vreau să măsor spaţiul din punctul în care mă aflu într-o direcţie oarecare, de exemplu în direcţia în care privesc, atunci acea ipotetică linie care se va îndepărta de ochii mei se va întoarce prin spatele meu şi îşi va găsi capătul exact în punctul de plecare.  Iar acum se naşte o altă dilemă / întrebare: acea linie se va strâmba (conform teoriei lui Einstein), descriind un cerc, sau va fi vorba despre un alt fenomen?
  Aceeaşi explicaţie se va putea aplica şi la timp. Astfel, timpul va fi având o evoluţie ciclică, toate momentele timpului putând fi considerate puncte de început şi de sfârşit a evoluţiei universului. 
   În consecinţă, trecutul şi viitorul ar fi nişte noţiuni relative, similare distanţelor spaţiale, folosite doar pentru a ne putea raporta la momente temporale diferite, similar raportării relative spaţiale, în funcţie de alte momente sau puncte spaţiale. De aceea, călătoriile în timp şi spaţiu ar putea fi (sau sunt deja) considerate absolut fireşti şi banale pentru minţile evoulate, minţi care vor fi ajuns suficient de departe cu rezolvarea detaliilor aşa-zis tehnice necesare acestor călătorii. Iar aici mă refer desigur la înţelegerea factorilor ce unesc spaţiul cu timpul, unul din aceşti factori, identificat de fizicieni, fiind viteza, însă nu sunt convins că acesta e singurul.
    În ce mă priveşte, dezlegarea acetor mistere rămâne un scop important al existenţei mele, chiar dacă efortul ăsta pare o misiune imposibilă!

duminică, 1 mai 2011

intelectualii lui Pleşu

   * [...] dl Noica ne spunea mereu că orice intelectual adevărat e un autodidact. V-aş sugera, prin urmare, să nu lăsaţi cultura doar pe seama instituţiilor, ci să faceţi tot ce depinde de dvs. ca să vă desăvârşiţi.
    * Nu poţi deveni un intelectual fără să citeşti, cu condiţia ca reflexia însoţitoare lecturii să egaleze procentual timpul de lectură. Simplii consumatori de carte nu sunt încă intelectuali, dacă nu cad pe gânduri la fiecare rând citit.

vineri, 15 aprilie 2011

ca şi Pruteanu


Stimaţi telespectatori, vedeţi pe ecran ce văd şi eu?
...funcţia mea datează dinaintea numirii mele ca şi ministru... (dintr-un ziar)
   Vedeţi. Auzit-aţi dv. pân-acum de o sută de mii-de-miliarde de ori, în gura a tot felul de oameni, de la cei mai simpli pîn-la cei mai cu nasul pe sus, exprimări ca: el ca şi director e nuştiucum, eu ca şi ministru am făcut cutare, ea ca şi avocat al lui zice că etc. etc.? Aţi auzit. Eh, atunci trebuie să vorbim despre cacofonie.
   De la bun început vreau să alung o confuzie cam populară. Noţiunea de cacofonie nu provine din şi nu e legată de...mă rog...! Cacofonie e un neologism format din două cuvinte greceşti: kakos, care-nseamnă "rău, urât, prost" şi phone, care-nseamnă sunet. Componenta caco- apare şi-n alte cuvinte, ce-i drept: mai savante, cum ar fi "cacofazie" = vorbire incorectă, "cacologie" = construcţie gramaticală defectuoasă, sau "cacografie", pe care un dicţionar (nu spun care, altminteri onorabil) îl defineşte ca "ortografiere greşită"; această definiţie este ea însăşi greşită şi am să fac o paranteză ca să explic de ce. Particula, tot grecească, orto- înseamnă "drept, corect": orto-doxie = "dreapta credinţă", orto-pedie = "creşterea corectă a oaselor corpului", orto-gonal = "unghi drept" ş.a.m.d. Orto-grafie va să zică scriere corectă, aşa că "ortografie greşită" e un nonsens: e cum am spune cerc pătrat.
   Cacofonie va să zică o asociaţie supărătoare, dezagreabilă, dizgraţioasă de sunete, indiferent care. Într-o propoziţie cum ar fi, să zicem: "Adesea la şedinţă toţi taţii tac", finalul sacadat şi ţăcănitor e o cacofonie perfectă! La fel, într-o propoziţie de genul "Mama mea m-a mascat", această succesiune de "ma"-uri, care seamănă cu o bîlbîială, este tot o cacofonie indiscutabilă. Asemenea cacofonii, ca şi cele banale, "clasice", (le-am cules din mass-media) de tipul "o statistică care", “o politică care”, "crede dl Mateica că", "să definească calitatea", "procedează ca Călinescu", "să pornească când" ş.a.m.d., toate astea trebuie evitate mai ales pentru că ele alterează receptarea enunţului, prin aceea că fac lumea să zâmbească şi deci deturnează atenţia.
   Cea mai bună soluţie e să intercalăm un cuvânt adecvat: "o statistică recentă care", "procedează ca G. Călinescu sau în maniera lui Călinescu", "să pornească atunci cînd" etc. Subterfugii aplicate "în disperare de cauză" în cursul vorbirii, dar nerecomandabile, sunt cele de genul "că virgulă cartea" sau de genul "el, ca şi coleg".  Mult mai deştept e să schimbăm unul din cuvinte, să găsim iute altă construcţie sau o intercalare: nu vom spune: afirm că cartea, ci afirm că volumul; nu ca şi coleg, ci în calitate de coleg sau: el, de coleg, e bun coleg etc.
   Unde chiar NU se poate, nu schimbăm: cineva mi-a semnalat o denumire medicală: "stenoză aortică calcificată"; întrucât în limbajul ştiinţific contează preponderent precizia şi nu eufonia, rămâne aşa cum e, intră-n acelaşi compartiment cu Ion Luca Caragiale şi biserica catolică.
    Aşa că, în încheiere,  protestez de la aceste două microfoane contra foarte răspînditei tendinţe de a băga, hodoronc tronc, ca şi acolo unde n-are niciun pic de rost, unde nici măcar n-ar exista vreo cacofonie de evitat.
( George Pruteanu., 25.III.2006)

joi, 31 martie 2011

familie de vulturi pe ouă, live!

- puii ar trebui să iasă astfel: aproximativ azi - primul, peste trei zile al doilea, iar al treilea peste vreo opt zile.

vineri, 25 martie 2011

partajul lui Păunescu

Versuri impresionante până la lacrimi, în care altruismul suprem este generat de iubirea ideală, absolută.
   Vocile celor două fete de la Ecoul (Magda Puşkaş şi Sorina Bloj), de o feminitate şi gingăşie unice, neegalate în muzica românească, se îmbină admirabil cu superbele versuri păunesciene. Păcat de uitarea în care au ajuns aceste voci de referinţă ale Cenaclului Flacăra! 

1. Iubire de taină şi moarte
Ce pot să-ţi mai spun despre noi
Acum c-a venit despărţirea
Ia lumea şi-mparte-o la doi
Urmează partajul juridic
Urmează atacul de cord
Se-ncaieră fraţii călare
Eu plec către sud, tu spre nord.
 
Refren: 

Cum toate se-mpart pe din două
Dă-mi noapte şi ia numai zi
Dă-mi moartea şi tu ţine viaţa
Partaj echitabil spre-a fi


2. A fost o minune-n oglindă
Şi ultimul zbor peste veac
O aripă porţi în valiză
O aripă port în rucsac
Nu-mi trebuie martori, iubire
Nu-mi trebuie probele, nu
Destul mi-i ca-n toate acestea
Şi martor, şi probă eşti tu.

 
3. Ia munţii şi lasă-mi prăpăstii
Ia piscuri şi mie dă-mi văi
Cu ce să mai văd ce-mi rămâne
Cât pierd pentru veci ochii tăi
Partajul să fie acesta
Îţi dau tot ce vrei, tot ce vrei
Dar ultimul lucru din toate
Pe mine te rog să mă iei.


Ecoul - Partajul
 

miercuri, 23 martie 2011

la ce vârstă moare omu'

Lista longevităţii după statisticile ONU:

1. Japonia - 82,6 ani
2. Hong Kong - 82,2 ani
3. Islanda - 81,8 ani
4. Elveţia - 81,7 ani
5. Australia - 81,2 ani
6. Spania - 80,9 ani
7. Suedia - 80,9 ani
8. Israel - 80,7 ani
9. Macau - 80,7 ani
10. Franţa - 80,7 ani
11. Canada - 80,7 ani
12. Italia - 80,5 ani
13. Noua Zeelandă - 80,2 ani
14. Norvegia - 80,2 ani
15. Singapore - 80,0 ani
16. Austria 79,8 ani

Statele Unite se află pe locul 39 cu o medie de 78,3 ani, Marea Britanie pe locul 20, cu 79,4. România este pe locul 89 - cu media de viaţă de 72,5 ani, iar Republica Moldova este pe locul 118 - cu 68,9. Pe ultimele locuri se află ţări din Africa, unde SIDA a coborât media de viaţă la 40 de ani.






Mediile duratei de viaţă de-a lungul istoriei:

Paleolitic - 33 de ani
Neolitic - 20 de ani
Epoca de bronz şi Epoca de fier - 26 de ani
Grecia Antică - 28 de ani
Roma Antică - 28 de ani
America de Nord Precolumbiană - 25-30 de ani
Epoca Medievală în lumea islamică - 35+ ani
Epoca Medievală în Europa - 30 de ani
Epoca Modernă - 40+ ani
Începutul secolului XX - 30-45 ani
Secolul XXI (2010) - 67,2 ani

joi, 17 martie 2011

ce îi trebuia lui Socrate

Mă uit în jur ca să văd ce nu îmi trebuie.
                                                     
(Socrate)